Contactați-ne
ROL.ro
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Nici un rezultat
Toate rezultatele
ROL.ro
Nici un rezultat
Toate rezultatele

Avertisment UE: Până în anul 2022 nu vor fi vaccinuri anti-COVID suficiente pentru toți cetățenii europeni

28 octombrie 2020
in Actualitate

În cadrul unei reuniuni interne, oficialii europeni au declarat faptul că doar o parte din populația Uniunii Europene va putea fi imunizată împotriva noului virus până în anul 2022. Această concluzie a fost trasă deoarece vaccinurile pe care blocul comunitar şi le asigură ar putea să nu fie eficiente sau disponibile în cantităţi suficiente.

“Nu vor fi suficiente doze de vaccinuri COVID-19 pentru întreaga populaţie, înainte de sfârşitul lui 2021”, le-a spus un oficial al Comisiei Europene diplomaţilor din statele membre UE, care au participat luni la o reuniune cu uşile închise, a dezvăluit o persoană care a participat la această întâlnire.

Un al doilea oficial european a confirmat această declaraţie
Acest avertisment a apărut deoarece blocul comunitar, a cărei populaţie se ridică la 450 de milioane de persoane, şi-a asigurat peste un miliard de doze de potenţiale vaccinuri împotriva COVID-19 de la trei mari producători de medicamente. În prezent, UE negociază achiziţia în avans a unui alt miliard de doze de vaccinuri de la alţi producători. Momentan nu există un vaccin eficient împotriva COVID-19, însă la începutul acestei luni Comisia Europeană estima că primele doze vor fi disponibile la începutul anului următor.

Grupurile vulnerabile şi personalul esenţial vor avea prioritate la vaccinare
Din cauza faptului că oferta are un număr limitat de vaccinuri, în urmă cu câteva luni bune, Comisia Europeană a îndemnat guvernele europene să pună la punct planuri de vaccinare care să dea prioritate grupurilor vulnerabile şi personalului esenţial, precum lucrătorii din sistemul de sănătate, vârstnicii şi persoanele cu boli cronice.

Însă dincolo de consensul cu privire la necesitatea de a-i vaccina pe doctori şi asistente, “nu există încă un punct de vedere comun cu privire la celelalte grupuri”, a declarat oficialul Comisiei Europene la reuniunea care a avut loc luni.
În luna iulie, un raport convenit de Executivul comunitar şi guvernele UE menţiona că cel puţin 40% din populaţia UE ar trebui să fie vaccinată în prima fază. Astfel, unele state membre vor să îşi rezerve doze de vaccin pentru întreaga lor populaţie, cu obiectivul de a le distribui încă de la mijlocul lui 2021.
De asemenea, un al treilea oficial european a apreciat că acest obiectiv îndrăzneţ ar putea fi atins numai dacă Uniunea Europeană ar ajunge la acorduri de furnizare cu cel puţin şapte producători de vaccinuri.

Până acum UE şi-a asigurat doze din vaccinurile potenţiale împotriva COVID dezvoltate de firmele AstraZeneca, Sanofi şi Johnson & Johnson. De asemenea, UE poartă discuţii în acelaşi sens şi cu Moderna, Pfizer şi CureVac.

ShareTweetPinTrimiteTrimite
Urmatorul Articol

OMS a raportat o creștere de 40% a deceselor zilnice din Europa cauzate de COVID-19 într-o singură săptămână

Părintele Calistrat: „Rugăciunea de Aur este fix la miezul nopţii!” Rosteşte-o acum şi ai să vezi ce putere are:

18

Horoscop JOI, 23 mai 2024. Decizie importantă în afaceri şi o moştenire neaşteptată

23

Alimentul care te ține departe de țânțari chiar și când ai geamurile deschise. Trucul care te scapă de cheltuieli

08

Moșii de vara 2025: Ce trebuie să dăm de pomană pe 7 iunie

03

Cum alegi cele mai bune plase de mini fotbal

02

Alocaţii iunie 2025. Se amână plata banilor. Când se virează pe card cei 719 lei

16

Poveste de viata: “Am 50 de ani și nu am copii. Dar nu trebuie să te plângi de mine — dimpotrivă, mă simt foarte fericit”

13

Ce sumă trebuie să plătești lunar dacă vrei să cumperi vechime pentru pensie în 2025

16

Carduri pentru alimente 2025: Data la care urmează să intre banii

11

Rugăciunea mamei care te scoate şi de la fundul mării! Aceasta este:

23
ROL.ro

© 1998-2025 ROL.ro | Contact

  • Ortodoxia.me
  • DailyNews.ro
  • Femina.ro
  • Travel.ro
  • Cinema.ro

  • Termeni si Conditii
  • Informatii Cookies
  • Politică de Confidențialitate
  • ANPC
  • Contact

Urmariti-ne

Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Contactați-ne

© 1998-2025 ROL.ro | Contact

Acest site foloseste cookies respectand Regulamentul (UE) privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii aici