Contactați-ne
ROL.ro
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Nici un rezultat
Toate rezultatele
ROL.ro
Nici un rezultat
Toate rezultatele

Cele mai folositoare scurtături de pe tastatură. Câștigi timp dacă le înveți

5 februarie 2020
in Timp liber

Atunci când petreceți mult timp la calculator, înțelegeți foarte repede cât de prețios este timpul. Pentru a fi mai eficienți în muncă, vă recomandăm să învățați să folosiți scurtăturile de pe tastatură.

Combinația dintre mouse și tastatură a revoluționat lumea calculatoarelor, dar scurtăturile sunt în continuare o soluție practică în multe programe. Majoritatea profesioniștilor care petrec mult timp la calculator folosesc aceste comenzi în cea mai mare parte a timpului. Adesea nu este vorba doar de a reduce timpul, ci și efortul fizic.

În cazul PC-urilor, scurtăturile se bazează în primul rând pe folosirea tastelor de bază în combinație cu cifre și simboluri. Desigur, vorbim despre Alt, Ctrl, Shift, Command (butoane Windows). Fiecare program are propriile combinații de taste, dar există și comenzi de bază care funcționează la fel peste tot.

Scurtăturile de pe tastatură de bază
Deși este vorba despre combinații de bază, nu vă mirați dacă de unele nu ați auzit niciodată. Să nu subestimăm puterea obișnuinței, multă lume folosește de ani buni mouse-ul pentru a executa comenzi pentru care e nevoie doar de un clic pe buton. Există multe scurtături, iar cele mai simple se reduc la utilizarea tastelor de bază și a literelor.

Acestea sunt scurtăturile de bază, dar lista nu este completă:

  • Alt + F Deschide meniul cu fișiere
  • Alt + E Deschide meniul Edit
  • Alt + Tab Trece de la un program activ la altul
  • Alt + F4 Închide programul în care lucrați momentan
  • Ctrl + O Deschide un fișier nou
  • Ctrl + A Selectează textul complet pe o pagină
  • Ctrl + B Bolduiește textul selectat
  • Ctrl + I Schimbă fontul selectat în italic
  • Ctrl + F Activează căutarea
  • Ctrl + S Înregistrează documentul
  • Ctrl + C Copiază conținutul marcat
  • Ctrl + V Lipește conținutul copiat
  • Ctrl + Z Butonul Undo anulează ultima acțiune
  • Ctrl + K Introduce un link web în text
  • Ctrl + Home Ne întoarce la începutul textului
  • Ctrl + End Ne duce la sfârșitul textului
  • Win + D Minimizarea sau maximizarea tuturor programelor active
  • Win + L Blochează ecranul

Deși considerați că cunoașteți majoritatea acestor scurtături de pe tastatură, gândiți-vă cât de des le folosiți. Doar pentru a copia un conținut fără tastatură trebuie să dați clic dreapta pe mouse, apoi clic pe opțiunea copy și din nou clic dreapta și paste. Nu e mai ușor să faceți ctrl + c și apoi ctrl + v?

Taste speciale de pe tastatură
De câte ori vi s-a întâmplat să căutați în van un caracter special pe tastatură? Probabil că v-ați întrebat întotdeauna cum se introduc caracterele speciale de pe tastatură, în afară de accesarea internetului și copierea simbolului dorit în text? Nu mai trebuie să vă faceți probleme, secretul este că fiecare simbol special are codul său care trebuie să-l tastați în timp ce țineți apăsată tasta Alt. Iată câteva dintre cele mai importante:

  • Alt + 0176 ° – simbolul pentru celsius
  • Alt + 0169 © – copyright
  • Alt + 0174 ® – imbolul marcă înregistrată
  • Alt + 0128 € – simbolul pentru euro
  • Alt + 156 £ – simbolul pentru liră
  • Alt + 0134 † – cruce
  • Alt + 253 ² – simbolul pentru rădăcină pătrată
  • Alt + 230 µ – simbolul pentru litera mi în limba greacă, adică unitatea metrică micro

Scurtăturile avansate pe care trebuie să le folosiți
Alături de scurtăturile standard pe care le-am prezentat în tabelele de mai sus, există și combinații suplimentare care vă vor ușura semnificativ munca. Este interesant că pentru unele dintre aceste combinații de taste nu există o alternativă ușor accesibilă sub formă de iconiță pe care ați da clic. Pentru majoritatea acestor combinații veți folosi butonul Windows. Această tastă s-a dovedit a fi foarte utilă, deși mulți au criticat Microsoft atunci când l-a introdus.

  • Win + Shift + S Face screenshot la partea selectată de ecran
  • Ctrl + Shift + V Copiază textul selectat fără formatare
  • Win + . ODeschide meniul cu emoticoane
  • Win + Ctrl + D Creează un desktop nou
  • Win + Ctrl + Levo/Desno strelice Navighează între desktopurile deschise
  • Win + Ctrl + F4 Închide toate desktopurile nou deschise

Dintre comenzile menționate, cea mai interesantă este posibilitatea de a crea o copie a desktopului. Vă poate fi utilă dacă lucrați ca programator și doriți să împărțiți „fizic” proiectele la care lucrați ca să nu le amestecați între ele.

Scurtăturile în cele mai populare programe
Pe lângă utilizarea simbolurilor de bază și a celor speciale, vă puteți accelera și mai mult lucrul dacă începeți să folosiți și scurtăturile de pe tastatură pentru programele pe care le folosiți cel mai des. Pentru început, învățați câteva dintre cele mai utile scurtături pentru Chrome.

Comenzile de pe tastatură utile în Chrome
Google Chrome este momentan cel mai popular browser din lume, așadar este foarte util să stiți cum să vă descurcați cât mai ușor în el. Majoritatea comenzilor pe care le vom enumera se pot folosi și în alte browsere (Firefox, Bing, Opera), deși și acestea au propriile specificități.

  • Ctrl + Shift + N Deschide modul incognito
  • Ctrl + Shift + T Deschid tabul închis
  • Ctrl + Shift + B Afișează/scalează meniul bookmark
  • Ctrl + Shift + Delete Deschide opțiunile Clear Browsing Data
  • Ctrl + Shift + M Te loghează în Chrome cu alt cont
  • Ctrl + Tab Te mută în tabul deschis în dreapta
  • Ctrl + Shift + Tab Te mută în tabul deschis în stânga
  • Ctrl + Enter Transformă noțiunea căutată în adresa site-ului (adaugă www. și .com).

Folosind aceste scurtături de pe tastatură vă veți ușura munca în Chrome, evitând un număr mare de acțiuni în plus.

Scurtături în Excel pentru crearea mai eficientă a tabelelor
Lucrul în Excel necesită o bună concentrare și multe clicuri pe diferite setări, coloane, celule… Ușurați-vă această muncă folosind scurtăturile care vor reduce la minim numărul de clicuri. Acest lucru este foarte important dacă doriți să deveniți un profesionist e-business, unde trebuie să creați multe tabele cu produse, prețuri, reduceri etc.

  • Ctrl + W Închide fișierul
  • Ctrl + O Deschide fișierul
  • Alt + H, H Alege culoarea
  • Alt + H, B Adaugă margini (border)
  • Alt + H, D, C Șterge coloana
  • Ctrl + Shift + U Dezvoltă sau adună câmpurile pentru formulă
  • Ctrl + Shift + End Selectează întregul text din câmpul pentru formulă de la poziția cursorului până la final
  • Ctrl + Alt + Shift + F9 Verifică formulele dependente, apoi calculează toate celulele în toate caietele de lucru, inclusiv și celulele pentru care nu este menționat că trebuie calculate
  • Alt + Shift + F10 Afișează meniul sau mesajul pentru butonul „Verificarea erorilor”
ShareTweetPinTrimiteTrimite
Urmatorul Articol

5 motive intemeiate sa devii membru AUTODOC Club

Părintele Calistrat: „Rugăciunea de Aur este fix la miezul nopţii!” Rosteşte-o acum şi ai să vezi ce putere are:

18

Alimentul care te ține departe de țânțari chiar și când ai geamurile deschise. Trucul care te scapă de cheltuieli

08

Horoscop JOI, 23 mai 2024. Decizie importantă în afaceri şi o moştenire neaşteptată

23

Moșii de vara 2025: Ce trebuie să dăm de pomană pe 7 iunie

03

Poveste de viata: “Am 50 de ani și nu am copii. Dar nu trebuie să te plângi de mine — dimpotrivă, mă simt foarte fericit”

13

Cum alegi cele mai bune plase de mini fotbal

02

Alocaţii iunie 2025. Se amână plata banilor. Când se virează pe card cei 719 lei

16

Carduri pentru alimente 2025: Data la care urmează să intre banii

11

Rugăciunea mamei care te scoate şi de la fundul mării! Aceasta este:

23

Ce pensie primește un român în 2025 după 15 ani lucrați în grupa I de muncă: Care este noua formulă de calcul

10
ROL.ro

© 1998-2025 ROL.ro | Contact

  • Ortodoxia.me
  • DailyNews.ro
  • Femina.ro
  • Travel.ro
  • Cinema.ro

  • Termeni si Conditii
  • Informatii Cookies
  • Politică de Confidențialitate
  • ANPC
  • Contact

Urmariti-ne

Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Contactați-ne

© 1998-2025 ROL.ro | Contact

Acest site foloseste cookies respectand Regulamentul (UE) privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii aici