Articolul 4 NATO a fost invocat pentru a doua oară în decurs de zece zile, după ce trei avioane rusești MiG-31 au pătruns în spațiul aerian al Estoniei timp de 12 minute. Guvernul de la Tallinn a considerat incidentul o amenințare directă la adresa securității naționale și a convocat Consiliul Nord-Atlantic pentru consultări de urgență. Situația vine la doar câteva zile după ce Polonia a recurs la același articol, în urma intrării ilegale a mai multor drone rusești pe teritoriul său.
Ce prevede Articolul 4 NATO și cum diferă de Articolul 5
Potrivit mediafax.ro, Articolul 4 al Tratatului NATO prevede că orice stat membru are dreptul de a aduce în atenția Consiliului Nord-Atlantic orice problemă care afectează integritatea teritorială, independența politică sau securitatea națională. În astfel de cazuri, aliații se reunesc pentru consultări și pentru a decide pașii următori.
Este important de subliniat că Articolul 4 nu obligă la acțiuni militare imediate, ci deschide un proces de dialog și coordonare între statele membre. Prin comparație, Articolul 5 al Tratatului prevede că un atac împotriva unui stat membru este considerat un atac împotriva tuturor, iar Alianța are obligația de a răspunde colectiv. Acesta a fost invocat o singură dată în istorie, de către Statele Unite, în urma atentatelor de la 11 septembrie 2001.
Acest lucru înseamnă că Articolul 4 funcționează ca un mecanism de prevenție și de solidaritate, menit să ofere un răspuns comun și să descurajeze posibile escaladări.
De câte ori a fost invocat Articolul 4 NATO în istorie
De la fondarea NATO în 1949, Articolul 4 a fost invocat de mai multe ori, în special de către statele aflate la granița estică a Alianței.
Turcia este țara care a recurs cel mai des la acest instrument, în contextul amenințărilor venite din partea Irakului și Siriei. În anul 2015, după mai multe atacuri teroriste, Ankara a cerut din nou consultări cu aliații NATO.
În februarie 2022, după debutul războiului din Ucraina, mai multe state membre, inclusiv Polonia, România, Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania și Slovacia, au solicitat consultări urgente în baza Articolului 4.
Invocările recente din 10 și 19 septembrie 2025, de către Polonia și Estonia, marchează o intensificare a tensiunilor cu Rusia. În ambele cazuri, intrările ilegale în spațiul aerian au fost catalogate drept provocări deliberate și nu simple incidente accidentale.
De ce a fost invocat Articolul 4 NATO de Estonia și Polonia
Pe 19 septembrie 2025, trei avioane de luptă rusești MiG-31 au intrat în spațiul aerian al Estoniei deasupra Golfului Finlandei și au zburat timp de 12 minute la aproximativ 10 kilometri în interiorul teritoriului național, apropiindu-se periculos de capitala Tallinn. Piloții ruși au ignorat apelurile radio ale avioanelor italiene F-35 aflate în misiune NATO de poliție aeriană.
DE asemenea, cu doar câteva zile înainte, pe 10 septembrie, Polonia a raportat că aproximativ 20 de drone rusești au intrat ilegal în spațiul său aerian. Forțele poloneze, sprijinite de avioane de vânătoare olandeze, au doborât o parte dintre acestea. Varșovia a considerat incidentul un act deliberat, convocând imediat consultări conform Articolului 4.
În ambele cazuri, reacția statelor membre NATO a fost promptă, iar ambasadorii celor 32 de țări s-au reunit la Bruxelles pentru a discuta implicațiile și pentru a evalua posibile măsuri de răspuns.
NATO și Uniunea Europeană au condamnat aceste încălcări ale spațiului aerian și au avertizat Rusia împotriva escaladării tensiunilor. Deși Moscova a negat acuzațiile, susținând că avioanele sale zburau deasupra apelor internaționale în drum spre Kaliningrad, autoritățile estoniene au catalogat incidentul drept „o escaladare periculoasă”.
Premierului Poloniei, Donald Tusk, a anunțat că este pregătită să doboare orice obiect zburător care încalcă spațiul aerian național. De asemenea și România a raportat pe data de 14 septembrie intrarea unei drone rusești în spațiul său aerian, fiind interceptată de avioane de vânătoare aliate.
Astfel, Articolul 4 al Tratatului NATO arată că orice stat membru are dreptul de a aduce în atenția Consiliului Nord-Atlantic orice tip de problemă care afectează integritatea teritorială, independența politică sau securitatea națională.