Ministerul Sănătăţii a anunțat, marţi, că au fost confirmate până în acest acum 164 de cazuri de infectare cu noul Coronavirus, noua variantă UK – linia genetică B.1.1.7, după 499 de secvenţieri. Însă, Institutul Naţional de Sănăate Publică anunţase că, până în 21 februarie, au fost confirmate 136 de cazuri, numărul de secvenţieri fiind acelaşi.
”Ministerul Sănătăţii a fost informat astăzi, de către Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP)- Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), că, în România, au fost confirmate, până în prezent, 164 de cazuri de infectare cu SARS-Cov-2, noua variantă UK- linia genetică B.1.1.7”, a transmis, marţi, Ministerul Sănătăţii.
Sursa citată a precizat că cazurile confirmate provin din Bucureşti (92 de cazuri), judeţul Timiş (11 cazuri), judeţul Cluj (9 cazuri), judeţul Ilfov (6 cazuri), judeţul Suceava (8 cazuri), judeţul Botoşani (5 cazuri), judeţul Vâlcea (4 cazuri), judeţul Galaţi (4 cazuri), judeţul Caraş-Severin (2 cazuri), judeţul Argeş (2 cazuri), judeţul Gorj (2 cazuri), judeţul Covasna (9 cazuri) şi din judeţele Giurgiu, Constanţa, Mureş, Hunedoara, Vrancea, Vaslui, Prahova, Brăila, Bihor şi Dolj (câte 1 caz).
Cazurile confirmate provin dintr-un total de 499 de secvenţieri care au fost raportate, până în prezent, Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile.
Anterior, INSP a prezentat o analiză a celor 136 de cazuri confirmate până în 21 februarie, precizând acelaşi număr de secvenţieri, respectiv 499.
Institutul Naţional de Sănătate Publică evidențiază faptul că noua tulpină de coronavirus se transmite mult mai rapid și prezintă și poate avea simptome mai severe ale bolii, în special la vârstnici.
“Sunt necesare eforturi conjugate pentru realizarea secvenţierilor şi comunicarea rezultatelor la DSP şi CNSCBT cât mai curând după finalizarea investigaţiilor de laborator, în vederea realizării rapide a anchetelor epidemiologice şi a instituirii măsurilor necesare faţă de cazuri şi contacţi, având în vedere transmisibilitatea crescută a acestei variante şi, conform ultimelor evidenţe sosite din Marea Britanie, severitatea mai mare a bolii pe care o generează la vârstnici”, a transmis marți INSP.