Vești din Parlament. Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea care elimină pensile speciale ale parlamentarilor.
Au fost eliminate pensiile speciale pentru parlamentari. „Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 24 februarie a.c., decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor (PL-x 100/16.02.2021)”, a transmis, miercuri, Administraţia Prezidenţială.
Camera Deputaţilor şi Senatul reunite în plenul comun de miercurea trecută au votat eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari.
Anterior, Comisia pentru statut a adoptat raport de admitere cu amendamente la proiectul PSD privind eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari. Singurii parlamentari care s-au abţinut au fost cei de la UDMR.
Orban a afirmat că Legislativul are acum ocazia, odată cu votarea eliminării acestor indemnizaţii să arate că „ cine împarte nu îşi face parte şi că nu ia partea leului şi că legile trebuie făcute pentru cetăţeni şi nu pentru privilegiaţi şi că nimeni nu are dreptul să aibă privilegii”.
Marcel Ciolacu a replicat imediat și i-a reproşat fostului premier că nu a emis ordonanţă de urgenţă pentru a elimina toate pensiile speciale, deşi a avut destul timp să facă acest lucru.
Liderul senatorilor UDMR Lóránd Turos a afirmat că „eliminarea pensiilor speciale ale deputaţilor şi senatorilor nu este altceva decât praf în ochi pentru electorat”, iar Uniunea susţine în continuare că este nevoie ca pensiile speciale pentru toate categoriile să fie eliminate.
Preşedintele Senatului, Anca Dragu, a afirmat că 54.2 milioane de lei este impactul bugetar pentru pensiile a 768 de foşti parlamentari.
„România nu poate – şi nici nu trebuie – să mai cheltuie sume uriaşe pentru aceste privilegii”, a afirmat Dragu, precizând că este o revenire la normalitate.