Statul român urmează să le acorde anumitor pensionari un ajutor financiar în luna mai 2026. Ajutorul nu reprezintă o creștere permanentă a pensiei, ci o măsură temporară, care ar urma să fie acordat în două tranșe, în mai și decembrie. Ce sume de bani ar urma să primească pensionarii?
Ajutoare financiare acordate în două tranșe pentru anumiți pensionari din România
Plata sprijinului financiar destinat pensionarilor cu venituri mici va avea loc în luna mai, când prima tranșă va ajunge la aproximativ 2,9 milioane de beneficiari, în cadrul „Pachetului de solidaritate” adoptat de Guvern.
Trebuie precizat faptul că aceasta nu va fi o majorare permanentă, ci doar acordarea unui ajutor în două etape, urmând ca următoarea plată să se facă în luna decembrie.
Statul acordă un sprijin financiar pentru aproximativ 2,9 milioane de pensionari cu venituri mici, iar măsura face parte din „Pachetul de Solidaritate” inițiat de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (MMFTSS)- Sprijin pentru pensionari, părinți și copiii cu dizabilități.
Ajutorul este împărțit în două tranșe, a căror plăți se vor face în lunile mai și decembrie 2026, fără a fi necesară depunerea unor cereri înainte.
Pensionarii trebuie să știe că nu se va acorda o sumă fixă. Sumele diferă în funcție de nivelul financiar al fiecărui pensionar astfel: 1.000
de lei pentru cei cu pensii de până la 1.500 de lei (câte 500 de lei în fiecare tranșă); 800 de lei pentru pensiile între 1.501 și 2.000 de lei (400 de lei în mai și 400 de lei în decembrie); 600 de lei pentru pensiile cuprinse între 2.001 și 3.000 de lei (câte 300 de lei în fiecare etapă).
Plățile vor fi efectuate prin casele teritoriale și sectoriale de pensii, în mod automat.
Potrivit autorităților, măsurile sunt necesare în condițiile presiunilor resimțite de populație în urma creșterii prețurilor și vizează, în mod prioritar, protejarea veniturilor celor mai vulnerabili.
Până când se va mai plăti CASS?
Potrivit Casei Naționale de Pensii Publice, plata pensiilor se face diferit, în funcție de modalitatea aleasă de beneficiari. Astfel, pentru cei care încasează banii în cont curent sau pe card, viramentele sunt efectuate, de regulă, în data de 12 a fiecărei luni, dar nu mai târziu de 13, iar în cazul pensiilor livrate prin poștă, distribuirea sumelor se realizează la domiciliu, în intervalul 1-15 ale lunii.
În ceea ce privește pensiile care depășesc pragul de 3.000 de lei, acestea sunt supuse, din 1 august 2025, unei contribuții de asigurări de sănătate (CASS) de 10%. De reamintit este faptul că taxa se aplică doar pentru suma care depășește acest plafon și este reținută direct la sursă.
Conform reglementărilor în vigoare, această contribuție se aplică veniturilor din pensii aferente perioadei 1 august 2025- 31 decembrie 2027.
Conform informațiilor digi24.ro, în eventualitatea eliminării CASS după această dată, așa cum estimează autoritățile, pensionarii cu venituri mai mari de 3.000 de lei ar putea resimți o creștere a sumelor încasate lunar. Măsurile incluse în acest pachet vizează și familiile vulnerabile, în special cele cu copii. Venitul minim de incluziune va fi majorat, în funcție de veniturile gospodăriei și de numărul de copii, cu accent pe sprijinirea familiilor monoparentale și a celor numeroase.
Valoarea medie a ajutorului crește de la 273 de lei la 340 de lei pe familie, iar cuantumurile diferă în funcție de situație, de la aproximativ 115 lei la 145 de lei pentru familiile cu un copil și venituri mai ridicate, până la circa 900 de lei pentru familiile monoparentale cu patru sau mai mulți copii și venituri foarte mici.
Pentru copiii din medii defavorizate, stimulentul educațional acordat pentru participarea la învățământul preșcolar va fi majorat de la 133 de lei la 265 de lei, începând din luna mai 2026. De asemenea, prestațiile sociale pentru copiii cu dizabilități vor crește diferențiat astfel: de la 463 de lei la 548 de lei pentru handicap grav; de la 232 de lei la 397 de lei pentru handicap accentuat; de la 80 de lei la 199 de lei pentru handicap mediu.












