Contactați-ne
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Nici un rezultat
Toate rezultatele
Nici un rezultat
Toate rezultatele

Ghid complet care te va ajuta să îți iei prima ta casă

23 aprilie 2018
in Timp liber

Ai decis că ești pregătit să te muți „la casa ta” și ești pe cale să faci asta cât mai curând. Trebuie, însă, înainte de toate, să ții cont de câteva detalii care ar putea să-ți simplifice mult procesul mutării și alegerea ofertei cea mai apropiată de idealurile tale, ca să îți găsești cât mai repede un loc pe care să îl numești „acasă” și să faci alegerea perfectă pentru tine și familia ta ori colegii de apartament, cu care să împarți nu numai clipe memorabile, dar și cheltuielile. Am pregătit pentru tine sfaturi esențiale și pași pe care să îi urmezi atunci când cauți un apartament de închiriat ori o casă de vânzare.

Bugetul pe care îl aloci locuinței

Primul pas este să stabilești suma pe care ești dispus să o aloci acestei investiții. Dacă ești hotărât să cumperi o locuință, nu îți vom ascunde faptul că prețul unei locuințe, indiferent dacă e vorba de un apartament sau de o casă, este unul destul de mare, așa că poate ar fi mai bine să apelezi la ajutorul unei bănci, care ți-ar putea oferi un credit cu care să acoperi întreaga achiziție și pe care să îl returnezi în rate lunare. Cum anume poți afla care este suma totală de care ai nevoie? Trebuie să stabilești câteva detalii, precum:

Suprafața locuinței

În funcție de numărul de persoane care urmează să împartă același spațiu dintr-o locuință, poți stabili care sunt necesitățile familiei tale. E lesne de înțeles că vei avea nevoie de un dormitor matrimonial suficient de spațios, cel puțin o cameră a copiilor și un loc comun, adică o sufragerie, asta în cazul în care familia ta este formată din doi adulți și doi copii de același sex. Dacă ai un băiat și o fată, trebuie să ții cont de faptul că aceștia vor avea nevoie de intimitate de la vârsta adolescenței încolo, deci un apartament cu trei camere nu v-ar fi suficient.

Locația

Dacă ai nevoie de acces la principalele puncte de interes ale unui oraș, cum ar fi o școală, un centru medical, un supermarket sau o anumită clădire de birouri, nu ar fi foarte indicat să alegi periferia, pentru că vei petrece foarte mult timp zilnic în trafic. Pe de altă parte, e posibil ca prețul unui apartament mai aproape de centrul orașului să aibă aceeași valoare ca a unuia de la periferie, dar care măsoară o suprafață dublă. Acesta este pasul în care trebuie să pui în balanță timpul, spațiul și banii. Care din cele trei e cel mai important pentru tine?

Utilități

Dacă vrei să închiriezi, e bine să știi că, de cele mai multe ori, prețul chiriei lunare este separat de lista lungă de utilități pe care vei fi nevoit să le plătești. În afară de suma fixă care va pleca în contul proprietarului, va trebui să mai achiți și factura la gaz, energie electrică, Internet, și întreținere, care cuprinde taxa de gunoi, agentul termic și apa rece și cea caldă, întreținerea spațiilor comune din bloc, liftul, dar și taxa pentru locul de parcare alocat apartamentului. Desigur, există și varianta în care proprietarul are în administrație tot blocul, iar atunci e foarte posibil ca suma pe care o pretinde lunar să cuprindă și cheltuielile aferente de întreținere.

Mobilat sau nemobilat?

O întrebare foarte frecventă în rândul celor care se pregătesc să închirieze sau să cumpere o locuință. În cazul în care alegi prima variantă, trebuie să știi că te vei putea bucura imediat ce te-ai mutat de toată aparatura electrocasnică și de mobilierul pe care proprietarul ți le va lăsa la dispoziție. Dezavantajul ar fi acela că prețul de închiriere sau de vânzare va fi mai mare decât în cazul în care alegi o locuință nemobilată, dar și acela că vei fi nevoit, cel puțin pentru o perioadă, să te folosești de alegerile celui care a locuit înaintea ta acolo, în sensul că nu vei putea opta pentru o anumită marcă de mașină de spălat ori un frigider pe gustul tău. Dacă alegi un apartament sau o casă cu pereți goi, vei putea pune amprenta total pe acea locuință, alegând mobilierul care îți place cu adevărat, însă trebuie să fii pregătit să mai scoți din buzunar o sumă considerabilă pentru aceasta. În plus, la finalul contractului, în cazul în care ai închiriat, va trebui să scoți toată mobila din locuință sau să o lași acolo înainte să pleci, ceea ce va reprezenta, din nou, o investiție pierdută.

Până la urmă, confortul tău este cel mai important atunci când alegi o casă ori un apartament în care să stai cel puțin pentru perioada care urmează, așa că ia decizii bazate pe cifre, nu pe instinctul de moment, ca să îți fie bine și să te bucuri, alături de cei dragi ție, de noua ta locuință.

Urmatorul Articol

Șoc sau groază?! Adelina Pestrițu a luat 3,60 la BAC! Uite cum a putut să răspundă la întrebarea „Cine a fost Ion”! Așa ceva, mai rar! A recunoscut chiar ea...

Părintele Calistrat: „Rugăciunea de Aur este fix la miezul nopţii!” Rosteşte-o acum şi ai să vezi ce putere are:

18

Poveste de viata: “Am 50 de ani și nu am copii. Dar nu trebuie să te plângi de mine — dimpotrivă, mă simt foarte fericit”

13

Alimentul care te ține departe de țânțari chiar și când ai geamurile deschise. Trucul care te scapă de cheltuieli

08

Moșii de vara 2025: Ce trebuie să dăm de pomană pe 7 iunie

03

Horoscop JOI, 23 mai 2024. Decizie importantă în afaceri şi o moştenire neaşteptată

23

Alocaţii iunie 2025. Se amână plata banilor. Când se virează pe card cei 719 lei

16

Cum alegi cele mai bune plase de mini fotbal

02

Câte calorii are şoriciul de porc? Reţetă delicioasă de şorici fiert în zeamă de varză

21

Avem imaginile bombă cu Lili Sandu! A pozat goală când era tânără, dar acum trecutul a ajuns-o din urmă! Iată care sunt pozele pe care le-ar vrea șterse

06

Orașul din România unde meteorologii anunță nu mai puțin de 20 de zile cu ninsoare, în luna decembrie

22

© 1998-2025 ROL.ro | Contact

  • Ortodoxia.me
  • DailyNews.ro
  • Femina.ro
  • Travel.ro
  • Cinema.ro

  • Termeni si Conditii
  • Informatii Cookies
  • Politică de Confidențialitate
  • ANPC
  • Contact

Urmariti-ne

Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Contactați-ne

© 1998-2025 ROL.ro | Contact