Încă o vedetă are coronavirus. Este vorba de celebra prezentatoare TV a rubricii ”horoscop”, Neti Sandu. Potrivit unor surse, astroloaga are noul tip de coronavirus de câteva zile, motiv pentru care în ultimele zile aceasta nu a mai fost prezentă la televizor.
În dimineața zilei de luni, 17 noiembrie, colegii de la Pro TV au prezentat un colaj cu imagini și voce, fără ca vedeta să fie prezentă în vreun fel. Ce-i drept, Neti Sandu nu a mai apărut pe sticlă de săptămâna trecută, însă reprezentații postului nu au făcut nicio declarație pe tema virusului din China.
„Vreau să aflați de la mine că am fost confirmată pozitiv cu virusul SARS-Cov-2. Mă simt relativ bine, ca și când aș avea o răceală destul de puternică. Din fericire, nu am avut nevoie de spitalizare, așa că sunt acasă, în izolare. Mă monitorizez și țin legătura permanent cu medicul de familie. Sper ca toată lumea să fie bine. Aceasta este perioada din an în care eu mereu îmi luam concediu de odihnă, fiind în apropierea zilei mele de naștere. Nu mă gândeam că anul acesta va fi un concediu medical și că așa o să-mi petrec ziua, dar sunt convinsă că vom trece repede peste această situație”, a declarat Neti Sandu despre starea sa de sănătate.
În momentul de față nici astrologul nu a oferit vreo declarație despre starea de sănătate, ultima sa postare de pe rețelele de socializare fiind de luni, 16 noiembrie. Mesajul de la Facebook face referire la colaborarea sa cu o firmă producătoare de cafea.