Pașaportul COVID creează disensiuni în interiorul Uniunii Europene, unele state având planuri cât se poate de concrete cu privire la implementarea lui, în timp ce altele se opun categoric și consideră un asemenea document discriminatoriu.
Paşaportul COVID, pe bază de vaccinare anti-coronavirus, ar putea deveni, în scurt timp, un document real în multe țări.
Guvernul de la Londra ia în calcul ca paşaportul COVID să fie folosit nu doar în cazul turiștilor, ci și la intrarea în pub-uri şi supermarketuri.
Plajele din Grecia și destinațiile turistice din Israel vor fi mai accesibile pentru turiștii români care prezintă certificatul de vaccinare. Cel puțin asta vor să obțină autoritățile de la noi în urma unui acord internațional.
Discuţiile privind libera circulaţie doar pe baza adeverinţei de vaccinare vor începe săptămâna viitoare între guvernul român şi părţile desemnate de la Atena şi Tel Aviv.
Majoritatea ţărilor însorite din sudul UE, care depind de turism, sunt pentru introducerea unui pașaport COVID. Luna trecută, Grecia- în speranţa că va salva domeniul turismului- a cerut Comisiei Europene să permită utilizarea „certificatelor de vaccinare” pentru călătorii în UE.
Între cele 27 de state membre ale UE continuă însă discuţiile privind regulile comune şi datele pacienţilor care trebuie comunicate pentru recunoaşterea reciprocă a certificatelor de vaccinare. Până acum nu s-a ajuns la o poziţie comună privind drepturile care ar putea fi conferite de astfel de certificate.
Spania, care este de asemenea dornică să primească din nou turişti, nu a lansat deocamdată un paşaport de vaccinare.
Ministrul de externe, Arancha Gonzales Laya, consideră că ar fi „un element foarte important pentru restabilirea în siguranţă a mobilităţii”.
Şi Italia consideră că un astfel de document ar putea deschide mai rapid calea către „activităţi normale”, aşa cum s-a exprimat oficialul responsabil de gestionarea urgenţei sanitare, Domenico Arcuri.
Suedia şi Danemarca au anunţat deja certificate electronice care ar putea permite purtătorilor să călătorească în străinătate, să intre în stabilimente sportive, culturale sau chiar să ia masa în restaurante, potrivit Hotnews.
Islanda a început să emită certificate digitale în ianuarie, în vederea facilitării deplasărilor internaţionale. În Estonia, cei care pot dovedi la intrare că sunt vaccinaţi sau deţin un test COVID-19 negativ sunt scutiţi de carantină.
Franţa, Germania, Belgia şi Polonia sunt însă rezervate în privinţa unui asemenea paşaport.
De asemenea, OMS susţine certificatele de vaccinare pentru a monitoriza mai bine imunizarea, dar critică ideea utilizării lor ca o condiţie pentru călătorii.
„Nu toată lumea are acces la vaccinuri. Şi nu ştim dacă acestea împiedică transmiterea”, a declarat în ianuarie ministrul Sănătăţii de la Paris, Olivier Veran. Dezbaterea trebuie să înceapă „peste câteva luni”, a spus el.
Şi Germania se opune acordării de privilegii faţă de restul populaţiei pentru o minoritate vaccinată. Nu exclude însă impunerea unei astfel de cerinţe în sectorul privat.