Contactați-ne
ROL.ro
  • Actualitate
  • Cyber Security
  • Ortodoxia
  • Economie
  • Sport
  • Știri externe
  • Timp liber
Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Actualitate
  • Cyber Security
  • Ortodoxia
  • Economie
  • Sport
  • Știri externe
  • Timp liber
Nici un rezultat
Toate rezultatele
ROL.ro
Nici un rezultat
Toate rezultatele

Cât este ajutorul de înmormântare 2026

in Actualitate

Pierderea unei persoane apropiate vine cu multă durere, dar și cu cheltuieli importante pentru familie. În 2026, costurile unei înmormântări pot ajunge la sume considerabile, în funcție de serviciile alese. Statul oferă un ajutor de deces pentru a acoperi o parte din aceste cheltuieli. Cât este ajutorul de înmormântare în prezent?

Cât costă o înmormântare în România în 2026

În România, organizarea unei înmormântări presupune costuri diferite, în funcție de pachetul ales și de serviciile incluse.

Un pachet economic costă între 4.000 și 5.500 de lei. Acesta include un sicriu din lemn de brad, o cruce, transportul defunctului la capelă sau biserică, întocmirea actelor necesare și produsele rituale de bază.

Un pachet standard pornește de la 6.500 de lei și poate ajunge până la 9.000 de lei. Pe lângă serviciile de bază, acesta include un sicriu echipat complet, transportul către biserică și cimitir, precum și pachete alimentare pentru aproximativ 12 persoane.

Pentru cei care aleg servicii mai complexe, pachetele premium încep de la 10.000 de lei și pot depăși 22.000 de lei. Acestea pot include sicrie din lemn de stejar sau fag, aranjamente florale speciale, catering extins și limuzină pentru transport.

La aceste costuri se adaugă serviciile religioase. Taxele pentru preot, dascăl și clopotar pot varia între 500 și 1.500 de lei, în funcție de parohie.

În cazul incinerării, tarifele sunt cuprinse între 6.000 și 7.500 de lei. Pachetul include sicriu de tranzit, urnă, taxa de crematoriu și transportul defunctului.

Cât este ajutorul de deces în 2026 și cine poate beneficia

Ajutorul de deces este un sprijin financiar acordat familiilor persoanelor asigurate sau pensionarilor, pentru a acoperi o parte din cheltuielile de înmormântare, iar pentru anul 2026, cuantumul exact va fi stabilit

prin Legea Bugetului Asigurărilor Sociale de Stat. Conform valorilor în vigoare din 13 februarie 2025, ajutorul este de:

– 8.620 de lei în cazul decesului asiguratului sau al pensionarului;

– 4.310 lei în cazul decesului unui membru de familie al asiguratului sau pensionarului.

Ajutorul de deces se acordă în cazul decesului: asiguratului, pensionarului, persoanei care în ultimele 6 luni anterioare decesului a avut calitatea de asigurat, persoanei aflate în concediu pentru creșterea copilului, precum și unui membru de familie al asiguratului sau pensionarului care nu era asigurat sau pensionar la data decesului.

Membru de familie poate fi soțul sau soția, copiii proprii sau adoptați, copiii aflați în plasament, copiii până la 18 ani sau până la 26 de ani dacă își continuă studiile, precum și copiii care și-au pierdut capacitatea de muncă înainte de 18 sau 26 de ani. De asemenea, pot fi incluși părinții, socrii și bunicii oricăruia dintre soți.

Ajutorul se acordă unei singure persoane care dovedește că a suportat cheltuielile. Poate fi soțul rămas în viață copilul, părintele sau orice persoană fizică ori juridică.

Plata se face în termen de 3 zile lucrătoare de la solicitare, prin casa teritorială de pensii în raza căreia își avea domiciliul persoana care și-a pierdut viața sau solicitantul, după caz. Ajutorul poate fi solicitat în termen de 3 ani de la data emiterii certificatului de deces.

Printre actele necesare se numără: cererea pentru acordarea ajutorului de deces, certificatul de deces în original și copie, actul de identitate al solicitantului, documente care dovedesc gradul de rudenie, dovada plății cheltuielilor funerare, adeverințe de studii sau documente medicale, după caz, precum și extras de cont.

După efectuarea plății, casa teritorială de pensii are obligația de a înscrie pe verso-ul certificatului de deces mențiunea „ACHITAT”, data, semnătura și ștampila.

Urmatorul Articol

A doua sesiune a Bacalaureatului 2026 începe luni. Peste 33.000 de candidați s-au înscris

CYBER3
Protecție maximă pentru telefonul tău
CYBER3.AI

Nu-l lăsa pe escroc să câștige.

SCAM, phishing, apeluri și mesaje false — oprite instant pe telefonul tău, cu baza de 2,507,489 de amenințări cunoscute.

INSTALEAZĂ GRATUIT
GRATUITFără contCYBER3 - Fabricat în România Google Play
Icoana Așezarea în raclă a brâului Maicii Domnului

Sfântul zilei, 31 august: Așezarea în raclă a brâului Maicii Domnului — semn de ocrotire

30
CYBER3.AI Security LLM · Autonomous Monitoring & Response - Global Scan & VAS - Senzor INLINE & EDR/XDR app - Protecție mobilă - Suveran UE - AI Act - NIS2 compliance
ROL PORTAL - Agentic company — Your dedicated AI security team. Autonomous, always on.
🧠 CYBER3.AI Security LLMCOPILOT AI de securitate, suveran 🛰️ CYBER3 Global ScanUNSTOPPABLE — descoperire autonomă + VAS 🛡️ SOC & VASsenzori INLINE FasterUp · EDR/XDR app 📱 CYBER3.APPMobile Protection
Termeni Confidențialitate Securitate Status © 2026 CYBER3.AI · ROL PORTAL SERVICES SRL · Sovereign EU cybersecurity
ROL.ro

© 1998-2026 ROL.ro | Contact

  • cyber3.ai
  • cyber3.app
  • fasterup.com
  • ortodoxia.me

  • Termeni si Conditii
  • Informatii Cookies
  • Politică de Confidențialitate
  • ANPC
  • Contact

Urmariti-ne

CYBER3.AIProtecție maximă pentru telefonul tău.Verifică orice link, apel sau mesaj în peste 2.500.000 de amenințări cunoscute. GRATUIT, fără cont.INSTALEAZĂ GRATUIT
Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Actualitate
  • Cyber Security
  • Ortodoxia
  • Economie
  • Sport
  • Știri externe
  • Timp liber
Contactați-ne

© 1998-2026 ROL.ro | Contact