Certificatul COVID-19 va facilita libera circulaţie în UE. Cât timp va fi valabil?

Certificatul COVID-19 va facilita libera circulaţie în UE. Cât timp va fi valabil?

Parlamentul European a adoptat, joi, propunerea ca cetățenii să dispună de un certificat COVID-19 pentru dreptul la liberă circulaţie în Europa în perioada de pandemie COVID-19.

Loading...

Astfel, eurodeputaţii au ales noul „certificat UE Covid-19” în detrimentul „adeverinţei electronice verzi”, potrivit propunerii Comisiei Europene, acesta fiind valabil timp de 12 luni.

Comisia Europeană precizează că acest certificat COVID-19, care ar putea fi în format digital sau pe hârtie, va dovedi faptul că o persoană a fost vaccinată anti-COVID-19 sau că a avut un rezultat negativ la testul COVID-19 sau dacă a fost infectat cu virusul SARS Cov-2 în trecut.

Totodată, certificatele UE Covid-19 nu vor fi luate drept un document de călătorie şi nu vor fi o condiţie în dreptul la liberă circulaţie, conform eurodeputaţii.
Certificatul Covid-19 a fost aprobat cu 540 de voturi „pentru”, 119 „împotrivă” şi 31 abţineri, în timp ce propunerea privind resortisanţii ţărilor terţe a fost adoptată cu 540 de voturi „pentru”, 80 „împotrivă” şi 70 abţineri. Propunerea s-a votat miercuri, iar rezultatele au fost anunţate joi. Parlamentul European împreună cu Consiliul vor începe negocierile în acest context pentru a se ajunge la un acord înaintea sezonului turistic.

De asemenea, persoanele care vor deține un certificat UE Covid-19 nu li se vor impune restricţii de călătorie suplimentare, precum carantina, izolarea sau testarea, conform Parlamentului European.

Comisia Europeană vrea să se asigure că certificatul UE Covid-19 va fi utilizat paralel cu orice altă iniţiativă a țărilor membre, care trebuie să respecte acelaşi reguli comune.

Potrivit Parlamentului European, statele membre UE trebuie vor trebui să accepte certificatele de vaccinare eliberate și în alte state membre pentru persoanele de la persoanele care s-au vaccinat cu un ser autorizat de Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) în UE, acestea fiind Pfizer-BioNTech, Moderna, AstraZeneca şi Janssen, mai precizează eurodeputații.

De asemenea, statele membre vor decide dacă acceptă sau nu certificatele de vaccinare eliberate în alte state membre pentru vaccinurile recomandate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) pentru virusul COVID-19.

Eurodeputații mai menționează că vaccinurile anti-COVID-19 trebuie să fie produse la nivel global, la preţuri accesibile. Totodată, aceştia sunt îngrijorați în privința întârzierilor cauzate de firmele producătoare de vaccinuri COVID-19, dar și de livrarea acestora.