Produse precum margarina, chipsurile, produsele semipreparate sau popcornul la microunde ar putea dispărea din alimentaţia românilor

Produse precum margarina, chipsurile, produsele semipreparate sau popcornul la microunde ar putea dispărea din alimentaţia românilor

Produse precum margarina, chipsurile sau popcornul la microunde ar putea dispărea din alimentaţia românilor, dacă Parlamentul votează un proiect de lege care a trecut deja de Camera Deputaților.

Proiectul de lege aparține senatorului USR Adrian Wiener și a trecut de Camera Deputaţilor. El prevede schimbări importante în industria alimentară din România: produse precum margarina, chipsurile, produsele semipreparate sau popcornul la microunde ar putea dispărea din alimentaţia românilor.

România este una dintre ţările europene cu cel mai mare consum de „acizi trans” sau grăsimi rele, cum sunt denumite aceste ingrediente obținute industrial. Noua lege își propune să le elimine din alimentație.

„Este o lege destinată scăderii mortalității cardiovasculare în România prin eliminarea celui mai toxic macro-nutrient din alimentele românilor: acizii trans. Aceștia sunt în mare parte obținuți industrial și turnați cu butoaiele în alimente. Sunt ieftini, cresc termenul de valabilitate al produselor dar ucid oameni”, a explicat motivaţia acestui proiect Adrian Wiener pe pagina sa de Facebook.

Se estimează că 5% din mortalitatea cardio-vasculară (3500-5000 decese/an) este determinată strict de adăugarea acizilor trans în alimente iar România rămâne printre țările din UE cu cel mai mare consum de acizi trans.

Inițiatorul: „Legea va fi promulgată de președintele Iohannis”
„Iată că acum totuși Camera Deputaților a decis, ca pe final de ciclu electoral, să scoată din sertar această lege. A fost votată în unanimitate și va fi promulgată de președintele Iohanis.

Este un pas uriaș spre civilizație alimentară, e un început foarte bun. Este poate cea mai importantă iniţiativă legislativă destinată prevenţiei în România. E un pas uriaş spre civilitate alimentară, pas făcut din păcate cu mare întârziere”, a mai scris senatorul, pe reţeaua de socializare.

Care sunt pericolele pentru sănătate aduse de „acizii trans”
Acizii trans sunt nişte grăsimi folosite în produse semipreparate, anumite produse de panificaţie, margarină, dulciuri, sosuri, chipsuri şi popcorn pentru microunde. Efectele acestora sunt teribile pentru sănătate, spun cei de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii: diabet zaharat, obezitate, boli cardiovasculare, Alzeimer, infertilitate.

În Europa, doar trei ţări au adoptat legislaţia necesară eliminării grăsimilor trans din producţia alimentară: Austria, Danemarca şi Ungaria. Potrivit Playtech, noul proiect ar putea intra în vigoare de pe 1 aprilie 2021, iar Ministerul Sănătăţii, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor vor efectua periodic controale pentru produsele amintite mai sus.