Apple vine cu o serie de modificări a regulilor de pe magazinul de aplicații, iar una dintre ele are legătură cu ce reclame vei vedea pe iPhone.
Compania a introdus o serie de modificări în ceea ce privește regulile de pe App Store. Printre cele mai interesante se numără cea legată de reclamele pe care utilizatorii dispozitivelor cu iOS le vor vedea. Compania permite acum dezvoltatorilor de aplicații să folosească notificările de tip push pentru în scopuri publicitare. Asta înseamnă că aplicațiile îți vor putea afișa reclame pe iPhone direct în bara de notificări.
Pentru cei cărora ideea li se pare una proastă, există o veste bună. Apple îți permite să alegi dacă vrei sau nu să primești aceste reclame sub formă de notificări de tip push. Spune că aplicațiile nu le vor putea folosi în scopuri de marketing decât după ce utilizatorii și-au dat în mod explicit consimțământul din aplicație. În plus, dezvoltatorii trebuie să asigure și opțiunea ca utilizatorul să refuze să primească asemenea notificări.
De asemenea, susține și că acestea nu vor fi folosite pentru transmiterea de informații personale sau confidențiale. Totuși, ca în cazul oricărei altei companii tech, promisiunea ar trebui privită cu o anumită doză de scepticism.
De ce Apple îți va arăta reclame în bara de notificări de pe iPhone
Potrivit The Verge, schimbarea ar veni după ce Apple și-ar fi încălcat propriile reguli. În ultimii doi ani, compania a trimis și ea notificări de tip push pe iPhone care ar fi fost și ele, de fapt, reclame. De cealaltă parte, aplicațiile altor companii, care au încercat să facă același lucru, au fost interzise sau li s-au retras anumite privilegii pentru acest comportament. Apple a fost criticată în acest sens și a fost acuzată că-și oferă, de fapt, tratament preferențial pentru că ea controlează platforma.
Cu noul update, compania obligă dezvoltatorii să implementeze opțiunea Sign on with Apple până la 30 aprilie pe toate aplicațiile. Sistemul de autentificare este menit să ofere o opțiune mai sigură decât autentificarea cu Google sau Facebook.
Sursa: playtech.ro