Unii dintre noi, de câte ori nu mergem la spovedanie şi vinovat pentru toate câte am făcut e oricine, numai noi nu. E vinovată și vremea de afară, și autobuzul care nu vine la timp, și şoferii din trafic, și ploaia și soarele și soacra și cățelul și purcelul, până și luna de pe cer greșește față de noi și noi, smeriții, față de Dumnezeu, dar numai din cauza lor, în niciun caz din cauza noastră.
Maria era o femeie căsătorită, care nu se prea înțelegea cu soțul ei și din această cauză în casa lor era tot timpul neliniște și război. Ea se credea foarte credincioasă și mereu mergea la spovedanie, dar de fiecare dată la alt duhovnic. La duhovnic, când se spovedea, mai mult vorbea despre păcatele soțului său și de faptul că aproape în totalitate vina păcatelor săvârșite erau din cauza lui.
Iată însă că, într-un final, ajunge la un duhovnic foarte iscusit, care o spovedește. Dar, și de data aceasta, Maria se îndreptățea și găsea explicații păcatelor sale în purtarea soțului ei. După o lungă spovedanie,la urmă preotul îi spuse așa:
– Maria! Pentru toate păcatele săvârșite, vei face în fiecare zi rugăciunile de dimineață și de seară, paraclisul Maicii Domnului spre ajutor, o catismă la psaltire și…..etc., etc., fapte bune, milostenie, trezvia minții, bunătate, blândețe cu aproapele…. și câte 300 de metanii în zi!
Maria stăta și asculta, și consternată de faptul că i-a dat preotul un canon așa aspru, l-a întrebat intrigată:
– Părinte! Dar, de ce să fac eu așa de multe, de ce să-mi dați un canon așa de greu, când eu toate le fac din cauza soțului? El se cade să-l facă, nu eu!
Și părintele cu blândețe i-a răspuns:
– Maria! Se cuvenea ca ție să-ți dau canon, atâta timp cât tu l-ai spovedit pe el, nu pe tine. Tu în loc să te spovedești pe tine, l-ai spovedit pe el. Așa că acest canon ţi se cuvine ție. El când va veni la spovedanie, îi voi da și lui ceva de făcut spre îndreptare, dar deocamdată tu l-ai spovedit pe el, l-ai judecat în fel și chip și deci se cade acum ca tu să-i faci canonul….
Unii dintre noi, de câte ori nu mergem la spovedanie şi vinovat pentru toate câte am făcut e oricine, numai noi nu. E vinovată și vremea de afară, și autobuzul care nu vine la timp, și şoferii din trafic, și ploaia și soarele și soacra și cățelul și purcelul, până și luna de pe cer greșește față de noi și noi, smeriții, față de Dumnezeu, dar numai din cauza lor, în niciun caz din cauza noastră.
Îndreptățirea de sine este păcatul frate cu neascultarea, deoarece Adam și Eva, în rai, s-au îndreptățit și au pierdut totul. Aşadar, când mergem la spovedanie să spunem duhovnicului doar păcatele noastre, fără să ascundem ceva, şi să dăm vina numai pe noi, nu (şi) pe alţii.
Sursa: marturieathonita.ro/femeia-care-si-spovedea-barbatul
