Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban, depusă azi în Parlament de PSD

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban, depusă azi în Parlament de PSD

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban, în linie dreaptă. Partidul Social Democrat va depune luni, la Parlament, moţiunea de cenzură la adresa Cabinetului condus de liderul PNL, Ludovic Orban.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, lider interimar al PSD, a anunţat, săptămâna trecută, că social-democraţii vor depune luni, 17 august moţiunea de cenzură împotriva Guvernului.

„Pe 17 august, Partidul Social Democrat va depune moţiunea de cenzură. Considerăm că e timpul să plecaţi acasă sau la puşcărie, în funcţie de faptele fiecăruia”, i-a transmis Ciolacu, în plenul Parlamentului, premierului Orban, după ce acesta din urmă a prezentat raportul privind redeschiderea şcolilor şi alegerile locale din septembrie.

Șeful PSD a declarat că România este o „ţară în derivă” şi cu un guvern cu „zero credibilitate”.
„Un haos imens, cu o economie pusă la pământ şi cu şomaj galopant, asta este România după nouă luni de guvernare liberală, o ţară în derivă, cu un guvern cu zero credibilitate, un guvern în care miniştrii se contrazic unul pe celălalt spre disperarea românilor care nu mai înţeleg nimic”, a spus Ciolacu.

Duminică seara, la lansarea candidaţilor PSD în alegerile locale din septembrie, din Bucureşti, Marcel Ciolacu a susţinut că în cursul acestei săptămâni ar urma să fie citită moţiunea de cenzură şi să fie programate dezbaterea şi votul.

Ulterior, într-o intervenţie telefonică la un post TV, Ciolacu a anunţat că moţiunea de cenzură se intitulează „Guvernul PNL – de la pandemie la pandemită generalizată. Belşug în buzunarele clientelei PNL, sărăcie în buzunarele românilor”.

Moțiunea de cenzură se numește: „Guvernul PNL – de la pandemie la pandemită generalizată”
„În noaptea aceasta, echipa de la partid o să o finalizeze. Mâine, aşa cum am promis, o să o depunem. Se intitulează „Guvernul PNL – de la pandemie la pandemită generalizată. Belşug în buzunarele clientelei PNL, sărăcie în buzunarele românilor”. Este semnată de 202 parlamentari, tot grupul PSD”, a declarat Ciolacu.

Liderul interimar al social-democraţilor a precizat că există discuţii cu toate partidele politice reprezentate în Parlament pentru susţinerea moţiunii de cenzură.

„Cred că, după citirea ei, nu vor mai exista forţe politice responsabile care să nu voteze moţiunea. Am cumulat tot – haosul din gestionarea pandemiei, lipsa de credibilitate a guvernului, sfidarea românilor prin tot felul de chermeze şi fraternizări cu interlopii, dezastrul economic, nerespectarea legilor privind alocaţiile, pensiile şi, mai nou, salariile profesorilor, ţinerea spitalelor închise, scăderea nivelului de trai şi furtul din banii românilor confirmat de raportul Curţii de Conturi”, a mai spus liderul PSD, potrivit Agerpres.