Contactați-ne
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Nici un rezultat
Toate rezultatele
Nici un rezultat
Toate rezultatele

Zece elevi au ajuns la spital după petrecerea de absolvire a liceului

31 mai 2023
in Actualitate

Un număr de zece elevi din municipiul Vatra Dornei au ajuns la spital, după petrecerea de absolvire a liceului, a anunţat, marţi, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava, Gabriela Budeanu.

Sursa citată a precizat că DSP Suceava a fost informată, luni, de Spitalul Municipal Vatra Dornei despre prezentarea la Compartimentul Primiri Urgenţe (CPU) a unui număr de zece elevi de la un colegiu din Vatra Dornei, care acuzau simptomatologie digestivă.

Cei zece elevi au declarat că au participat la petrecerea de absolvire a liceului în seara zilei de 26 mai, la o unitate turistică din zonă. Toţi elevii au fost consultaţi la CPU şi li s-a administrat tratament simptomatic, iar doi dintre ei au rămas internaţi în Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Vatra Dornei, potrivit Agerpres.

O echipă a DSP Suceava s-a deplasat marţi, 30 mai, la Vatra Dornei pentru a efectua ancheta epidemiologică.

Urmatorul Articol
Shallow depth of field (selective focus) details with a sponge used for cleaning the blackboard from chalk in the classroom of a primary school.

A fost prelungită perioada de înscriere pentru Bacalaureat. Ce se întâmplă cu mediile pentru clasa a XII-a, a XIII-a şi seral

Părintele Calistrat: „Rugăciunea de Aur este fix la miezul nopţii!” Rosteşte-o acum şi ai să vezi ce putere are:

18

Moșii de vara 2025: Ce trebuie să dăm de pomană pe 7 iunie

03

Horoscop JOI, 23 mai 2024. Decizie importantă în afaceri şi o moştenire neaşteptată

23

Poveste de viata: “Am 50 de ani și nu am copii. Dar nu trebuie să te plângi de mine — dimpotrivă, mă simt foarte fericit”

13

Cum alegi cele mai bune plase de mini fotbal

02

Alocaţii iunie 2025. Se amână plata banilor. Când se virează pe card cei 719 lei

16

Alimentul care te ține departe de țânțari chiar și când ai geamurile deschise. Trucul care te scapă de cheltuieli

08

Cine Sunt Pensionarii Care Vor Primi Tichete Sociale De Paște!

19

Rugăciunea Sfintei Cruci

21

Rugăciunea puternică pe care e bine să o citești noaptea, între orele 00:00 și 03:00, când cerurile sunt deschise, iar rugăciunea ajunge direct la Dumnezeu! Să spui așa cu mare credință:

16

© 1998-2026 ROL.ro | Contact

  • Ortodoxia.me
  • DailyNews.ro
  • Femina.ro
  • Travel.ro
  • Cinema.ro

  • Termeni si Conditii
  • Informatii Cookies
  • Politică de Confidențialitate
  • ANPC
  • Contact

Urmariti-ne

Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Contactați-ne

© 1998-2026 ROL.ro | Contact