Guvernul alocă 100 de milioane de lei pentru laptop-uri şi materiale sanitare pentru elevi

Guvernul alocă 100 de milioane de lei pentru laptop-uri şi materiale sanitare pentru elevi

Guvernul a alocat 100 de milioane de lei din fondul de rezervă pentru ca innspectoratele şcolare să cumpere laptop-uri şi materiale sanitare, pe care să le poată pune la dispoziţia şcolilor.

În şedinţa de joi seara, Guvernul a alocat 100 de milioane de lei din fondul de rezervă pentru ca inspectoratele şcolare judeţene să cumpere laptop-uri şi materiale sanitare, constituind astfel stocuri de rezervă, pe care să le poată pune la dispoziţia unităţilor şcolare care solicită acest lucru.

Conectarea la internet a 3.150 de unităţi şcolare
Totodată, a fost aprobat un memorandum care prevede măsuri pentru conectarea la internet a 3.150 de unităţi şcolare, din cele aproape 5.900 care nu au acces la internet în prezent.

Şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, a anunţat că, în şedinţa de Guvern de joi, au fost adoptate mai multe acte normative care vizează începerea în bune condiţii a anului şcolar, fiind alocate sumele necesare pentru acoperirea cheltuielilor în acest sens.

Programul naţional Educaţie în siguranţă
„A fost adoptată o hotărâre de Guvern pentru aprobarea programului naţional Educaţie în siguranţă şi pentru alocarea unei sume din fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, o sumă de 100 de milioane de lei, pentru Ministerul Educaţiei şi Cercetării, în vederea constituirii unor stocuri de rezervă, la nivelul inspectoratelor şcolare, pentru perioada următoare. Practic, au fost alocate sumele necesare astfel încât inspectoratele şcolare să facă achiziţii de laptopuri, materiale sanitare şi dispozitive electronice, precum camere web sau table electronice, astfel încât personalul din învăţământ să poată să desfăşoare lecţii online, acolo unde situaţia epidemiologică impune un astfel de sistem”, a afirmat Dancă.

El a spus că, în situaţia în care unele unităţi şcolare vor epouiza stocurile de materiale sanitare sau nu vor avea tehnica necesară, acestea vor putea solicita alocarea de materiale şi dispiozitive electronice din stocurile de rezervă.

Ionel Dancă a adăugat că, tot pentru îmbunătăţirea accesului elevilor şi profesorilor la sistemul de învăţământ online a fost adoptat un Memorandum pentru asigurarea conectării la internet a unităţilor de învăţământ preuniversitar.

Prin acest memorandum, toate instituţiile implicate şi furnizorii de servicii vor face toate demersurile pentru a creşte numărul de unităţi şcolare conectat la internet, a spus Dancă.

„Astfel, dintr-un număr de 5.882 de unităţi şcolare fără acces la internet în acest moment, potrivit acestui memorandum, în urma implementării măsurilor prevăzute, vor fi conectate la reţeaua de internet 3.150 de unităţi şcolare”, a precizat el.