Contactați-ne
ROL.ro
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Nici un rezultat
Toate rezultatele
ROL.ro
Nici un rezultat
Toate rezultatele

Un vaccin românesc anti-COVID, în testare la Timișoara. Cât de repede va fi gata

31 martie 2020
in Actualitate

Una dintre cele mai bune vești din ultimele zile: un vaccin românesc care să prevină îmbolnăvirea de COVID-19 chiar este posibil. Profesorul universitar doctor Virgil Păunescu, care conduce centrul de cercetări Oncogen, din cadrul Spitalului Județean din Timișoara, și echipa sa au făcut deja pași importanți.

Virgil Păunescu, directorul Oncogen: “Am să încep mai întâi cu o mică explicație. Situația, unică în ultima sută de ani prin gravitate, obligă toți oamenii care au resurse și capacitatea de a contribui cu ceva pentru a ameliora aceaste lucruri grave pe care le traversăm, îi obligă să facă un efort. Noi la Timișoara, având un centru din fonduri europene foarte bine dotat, probabil unul dintre cele mai bune din țară, și având experiență în terapia cu vaccinuri, în cancer, în sensul de studii, am hotărât că această experiență a dezvoltării de vaccinuri în cancer poate fi translatată în ceea ce se cheamă vaccinarea în cazul unui virus. (…) Dezvoltarea prototipului a fost oarecum gata la sfârșitul lunii ianuarie, după care am început să comandăm componentele vaccinului – un amestec de 15 proteine – în străinătate și am început testarea lor, exact cum fac zeci de alte laboratoare, la ora actuală, în lume. (…) După ce vom termina testele pe celule umane, în vreo trei săptămâni, vom putea avea primele rezultate privind eficiența”.

Mesajul Părintelui Chiril de la Muntele Athos pentru poporul român

28 noiembrie 2024

Vouchere sociale – a treia tranșă. Guvernul a anunțat când intră banii

19 octombrie 2022

Sfântul Dumitru – tradiții și obiceiuri. Ce nu este bine să faci niciodată în ziua de 26 octombrie

25 octombrie 2022

Alternativa pentru DN1, de la vis la realitate! Investiție de peste 642 de milioane de lei

9 mai 2025

Teodora Tompea, jurnalist Digi24: Dacă totul depinde conform planului, în maximum un an ar putea să existe acest vaccin.

Virgil Păunescu: “Da. Noi ne-am dat termene mai strânse, dar adevărul este că lucrurile depind de modul în care se mișcă autoritățile pentru că avem nevoie de aprobări. Nu putem face experimente fără acordul Agenției Medicamentului”.

ShareTweetPinTrimiteTrimite
Urmatorul Articol

Guvernul modifică OUG pentru amânarea ratelor. Fără dobândă la dobândă la credite ipotecare. Se prelungește perioada pentru solicitări

Părintele Calistrat: „Rugăciunea de Aur este fix la miezul nopţii!” Rosteşte-o acum şi ai să vezi ce putere are:

18

Cum alegi cele mai bune plase de mini fotbal

02

Poveste de viata: “Am 50 de ani și nu am copii. Dar nu trebuie să te plângi de mine — dimpotrivă, mă simt foarte fericit”

13

Alimentul care te ține departe de țânțari chiar și când ai geamurile deschise. Trucul care te scapă de cheltuieli

08

Alocaţii iunie 2025. Se amână plata banilor. Când se virează pe card cei 719 lei

16

Horoscop JOI, 23 mai 2024. Decizie importantă în afaceri şi o moştenire neaşteptată

23

Moșii de vara 2025: Ce trebuie să dăm de pomană pe 7 iunie

03

Guvernul taie din veniturile românilor. Până la 700 de lei mai puțin pe lună: O diminuare semnificativă…

27

Când istoria, mitologia și thrillerul se împletesc – „Cubul lui Metatron” de Igor Bergler

26

Ce sumă va achita un român pentru 100 kWh de energie, de la 1 iulie 2025

30
ROL.ro

© 1998-2025 ROL.ro | Contact

  • Ortodoxia.me
  • DailyNews.ro
  • Femina.ro
  • Travel.ro
  • Cinema.ro

  • Termeni si Conditii
  • Informatii Cookies
  • Politică de Confidențialitate
  • ANPC
  • Contact

Urmariti-ne

Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Contactați-ne

© 1998-2025 ROL.ro | Contact

Acest site foloseste cookies respectand Regulamentul (UE) privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii aici