Andrei Baciu a vorbit despre a treia doză de vaccin Sars-Cov-2: „Va fi nevoie să avem dovezi ştiinţifice robuste în spate”

Andrei Baciu a vorbit despre a treia doză de vaccin Sars-Cov-2: „Va fi nevoie să avem dovezi ştiinţifice robuste în spate”

Secretarul de stat în cadrul Ministerului Sănătăţii a discutat despre administrarea serului COVID-19 cu a treia doză. Andrei Baciu a declarat că, dacă se va pune problema de aşa ceva, va fi nevoie de dovezi ştiinţifice robuste.

Secretarul de stat în cadrul Ministerului Sănătăţii Andrei Baciu a explicat, marţi seară, care ar fi motivele pentru administrarea celei de-a treia doze de vaccin împotriva COVID-19. El a mărturisit că avem nevoie de dovezi clare pentru a face asta.

„În cazul celei de-a treia doze sunt două opţiuni din punct de vedere ştiinţific. Sunt două alternative. Unu, în cazul în care imunitatea câştigată ca urmare a dozelor iniţiale pentru vaccinurile care se administrează în două doze începe să scadă la un moment dat şi devine mai puţin eficientă decât ar trebui să fie. Atunci se dă cea de-a treia doză, numită „doză de boost”. Aceasta este o alternativă teoretică, până în acest punct. Cea de-a doua alternativă este: în cazul în care dozele de vaccin existente au o eficienţă parţială, mai scăzută asupra tulpinilor noi care apar, faţă de tulpinile iniţiale.
Atunci, această tehnologie permite să ne adaptăm repede la noile tulpini. Astfel, vaccinurile devin mult mai eficiente decât vaccinurile care nu ţin pasul cu malformaţiile virale”, a declarat Andrei Baciu, la B1 TV, marţi seară.

Oficialul a mărturisit că vaccinurile se vor adapta la noile tulpini prin cea de-a treia doză şi nu printr-o nouă schemă de imunizare.

„Mecanismul imunologic este similar, trebuie dată o nouă ţintă, identificat un nou profil de virus suspect, de corp străin pe care să-l identifice sistemul imunitar, iar acest lucru se face cu ajutorul unei alte informaţii imunologice.

Vorbim de două opţiuni diferite, care până la acest moment sunt numai la nivel teoretic. Dacă se va pune vreodată problema de aşa ceva, va fi nevoie să avem dovezi ştiinţifice robuste în spate”, a mai precizat Baciu.