Contactați-ne
ROL.ro
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Nici un rezultat
Toate rezultatele
ROL.ro
Nici un rezultat
Toate rezultatele

Cine este Alina Ion, tanara care a reusit sa ridice de la zero un spital minune, pentru a-i salva pe toti pacientii carora altii nu le mai dau nicio sansa

4 august 2021
in Actualitate

„De câte ori stau de vorbă cu ea, mă învăluie o liniște inexplicabilă. Nu pot să-i ascund nimic, căci mă citește ca pe o carte deschisă. Mă privește întotdeauna în ochi și, deși nu e deloc genul călugăriței în fața căreia smerenia să te domine, ba aș putea spune, dimpotrivă, că e atât de energică, încât te ia cu amețeală, nu există context în care să nu amintească de puterea lui Dumnezeu. Crede cu adevărat în minuni și spune că sunt înfăptuite de Dumnezeu prin oameni, nu altfel.

E într-o perpetuă mișcare, și în timp ce vorbește cu mine, rezolvă 10 treburi și se gândește probabil la alte 100, îi vin idei, preia din zbor ce-i propui și în câteva zile, dacă nu cumva în câteva ceasuri, vezi că proiectul a fost deja pus în aplicare. Comunicarea cu ea e dincolo de cuvinte. Nu înțeleg cum face, dar știe dinainte ce urmează să spui și te simți cumva special, căci nu apuci să spui ce te doare. Ea îți dă soluția.

Ea e Alina. Da, are nume predestinat: a fost născută pentru a alina suferințele altora. Pe ale ei nu le prea ia în seamă. Spune că de ea are grijă Dumnezeu. A început să îngrijească o rudă bolnavă când avea doar 7 ani, sarcină de care fugeau cam toți apropiații. A stat la căpătâiul ei până la sfârșit, deși era teribil pentru orice copil. Apoi, a continuat, devenind, într-un fel, sprijinul familiei în astfel de situații. Era acolo ca și când ar fi făcut școli și specializări, deși era doar o fetiță, apoi adolescentă. Mai târziu s-a făcut psiholog și, la puțin după 20 de ani, a început să îngrijească la domiciliu bolnavi incurabili. Era vremea când colege ale ei își căutau fericirea prin discoteci.

Alina nu știe să refuze pe nimeni care suferă. Nu există pentru ea noțiunea ”nu pot”. Aude de vreun tânăr în stare vegetativă, merge la el și-l privește în ochi. Îi vorbește, deși toți îi spun că nu o aude. Și vorbește, și vorbește, îi povestește ce s-a mai întâmplat în familia lui sau în pasiunea vieții lui, până când omul începe să reacționeze. Atunci știe că poate fi salvat. Îl ia val-vârtej la spitalul ei și-l pune pe picioare.

Spitalul ei este visul ei. Și viața ei.

L-a ridicat de la zero, timp de zece ani. În urmă cu trei ani, a reușit să-l deschidă. Spune că l-a construit pentru a salva ceea ce toți ceilalți statuează ferm că nu se poate salva. Se luptă pentru fiecare strop de viață ce curge invizibil prin venele pacienților.

Când am intrat prima oară acolo, nu era încă dat în folosință. Mi-am spus că se va răzgândi și că va face un hotel de 4*, pentru cei ce vor să stea o zi – două aproape de Mânăstirea Pasărea, care e la doi pași, prin pădure. N-am avut dreptate. A făcut un spital care arată ca un hotel de lux, în care curățenia e strălucitoare și în care, deși sunt îngrijiți pacienți fie în vârstă, fie cu boli incurabile, fie imobilizați în cărucioare sau care au mobilitate foarte scăzută, miroase ca o casă primitoare, nu ca un loc al bolilor.

Recuperare medicală după orice tip de intervenții chirurgicale, după AVC și accidente care restrâng mobilitatea, Îngrijiri paliative și Geriatrie sunt cele trei specializări pe care le are spitalul ei, cu 100 de paturi, 8 medici specialiști și cea mai mare și valoroasă echipă de kinetoterapie și fizioterapie: 30 de terapeuți, toți tineri.

În Spitalul Sfântul Sava chiar se întâmplă minuni. Sunt filmate și postate pe site și pe Youtube. Oamenii aceia filmați nu mint, imaginile nu mint. Sunt întâmplări adevărate, cu pacienți reali, care sunt tratați ca niște membri ai familiei, nu ca niște saci. Sunt mângâiați la propriu. În Spitalul Sfântul Sava, atingerea pacienților nu e ”rara avis”. Este o obișnuință, este o terapie în sine. Relația de apropiere care se stabilește între terapeut și bolnav explică motivarea celui din urmă, care de cele mai multe ori sosește deprimat, dezamăgit, deznădăjduit.

Spitalul Sfântul Sava nu e un spital obișnuit, e un spital minune, prin oamenii care lucrează acolo și care își înțeleg misiunea. Alina e cu ei permanent, locuiește în spital, ca să fie sigură că totul merge conform planului ei. Ea e Alina. Alina Ion, o minune de OM.”

0724.021.090 | 0724.338.881

sursa: stiripesurse.ro

ShareTweetPinTrimiteTrimite
Urmatorul Articol

Anunț de ultimă oră. Ce reguli sanitare vor exista în școli

Părintele Calistrat: „Rugăciunea de Aur este fix la miezul nopţii!” Rosteşte-o acum şi ai să vezi ce putere are:

18

Alimentul care te ține departe de țânțari chiar și când ai geamurile deschise. Trucul care te scapă de cheltuieli

08

Horoscop JOI, 23 mai 2024. Decizie importantă în afaceri şi o moştenire neaşteptată

23

Moșii de vara 2025: Ce trebuie să dăm de pomană pe 7 iunie

03

Alocaţii iunie 2025. Se amână plata banilor. Când se virează pe card cei 719 lei

16

Poveste de viata: “Am 50 de ani și nu am copii. Dar nu trebuie să te plângi de mine — dimpotrivă, mă simt foarte fericit”

13

Cum alegi cele mai bune plase de mini fotbal

02

Carduri pentru alimente 2025: Data la care urmează să intre banii

11

Rugăciunea mamei care te scoate şi de la fundul mării! Aceasta este:

23

Riști să rămâi fără pensie dacă nu depui luna aceasta un act esențial. Ce trebuie să faci, mai exact?

04
ROL.ro

© 1998-2025 ROL.ro | Contact

  • Ortodoxia.me
  • DailyNews.ro
  • Femina.ro
  • Travel.ro
  • Cinema.ro

  • Termeni si Conditii
  • Informatii Cookies
  • Politică de Confidențialitate
  • ANPC
  • Contact

Urmariti-ne

Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Contactați-ne

© 1998-2025 ROL.ro | Contact

Acest site foloseste cookies respectand Regulamentul (UE) privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii aici