Contactați-ne
ROL.ro
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Nici un rezultat
Toate rezultatele
ROL.ro
Nici un rezultat
Toate rezultatele

Guvernul prelungește plafonarea adaosului la alimentele de bază. Premierul Bolojan anunță noi măsuri pentru buget și administrație

25 septembrie 2025
in Actualitate
Prim-ministrul Ilie Bolojan susține o conferință de presă la Palatul Victoria din București, 29 iulie 2025. Inquam Photos / George Călin

Prim-ministrul Ilie Bolojan susține o conferință de presă la Palatul Victoria din București, 29 iulie 2025. Inquam Photos / George Călin

Guvernul s-a reunit joi dimineață, la ora 10:00, în ședință la Palatul Victoria. Pe agenda Executivului figurează prelungirea cu încă șase luni a plafonării adaosului comercial la alimentele de bază. Decizia are impact direct asupra prețurilor din retail și vine după discuții tensionate în coaliția de guvernare. Tot astăzi, premierul Ilie Bolojan participă la ora 12:00 la ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, la Palatul Cotroceni.

Guvernul a aprobat astăzi, în ședința de la Palatul Victoria de la ora 10:00, proiectul de ordonanță de urgență prin care se prelungește cu încă șase luni plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază, până la 31 martie 2026.

Documentul modifică articolul 8 din Ordonanța de Urgență nr. 67/2023, act normativ ce stabilește o măsură temporară pentru limitarea creșterii accelerate a prețurilor la anumite produse agricole și alimentare.

Prin această ordonanță „nu se fixează prețul final al produselor”.

„OUG 67/2023 plafonează adaosurile comerciale (de ex. max. 5% cumulat pe lanțul de distribuție, max. 20% pentru retail). Asta înseamnă că prețul final rămâne rezultatul interacțiunii dintre costul real și adaosul permis. Comercianții și producătorii păstrează libertatea de a vinde sub plafon sau de a aplica promoții. Nu există obligații privind volumele puse la vânzare”, se arată în actul normativ.

Actuala prevedere referitoare la plafonarea adaosului comercial este valabilă până la 30 septembrie și ar fi încetat la acea dată fără această prelungire.

Amintim că premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri, că Executivul va aproba joi prelungirea cu șase luni a plafonării adaosului comercial la alimentele de bază. El a precizat că hotărârile economice trebuie fundamentate pe analize și nu pe inițiative populiste, în contextul în care subiectul a generat tensiuni în coaliția de guvernare, iar social-democrații au solicitat constant menținerea acestei măsuri.

Lista produselor alimentare supuse plafonării:
Pâine albă simplă, 300–500 g, fără specialități
Lapte de vacă de consum, 1 l, 1,5% grăsime (exclus UHT)
Brânză telemea de vacă, vrac
Iaurt simplu din lapte de vacă, 3,5% grăsime, maximum 200 g
Făină albă de grâu „000”, până la 1 kg
Mălai, până la 1 kg
Ouă de găină, calibrul M
Ulei de floarea-soarelui, până la 2 l
Carne proaspătă de pui
Carne proaspătă de porc
Legume proaspete, vrac
Fructe proaspete, vrac
Cartofi albi proaspeți, vrac
Zahăr alb tos, până la 1 kg
Smântână, 12% grăsime
Unt, până la 250 g
Magiun, până la 350 g
Reforma aparatului administrativ, ajustări la pensii și șomaj și rectificare bugetară
În același cadru, premierul a prezentat direcțiile celui de-al treilea pachet de măsuri. Acestea vizează reducerea aparatului din administrația centrală și a serviciilor deconcentrate.

„ Este nevoie să introducem în pachetul 3 de măsuri reguli de reducere a aparatului din administrația centrală, din serviciile deconcentrate, de comasare și fuziuni ale unor instituții.

De asemenea, vom avea în vedere clarificări privind vârsta de pensionare, eliminarea posibilității de pensionări anticipate, reducerea perioadei de șomaj, precum și susținerea unor proiecte de dezvoltare economică”, a declarat Ilie Bolojan.
Totodată, Guvernul are în vedere clarificări legate de vârsta de pensionare, eliminarea pensionărilor anticipate și scurtarea perioadei de șomaj.

Tot în cursul zilei de miercuri, premierul a vorbit despre rectificarea bugetară care urmează să fie lansată în consultare publică cel târziu vineri.

„Această rectificare va fi demarată, practic, în cursul zilei de mâine şi cel mai târziu vineri dimineaţa va fi publicată în transparenţă decizională în vederea consultării, rectificarea de buget”, a explicat șeful Executivului.

Documentul va asigura plățile curente, suplimentări pentru asistență socială și fonduri pentru investiții. Bolojan a precizat că România a semnat contracte de aproape 40 de miliarde de euro prin programele europene, ceea ce generează o presiune semnificativă pe bugetul național.

ShareTweetPinTrimiteTrimite
Urmatorul Articol

Joaca transformă fiecare zi în aventură cu jucăriile potrivite

De la Garda de Onoare la afaceri de succes: de ce a renunțat Andrei Panaitescu la armată?

29

Părintele Calistrat: „Rugăciunea de Aur este fix la miezul nopţii!” Rosteşte-o acum şi ai să vezi ce putere are:

18

Cum alegi cele mai bune plase de mini fotbal

02

Alocaţii iunie 2025. Se amână plata banilor. Când se virează pe card cei 719 lei

16

Poveste de viata: “Am 50 de ani și nu am copii. Dar nu trebuie să te plângi de mine — dimpotrivă, mă simt foarte fericit”

13

Horoscop JOI, 23 mai 2024. Decizie importantă în afaceri şi o moştenire neaşteptată

23

Alimentul care te ține departe de țânțari chiar și când ai geamurile deschise. Trucul care te scapă de cheltuieli

08

Moșii de vara 2025: Ce trebuie să dăm de pomană pe 7 iunie

03

Ce pensie primesc românii care au lucrat doar 15 ani. Aceștia au realizat stagiul minim de cotizare

02

Cardurile de alimente au fost deja încărcate! Primele județe în care beneficiarii au primit cei 125 de lei

30
ROL.ro

© 1998-2025 ROL.ro | Contact

  • Ortodoxia.me
  • DailyNews.ro
  • Femina.ro
  • Travel.ro
  • Cinema.ro

  • Termeni si Conditii
  • Informatii Cookies
  • Politică de Confidențialitate
  • ANPC
  • Contact

Urmariti-ne

Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Contactați-ne

© 1998-2025 ROL.ro | Contact

Acest site foloseste cookies respectand Regulamentul (UE) privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii aici