Da, și-a pătat imaginea după scandalul din „Dosarul Transferurilor”. Da, a pricinuit multă durere familiei sale, pedeapsa cu închisoarea ducând la pierderea tatălui său. Da, a dezamăgit crunt toată suflarea fotbalistică de la noi, care avea pentru el un respect uriaș. Dar, cu toate aceste probleme, cu toate aceste drame, Gică Popescu rămâne unul din cei mai mari fotbaliști din istoria noastră. Și credem că merită să-i spunem „La Mulți Ani!” la împlinirea vârstei de 50 de ani.
Acest articol va avea, probabil, mulți contestatari, și este cumva normal să fie așa. Ne asumăm criticile ulterioare, dar nu ne putem preface că uităm ce a făcut Gică Popescu pentru fotbalul românesc. Nimeni nu-i poate nega lui Gică Popescu meritele pentru succesele echipei naţionale din perioada Generaţiei de Aur. Cele 115 meciuri sub tricolor, participarea la trei turnee finale de campionat mondial şi două turnee finale de campionat european fiind argumente foarte solide în favoarea sa. Apoi, faptul că a jucat la echipe mari ale fotbalului european, precum Eindhoven, Barcelona, Tottenham sau Galatasaray sunt realizări remarcabile, vârfuri ale unei cariere prodigioase.
Dacă am uita astăzi să-i spunem „La Mulți Ani!” fostului mare international, ar însemna să ignorăm acea imagine cu el primind Cupa Cupelor din postura de căpitan al Barcelonei, trofeu înmânat de regele Spaniei. Câţi fotbalişti români au ajuns căpitani ai Barcelonei, într-un vestiar cu 17 internaţionali, printre ei fiind şi doi jucători care fuseseră crescuţi de clubul catalan de la juniori, pe numele lor Amor şi Guardiola? Să vă mai spun şi cine era antrenorul care i-a înmânat lui Gică Popescu banderola? Nimeni altul decât Johan Cruyff, un veritabil zeu pentru întreaga suflare blau-grana.
Cum putem oare să uităm nopţile din America 1994, când Gică Popescu, Gică Hagi şi colegii lor ne-au adus cele mai mari bucurii din istoria echipei naţionale? Cum am putea să uităm momentul când Gică Popescu a marcat penalty-ul decisiv prin care Galatasaray câştiga Cupa Cupelor, în finala cu Arsenal, şi am simţit că acea cupă era si a noastră, a românilor? Din păcate pentru un om care a avut astfel de realizări, a venit și un episod care a umbrit toată cariera fostului internațional. Gică Popescu a greşit când s-a înhăitat cu persoane dintr-un anumit anturaj, dar a fost şi singurul care şi-a recunoscut vina şi a plătit ce avea de plătit, pentru că atunci şi-a dat seama ce greşeală făcuse. Oricum ar fi, rămâne un nume uriaş al fotbalului românesc, un om pentru care s-a cântat imnul României de 115 ori, și ar fi nedrept să ne rămână în amintire doar ca un fost impresar, care a vrut să îşi însuşească nişte foloase necuvenite.
O viață cu lumini și umbre, ca a fiecăruia dintre noi. De pe culmile gloriei, Gică Popescu a coborât în coclaurile mizere ale fotbalului românesc, ajungând la un moment dat și la închisoare. Acum, ajuns la borna 50, privește înapoi cu mândrie, dar și cu o infinită tristețe. Să-l lăsăm să-și ducă crucea, și să ne amintim ce bucurii ne-a adus. Pentru toate acestea, să-i spunem, încă o dată, „La MulțiAni!” celui care a fost Baciul fotbalului românesc.
Cristian Huluban
