Nelu Tătaru nu exclude revenirea la starea de urgență: „Dacă unii dintre noi vor vrea cu tot dinadinsul…”

Nelu Tătaru nu exclude revenirea la starea de urgență: „Dacă unii dintre noi vor vrea cu tot dinadinsul…”

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a vorbit joi seara, la un post TV, despre posibilitatea reintroducerea stării de urgență. „Deocamdată, nu cred că ajungem la starea de urgență, dar dacă unii dintre noi vor vrea cu tot dinadinsul, vom ajunge la acea stare de urgență”, a spus Nelu Tătaru.

Nelu Tătaru declarase în urmă cu două săptămâni că s-ar putea reveni la starea de urgență dacă România va ajunge în situația de a raporta 10.000 de cazuri în 4-5 zile, situație puțin probabilă în actualul context.

”Trăim un alt episod pe care nu l-a dorit nimeni. O parte din vină o avem cu toții, poate mai mare cei care nu au mai vrut să creadă că există așa ceva sau au uitat zilele, chiar săptămânile și lunile în care au stat închiși în casă, temători și uitându-se la televizor la ce se întâmplă în Spania și Italia”, a declarat la Antena 3 Nelu Tătaru, potrivit căruia ”avem niște instigări la nerespectarea unor reguli”.

Ministul Sănătății nu crede că vom reveni la starea de urgență, doar dacă nu vor dori unii asta ”cu tot dinadinsul” prin încălcarea regulilor de protecție.

„Carantina o să o putem da la diverse localități pe niște criterii și când avem o transmitere comunitară accentuată. Deocamdată, nu cred că ajungem la starea de urgență, dar dacă unii dintre noi vor vrea cu tot dinadinsul, vom ajunge la acea stare de urgență”, a spus Nelu Tătaru.