Marian Vanghelie, fostul primar de la sectorul 5 al Capitalei, a fost ridicat de acasă, joi dimineața, de procurorii DNA, pentru a fi audiat într-un dosar de corupţie, legat de activitatea de primar.
Fostul edil a fost dus la audieri la DNA, potrivit surselor din presa centrală.
“Sunt nevinovat”, a spus, joi, Vanghelie, atunci când a fost ridicat de acasă şi băgat în maşina Poliţiei.
Forţele de ordine au scos mai cutii din casa lui Marian Vanghelie şi sacoşe pline, probabil cu probe de care au nevoie în acest caz, potrivit Antena 3.
În ce dosar este audiat Marian Vanghelie la DNA
Potrivit sursei citate, procurorii DNA fac verificări de mai bine de doi ani într-un dosar privind afaceri la Primăria Sectorului 5 din perioada în care Vanghelie era primar.
Astfel, în dosarul DNA este urmărit penal de mai mult timp Leonard Marian Petre, fostul director al Economat Sector 5, societate aflată în subordinea Primăriei Sectorului 5. Procurorii au suspectat că această societate sifona bani pentru interpușii lui Marian Vanghelie.
Firma agreată, care avea contract cu entități ale Sectorului 5, derula la rândul ei diferite relații comerciale cu o societate comercială care îi aparține lui Paul Vanghelie,fratele lui Marian Vanghelie.
O altă firmă care se află în sfera de influență a lui Marian Vanghelie ar fi SC City Bistro Management SRL, înființată în 2016 de șoferul lui și deținută în acest moment de Mihaela Preda.