Sculele de mână sunt indispensabile pentru o serie de activități, iar această categorie include o gamă variantă de unelte. Datorită acestui fapt, alegerea sculelor de mână se face ținând cont de o serie de criterii, care se aplică la modul general, dar și de criterii specifice fiecărei categorii de unelte din această gamă. Pentru a te ajuta să găsești mai ușor sculele de care ai nevoie, îți arătăm care sunt cele mai importante lucruri pe care trebuie să le ai în vedere.
Domeniul de activitate
În primul rând, alegerea sculelor de mână se face în funcție de specificul activității pe care o desfășori. Acestea au aplicabilitate în mai multe domenii, așa că trebuie să știi exact ce îți trebuie pentru proiectul tău. De exemplu, dacă vrei să construiești un dulap, au nevoie de scule de tâmplărie, în timp ce pentru reamenajarea locuinței ai nevoie de scule pentru construcții, iar pentru garaj ai nevoie se scule auto. Există și scule care pot fi folosite pentru proiecte din domenii diferite, iar acestea ar trebui să se afle mereu în capul listei de cumpărături.
Nivelul de experiență
În funcție de acest criteriu, sculele se împart în trei categorii principale, respectiv scule pentru amatori, scule semi profesionale și scule profesionale. Dacă nu ai o bună experiență și ești încă în faza de învățare, trebuie să optezi pentru sculele din prima categorie. Acestea sunt ușor de utilizat dar au posibilități limitate, fiind utile doar în proiectele de tip hobby.
Sculele semi profesionale sunt recomandate celor cu o oarecare experiență, putând fi utilizate in proiecte DIY și pentru diverse reparații sau amenajări casnice.
Dacă ești profesionist și ai un atelier sau o firmă autorizată pentru diferite lucrări, atunci evident că vei avea nevoie de scule profesionale, care sunt cele mai performante din gamă și pot fi utilizate pentru o serie de lucrări complexe.
Prețul
Costurile diferă în funcție de cele trei categorii enumerate mai sus, așa că nu poți compara prețul unei scule pentru amatori cu cel al unei scule profesionale. Pentru a găsi scule de mână la prețuri avantajoase, ideal este să compari ofertele pentru produse similare de la cel puțin trei magazine. Fiind vorba de aceleași produse, le poți alege pe cele care au prețul cel mai scăzut, însă trebuie să ții cont și de discount-urile pe care le poți obține comandând tot ce ai nevoie de la un singur furnizor. Astfel poți plăti mai puțin cumpărând toate sculele din același magazin decât comandându-le separat la prețuri mai mici de la mai mulți furnizori.
Materialul
Sculele de mână se deosebesc și în privința materialelor din care sunt fabricate. În funcție de natura materialului, unele scule sunt mai rezistente iar altele cedează mai ușor și este evident că trebuie să le alegi pe cele din prima categorie. Sculele din materiale de calitate sunt mai scumpe, însă au o perioadă de utilizare îndelungată, iar în unele cazuri e posibil să nu fie nevoie să le mai înlocuiești vreodată.
Multifuncționalitatea
O sculă de mână eficientă este aceea care îți permite să efectuezi mai multe operațiuni cu ajutorul ei. De exemplu o șurubelniță cu vârfuri interschimbabile, este mai practică decât un set de șurubelnițe obișnuite de mai multe tipuri, la fel cum un ciocan cu gheară curbată pentru scos cuie este mai bun decât unul clasic.
Designul
Deși pare un detaliu mai puțin semnificativ, este important să alegi niște scule cu un design care să le facă mai sigure și mai ușor de utilizat. Mulți vor spune că sculele clasice sunt cele mai bune, însă variantelor moderne li s-au adus o serie de îmbunătățiri care nu doar că le fac să arate mai bine, ci le și îmbunătățesc semnificativ calitățile.
Așadar, fie că ai nevoie de ele pentru a-ți completa truse de scule din casă, fie că lucrezi într-un atelier profesional, acestea sunt criteriile pe baza cărora trebuie să-ți alegi uneltele potrivite.