Află care sunt cele mai cunoscute branduri de țigări din România, cum au intrat pe piață, ce povești le însoțesc și de ce unele au devenit simboluri culturale. De la Marlboro la Carpați – o incursiune cu miros de tutun și nostalgie.
1. Kent – stil, tehnologie și influență britanică
Când Kent a ajuns în România, era mai mult decât o țigară – era un semn de rafinament. În anii ’90, să scoți din buzunar un pachet de Kent era ca și cum ai avea o insignă de statut. Filtrul lui cu carbon era un mister pentru toți, dar asta îl făcea și mai dorit.
Era țigara celor care nu voiau să pară simpli. Ai tăi o fumau în sufragerie după ce se uitau la știri, vecinul o cerea “de gust”, iar tu știai că, dacă vrei să impresionezi la o petrecere, un Kent te scoate din anonimat.
2. Marlboro – visul american care a prins rădăcini și pe Calea Victoriei
Marlboro n-a avut nevoie de prezentări. Când a intrat în România, venea cu mitul cowboy-ului liber și rebel. A fost țigara tinerilor de după revoluție, a “băieților tari” care ascultau rock și visau la o viață în Miami, chiar dacă erau blocați în cartierul Militari.
Dacă ai fumat Marlboro roșu, probabil ți-a tremurat prima dată mâna. Dacă ai trecut pe Gold, ai început să devii „sofisticat”. Și oricine avea o brichetă Zippo cu Marlboro gravat era deja un personaj în sine.
3. Winston – din anii ’90 până azi, un clasic discret dar prezent
Winston e genul ăla de brand care nu face zgomot, dar e mereu acolo. De prin anii ’90, a devenit o constantă în chioșcuri, în portofele și în buzunarele hainelor groase de iarnă.
Nu era prima alegere a „snobilor”, dar cei care îl preferau, îl fumau cu loialitate. Avea gust clar, preț decent și o imagine cumva “a omului care știe ce vrea”. E genul de țigară care îți amintește de drumuri lungi cu trenul și pauze scurte între două ture la muncă.
4. L&M – ”pentru toată lumea” și mereu la îndemână
L&M a fost mereu acolo când n-aveai buget de Kent sau chef de Marlboro. Țigara „de zi cu zi” a devenit o alegere populară, mai ales printre tineri și studenți.
O luai de la automat, de la non-stop, de oriunde. Nu te rușinai cu ea, dar nici nu te mândreai.
L&M a fost țigara „echilibrată”: bună, ieftină, prietenoasă cu portofelul. Avea și ceva urban în ea – era prezentă la mesele din cămine, în pauzele de facultate sau între două beri în Centrul Vechi.
5. Pall Mall – ieftin, eficient și omniprezent în baruri și cafenele
Dacă L&M era versatil, Pall Mall era „șoferul de Dacie Logan” al țigărilor. Practic, fiabil și mereu acolo. Îl găseai la colț de stradă, în tonomatul din gară sau în buzunarul colegului de muncă.
Mulți români au început cu Pall Mall. Prețul era accesibil, dar nu era doar despre bani – era și despre gustul decent și constanța. Fie că fumai varianta albastră sau roșie, știai că nu te păcălește.
6. Dunhill – eleganță britanică și o atingere sofisticată
Dunhill nu a fost niciodată o țigară „de duzină”. A apărut în România pentru cei care voiau un tutun fin și o imagine curată.
Dacă ai prins vremurile când vedeai un Dunhill în club, știai că persoana care îl fuma era… altceva.
Nu era pentru oricine. Prețul era pe măsură, dar și efectul. Era o țigară pe care nu o aprindeai oricum. Trebuia să ai context, stil, un pic de mister. Într-un fel, Dunhill era țigara „de ocazie”.
7. Gauloises – aroma franceză și o notă artistică pe piața românească
Gauloises a fost mereu ceva mai… boem. Apărut în România ca o alegere a celor care ieșeau din tipare, era țigara scriitorilor, a artiștilor sau a celor care visau la Paris fără să plece din Sibiu.
Cu aroma sa distinctă, Gauloises a devenit un simbol al individualismului fumătorului rafinat.
8. Carpați – fumatul fără compromisuri, gustul autentic de fabrică românească
Carpați fără filtru. Dacă doar ai auzit, n-ai trăit. Dacă ai fumat, ai povești. Era „țigara grea”, fumată pe șantier, la coadă la carne sau în fața blocului în papuci.
Mirosul ei umplea tramvaiele, dar și camerele de cămin. Era ceva autentic în Carpați – nu avea filtre sofisticate, dar avea tradiție, gust și o doză de realitate brută.
Relansarea din ultimii ani a adus Carpați înapoi pentru nostalgicii care n-au uitat gustul original. Acum, deși cu o imagine modernizată, păstrează același respect în comunitate.
9. Snagov – simbolul verilor la țară și al pauzelor muncitorești
Snagov era mai discretă decât Carpați, dar cu un aer aparte. Avea ceva din peisajul liniștit al anilor ’80-’90. Era țigara pe care o luau părinții în concediu sau muncitorii în pauza de la șantier. Snagov a fost parte din viața românilor la fel de natural ca pâinea cu gem.
Dacă ai copilărit la țară, sigur ai văzut un pachet de Snagov pe masa din bucătărie, lângă ziar și o cafea lungă la ibric.
10. Disparute dar memorabile: Naționale, Bucegi, Marconi și alte nume uitate
România a avut multe mărci „de casă” care s-au pierdut în istorie. Țigările Naționale – cu pachetul lor simplu – făceau parte din viața de zi cu zi. Bucegi sau Marconi au avut scurte momente de glorie.
Fie că s-au închis fabricile sau n-au ținut pasul cu piața, toate aceste branduri trăiesc azi doar în amintirile nostalgice ale celor care au prins alte vremuri.
Brandurile nu dispar, ele devin amintiri cu miros specific
În România, țigara nu a fost niciodată doar un viciu – a fost simbol social, instrument de conectare, obiect de statut sau simplu refugiu cotidian. De la cowboy-ul Marlboro la muncitorul cu Carpați fără filtru, brandurile de țigări spun povești despre cine suntem, ce am visat și ce vrem să ne amintim.
Iar unele, cum sunt Carpați și Snagov, demonstrează că trecutul poate fi reambalat și trăit din nou.
