În jurul moștenirilor circulă de ani întregi două idei care îi sperie pe mulți oameni: că ai la dispoziție doar un an ca să „faci succesiunea” și că, dacă trec doi ani de la deces, pierzi definitiv tot ce ți s-ar cuveni. În realitate, lucrurile sunt mai nuanțate, iar legea face o diferență clară între termenul în care poți accepta moștenirea și taxele care pot apărea dacă procedura este dezbătută mai târziu.
Ce spune legea
Totul începe din momentul decesului, deoarece atunci se deschide oficial moștenirea. Din acel moment curge dreptul de opțiune succesorală, adică perioada în care fiecare persoană chemată la moștenire trebuie să decidă dacă acceptă sau renunță. Regula generală este că acest drept se exercită în termen de un an de la deschiderea moștenirii.
Totuși, acest termen nu funcționează întotdeauna rigid. Există situații speciale în care el poate începe mai târziu, de exemplu dacă testamentul este descoperit ulterior sau dacă o persoană află abia după un timp că are vocație succesorală. În plus, legea prevede și cazuri în care termenul poate fi suspendat ori în care se poate cere repunerea în termen, cum se întâmplă în anumite împrejurări care îi privesc pe minori sau pe cei lipsiți de capacitate.
Acceptarea moștenirii
Acceptarea moștenirii nu înseamnă neapărat doar o declarație la notar. Ea poate fi expresă, atunci când cineva își asumă oficial calitatea de moștenitor printr-un act clar, dar poate fi și tacită. Cu alte cuvinte, sunt situații în care comportamentul unei persoane arată fără dubiu că a acceptat moștenirea, chiar dacă nu a depus încă o declarație formală. De exemplu, atunci când vinde bunuri din succesiune, administrează patrimoniul ca proprietar sau încasează veniturile provenite din bunurile rămase de la defunct, aceste gesturi pot fi interpretate drept acceptare tacită.
Dacă termenul de un an trece fără ca moștenirea să fie acceptată și fără să existe un motiv legal de suspendare sau repunere în termen, persoana respectivă poate pierde dreptul de a mai accepta ulterior. Asta nu înseamnă însă, așa cum cred mulți, că bunurile „dispar” sau că se anulează succesiunea, ci că partea respectivă poate reveni celorlalți moștenitori, potrivit ordinii prevăzute de lege sau conform unui testament.
A doua mare confuzie apare atunci când oamenii cred că după doi ani nu se mai poate face nimic. În realitate, succesiunea poate fi dezbătută și după doi ani, și după mai mult timp. Diferența este una fiscală, nu una care anulează moștenirea. Dacă procedura se finalizează după expirarea a doi ani de la deces, apare, în principiu, obligația plății unui impozit de 1% aplicat la valoarea activului net imobiliar din masa succesorală. Acest impozit este perceput, de regulă, pentru bunurile imobile și se achită la finalizarea procedurii notariale.
Care este, de fapt, perioada după care ai pierdut dreptul la moștenire
Așadar, faptul că au trecut doi ani nu înseamnă că nu mai poți dezbate succesiunea. Înseamnă doar că, în anumite cazuri, vei suporta un cost fiscal suplimentar. De asemenea, există și excepții prevăzute de lege, cum ar fi anumite situații speciale legate de succesiunea vacantă sau de partajul succesoral.
Pentru deschiderea și soluționarea succesiunii, notarul va solicita, de regulă, o serie de documente esențiale: actele de identitate ale moștenitorilor, certificatul de deces, actele de stare civilă, actele de proprietate ale defunctului, certificatul fiscal, extrasul de carte funciară și, dacă există, testamentul. În unele situații, pot fi utile și dovezi care să arate că a existat o acceptare tacită, cum ar fi chitanțe, contracte sau alte acte de administrare a bunurilor.
Atunci când apar conflicte între moștenitori, lucrurile se complică. Dacă există neînțelegeri privind cine are calitatea de moștenitor sau ce bunuri intră în masa succesorală, problema nu se mai rezolvă doar la notar. În astfel de cazuri, legea permite formularea unor acțiuni în instanță pentru recunoașterea calității de moștenitor sau pentru recuperarea bunurilor succesorale deținute fără drept. Aceste proceduri sunt distincte de simpla dezbatere notarială și pot deveni decisive atunci când apar dispute serioase în familie.
Un detaliu pe care mulți nu îl iau în considerare
Un pas important, pe care mulți îl ignoră, este inventarierea bunurilor succesorale. Dacă te apropii de expirarea termenului de un an și nu ești sigur ce decizie să iei, solicitarea inventarului poate fi extrem de utilă. În anumite condiții, acest demers îți poate oferi un răgaz real și poate influența momentul la care se consideră împlinit termenul de opțiune succesorală.
Cea mai importantă idee, pe care mulți o află prea târziu, este aceasta: nu trebuie confundat termenul de un an pentru acceptarea moștenirii cu termenul de doi ani care privește doar taxarea. Primul poate afecta direct calitatea de moștenitor, în timp ce al doilea ține în principal de costurile fiscale. Cu alte cuvinte, după doi ani nu pierzi automat moștenirea, dar dacă ai lăsat să treacă un an fără să accepți și fără să existe o cauză legală care să te protejeze, atunci situația se poate complica serios.
De aceea, cel mai înțelept pas este să nu amâni. Chiar dacă au trecut doar câteva luni sau deja câțiva ani de la deces, o verificare atentă a situației îți poate arăta dacă ai acceptat deja moștenirea prin faptele tale, ce taxe trebuie plătite și care este calea corectă de urmat. Iar adevărul pe care puțini îl cunosc este tocmai acesta: nu cei doi ani sunt problema cea mai mare, ci primul an, pentru că el poate decide dacă mai ai sau nu, în mod legal, calitatea de moștenitor.
