Contactați-ne
ROL.ro
  • Actualitate
  • Cyber Security
  • Ortodoxia
  • Economie
  • Sport
  • Știri externe
  • Timp liber
Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Actualitate
  • Cyber Security
  • Ortodoxia
  • Economie
  • Sport
  • Știri externe
  • Timp liber
Nici un rezultat
Toate rezultatele
ROL.ro
Nici un rezultat
Toate rezultatele

Noi reguli au intrat în vigoare. Alimentele pe care NU le poți consuma în public. Se aplică amendă

in International

Eurostar avertizează călătorii: produse alimentare aparent inofensive, precum mezelurile, brânzeturile sau snacksurile, pot atrage amenzi de până la 5.000 de euro dacă sunt transportate către Marea Britanie. Noile reguli impuse de autoritățile britanice, menite să prevină răspândirea febrei aftoase, transformă trenul spre Londra într-o zonă de control strict, unde o simplă gustare poate deveni o încălcare gravă a legii.
Snack-uri interzise și amenzi uriașe: Cum poți fi sancționat cu 5.000 de euro pentru un pachet de cârnați
O simplă gustare poate deveni o contravenție costisitoare pentru pasagerii care călătoresc cu trenul Eurostar din Uniunea Europeană către Regatul Unit. Începând cu luna aprilie, autoritățile britanice au interzis transportul alimentelor de origine animală – precum mezelurile, brânzeturile și produsele lactate, în bagajele personale, în efortul de a opri răspândirea febrei aftoase. Măsura poate aduce amenzi de până la 5.000 de lire sterline (aproximativ 5.900 de euro).

Oficialii britanici sunt fermi cu privire la Eurostar în această privință. Controalele au fost deja intensificate la terminalul Eurostar din gara Bruxelles-Midi, unde granița britanică pare să înceapă cu câțiva metri înainte de peron.

„Controalele, lansate pe 12 aprilie, sunt «esențiale pentru a limita riscul de apariție a febrei aftoase», potrivit dr. Jorge Martin-Almagro, adjunctul șefului serviciului veterinar pentru afaceri internaționale și comerciale din Marea Britanie”,

Un sandviș care poate costa o mică avere
Reglementările nu sunt doar teoretice. Magazinul duty-free din zona de plecări, aflat chiar înainte de verificarea pașapoartelor, vindea recent produse interzise, cum ar fi un pachet cu 40 de cârnați afumați. Zona este accesibilă exclusiv pasagerilor cu destinația Londra, iar câțiva pași mai încolo se află oficialii Forței de Frontieră a Regatului Unit.

Politico a dezvăluit că respectivele produse se aflau încă la vânzare, în ciuda interdicțiilor.

„În urma deciziei guvernului britanic de a interzice importul de carne și produse lactate din UE, Eurostar a comunicat noile reglementări clienților pe site-ul său web și a amplasat semne clare la punctele de plecare relevante”, au declarat aceștia.

Totuși, până la retragere, călătorii riscau să fie amendați sever pentru simpla posesie a acestor alimente la intrarea în Regatul Unit.

Aparențe înșelătoare și lipsă de fonduri pentru controale
Deși magazinul era la un pas de controlul de frontieră, și se presupunea că respectă legislația în vigoare, realitatea a fost alta. Situația evidențiază lipsa de coerență între noile reguli impuse și capacitatea de a le pune în aplicare.

Un purtător de cuvânt al guvernului britanic a confirmat duritatea poziției:

„Acest guvern va face tot ce este necesar pentru a proteja fermierii britanici de febra aftoasă. Colaborăm îndeaproape cu Forța de Frontieră, porturile, aeroporturile și operatorii de turism internațional pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la noile restricții, inclusiv prin afișarea de semne vizibile”.

Totuși, experții atrag atenția că autoritățile britanice nu dispun, în prezent, de suficiente resurse pentru a asigura aplicarea riguroasă a acestor reguli.

Precedentul care bântuie Marea Britanie
Decizia de a impune restricții stricte nu este lipsită de context. În 2001, Regatul Unit s-a confruntat cu un devastator focar de febră aftoasă, soldat cu sacrificarea a 6 milioane de bovine și ovine. Impactul economic a fost uriaș: pierderi estimate la 8 miliarde de lire sterline și restricții severe în zonele rurale.

Acum, autoritățile vor să evite repetarea acelui scenariu. Cazurile recente depistate în Ungaria și Germania au determinat măsuri de precauție dure, dar controversate, inclusiv această interdicție asupra alimentelor de origine animală în bagajele personale.

Ironia, însă, nu lipsește. „Desigur, ar exista o soluție. Să le mănânci pe loc sau pe peron. Cîțiva metri mai încolo ți se verifică deja pașaportul și este ca și cum ai fi deja în Marea Britanie. Nu ai voie.” Acest paradox birocratic lasă călătorii în ceață, cu reguli greu de aplicat și o amendă disproporționată în caz de neatenție.

Urmatorul Articol

A doua sesiune a Bacalaureatului 2026 începe luni. Peste 33.000 de candidați s-au înscris

CYBER3
Protecție maximă pentru telefonul tău
CYBER3.AI

Nu-l lăsa pe escroc să câștige.

SCAM, phishing, apeluri și mesaje false — oprite instant pe telefonul tău, cu baza de 2,507,489 de amenințări cunoscute.

INSTALEAZĂ GRATUIT
GRATUITFără contCYBER3 - Fabricat în România Google Play
Icoana Așezarea în raclă a brâului Maicii Domnului

Sfântul zilei, 31 august: Așezarea în raclă a brâului Maicii Domnului — semn de ocrotire

30
CYBER3.AI Security LLM · Autonomous Monitoring & Response - Global Scan & VAS - Senzor INLINE & EDR/XDR app - Protecție mobilă - Suveran UE - AI Act - NIS2 compliance
ROL PORTAL - Agentic company — Your dedicated AI security team. Autonomous, always on.
🧠 CYBER3.AI Security LLMCOPILOT AI de securitate, suveran 🛰️ CYBER3 Global ScanUNSTOPPABLE — descoperire autonomă + VAS 🛡️ SOC & VASsenzori INLINE FasterUp · EDR/XDR app 📱 CYBER3.APPMobile Protection
Termeni Confidențialitate Securitate Status © 2026 CYBER3.AI · ROL PORTAL SERVICES SRL · Sovereign EU cybersecurity
ROL.ro

© 1998-2026 ROL.ro | Contact

  • cyber3.ai
  • cyber3.app
  • fasterup.com
  • ortodoxia.me

  • Termeni si Conditii
  • Informatii Cookies
  • Politică de Confidențialitate
  • ANPC
  • Contact

Urmariti-ne

CYBER3.AIProtecție maximă pentru telefonul tău.Verifică orice link, apel sau mesaj în peste 2.500.000 de amenințări cunoscute. GRATUIT, fără cont.INSTALEAZĂ GRATUIT
Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Actualitate
  • Cyber Security
  • Ortodoxia
  • Economie
  • Sport
  • Știri externe
  • Timp liber
Contactați-ne

© 1998-2026 ROL.ro | Contact