Ministrul Muncii anunţă că doreşte recalcularea pensiilor

Ministrul Muncii anunţă că doreşte recalcularea pensiilor

Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, afirmă că îşi propune recalcularea pensiilor pe baza contributivităţii, însă subliniază că personalul Caselor de pensii care ar trebui să execute această operaţiune este unul subdimensionat, iar instituţiile nu au logistica necesară recalculării. Turcan susţine că şi-a propus accesarea de fonduri europene pentru cumpărarea de echipament informatic şi pentru suplimentarea personalului în vederea recalculării.

„În preajma momentelor electorale s-a vorbit foarte mult despre o iluzie şi anume acea majorare de 40% care, de fapt, pe fond, acum trăgând linie, arată în continuare că mulţi politicieni au vândut iluzii deşarte, pentru că acea majorare de 40% este pe o lege publicată în anul 2019, dar gândită să intre în vigoare la 1 septembrie 2021, pentru a pregăti întregul sistem de pensii cu recalcularea a aproximativ 4,9 milioane de pensii. Păi (…) 4,9 milioane de pensii nu pot fi recalculate de azi pe mâine. Şi, de altfel, acea lege prevedea o perioadă în care se actualizau toate pensiile, deci practic se pregăteau dosarele, ca după aceea să se aplice o nouă formulă. Dar, pentru a pregăti toate dosarele, aproximativ 6.000 de dosare pe fiecare casă de pensii, aveam nevoie de aproximativ o mie de oameni în plus în sistemul caselor de pensii, plus echipamente şi softuri care să facă compatibile bazele de date. Nu s-a întâmplat absolut nimic”, a declarat Raluca Turcan, joi seară, la un post Tv.

Aceasta a subliniat că la nivelul Caselor de pensii există, pe de o parte, deficit de personal, iar pe de altă parte acestea nu au nici echipamentele necesare procesului de recalculare.

„În momentul de faţă, aşa cum sunt casele de pensii, sunt cu un deficit de personal de aproximativ 500 de persoane, între 500 şi 1.000 şi de asemenea nu au toată aparatura, toate echipamentele digitale necesare. Politicieni aproape seară de seară propagau ideea majorării pensiilor (…) S-au vândut aceste iluzii de o majorare de 40%, dar tot procesul în sine de pregătire a recalculării pensiilor a fost pur şi simplu ignorat. (…) Da, vom recalcula pensiile, dar le vom recalcula temeinic, astfel încât să nu existe erori, astfel încât să aibă la bază principiul contributivităţii (…) şi în acelaşi timp cu o formulă care să asigure plata pensiilor pe termen lung, însoţită de creşterea puterii de cumpărare”, a adăugat ministrul Muncii.

Întrebată dacă ia în calcul externalizarea acestui serviciu, Raluca Turcan a răspuns că procedura ar fi „un pic mai complicată”, având în vedere să se lucrează cu date confidenţiale, cu caracter personal.

„M-am gândit să valorificăm fondurile europene pentru acest proces”, a mai subliniat ea.

Ministrul a spus că a discutat cu ministrul Fondurilor Europene pentru ca echipamentul informatic şi o suplimentare de personal să poată fi decontate din fonduri de la UE.