Cu recreațiile scurtate și volumul de muncă de la școală crescut, copiii au din ce în ce mai puțin timp liber. Este asta cu adevărat sănătos pentru copiii noștri? O mămică este de părere că nu.
Când fiica de 10 ani a lui Bunmi Laditan a început să aibă dureri în piept și să se trezească în toiul nopții din cauza stresului, Laditan a decis că ce e destul e destul. Așa că, deși fiica ei iubește să învețe și singură, mama a 3 copii a trimis un e-mail școlii unde învață fata ei pentru a-i anunța că ea nu va mai face teme acasă.
După ce a trimis e-mail-ul, Laditan a scris o postare care a devenit virală pe Facebook despre cum casa ei va fi eliberată de povara temelor pentru acasă.
Aceasta a scris următoarele pe contul ei de Facebook:
“Copilul meu a terminat-o cu temele. Tocmai ce am trimis un e-mail școlii unde învață pentru a-i anunța asta. Am spus că voi ”reduce drastic” temele, dar încercam doar să fiu politicoasă pentru că a terminat-o cu ele definitiv.
Copilul meu de 10 ani iubește să învețe. Citește singură, independent de școală, 10-12 cărți pe an și caută regulat subiecte care o interesează pe ea (chiar acum scrie o poveste despre lupi). Face cursuri de codare, iubește să picteze, și iubește ceva ce se numește Roblox, despre care nu prea am înțeles ce este.
Dar în ultimii 4 ani am observat că devine din ce în ce mai stresată când vine vorba de școală. Și prin stresată mă refer la dureri în piept, trezit în toiul nopții și teama de școală în general.
Se află la școală între orele 8:15-16:00 în fiecare zi așa că poate cineva să-mi explice de ce ar trebui să mai stea și acasă 2-3 ore ca să facă teme în fiecare seară?
De ce are sens să faci teme până la 18:30, apoi iei cina, apoi te relaxezi o oră (sau îți termini temele) și apoi te duci la culcare pentru ca mâine să o iei de la capăt?
Timpul petrecut cu familia nu mai e deloc important? Timpul pentrecut doar fiind un copil nu mai e important? Sau ar trebui să devină un copil obsedat de muncă de la vârsta de 10 ani?
Știați că în Finlanda temele sunt interzise? Și că, chiar și așa, au cei mai mulți tineri din toată Europa care se duc apoi la facultate? Copiii nu au nevoie de ore de făcut teme acasă pentru a reuși în viață și totuși ne purtăm de parcă stând la masa din bucătărie, după o zi plină de școală, cumva, are sens. Nu are. NU ARE. NU ARE.
Copiii au nevoie de timp de relaxare și recreere după școală așa cum au și adulții când ies de la muncă. Au nevoie să se joace cu frații lor, să se apropie de părinții lor într-o atmosferă relaxată, nu întruna unde toată lumea e stresată din cauza fracțiilor pentru că -SURPRIZĂ- nu sunt profesoară ca să le știu. Copiii au nevoie de timp ca să se bucure de copilăria lor sau asta este permis doar în weekend-uri (cu toate că noi facem teme chiar și duminica).
Copilul meu a terminat-o cu temele. Dacă școala vrea să o pedepsească pentru asta, atunci presupun că va trebui să învăț cum să o școlesc acasă. Sunt foarte nervoasă în legătură cu asta, pentru că, cu toate că lucrez de acasă, lucrez. Și mai am un copil de 3 ani care se duce la grădiniță doar de trei ori pe săptămână și unul de 7 ani care e în clasa a doua.
Va trenui să angajez un tutore care să mă ajute și voi căuta să fac un grup de părinți care vor să facă același lucru, dar nu am de ales în momentul ăsta.
Cu toții vrem ca ai noștri copii să crească mari și să reușească în viață. În timp ce cred în educație, nu cred nicio secundă că școala ar trebui să consume toată viața unui copil. Nu-mi pasă dacă se va duce la Harvard la un moment dat, tot ce vreau este să fie inteligentă, bine crescută, blândă și bună la suflet, inspirată, spirituală și să își găsească echilibrul în viață. Vrea să fie mental și emoțional sănătoasă. Vreau să înțeleagă că munca nu este viața ei, e doar o parte din viața ei. Munca nu o va împlini. Nu îi va ține de cald. Familia, prietenii, comunitatea, faptul că oferă și că este un om bun, asta o va împlini.
Presupun că cei de la școala ei îmi vor scrie mâine sau mă vor suna. Avem ceva decizii de făcut, dar voi duce până la capăt acest lucru: fără teme acasă și nu-mi pasă cine știe. Copiii mei își vor trăi copilăria.
Vreau de asemenea să fac clar lucrul acesta: nu învinovățesc profesorii. Știu că sunt incredibili și știu că sunt nevoiți să facă anumite lucruri pentru că așa este sistemul de învățământ din țara asta. Dar sistemul ăsta nu funcționează pentru mine și familia mea. Nu pot să mă mai uit la copilul meu și să o văd cum se stresează atât de mult la o vârstă atât de fragedă. Tatăl ei (care este un terapeut comportamental foarte bun) și cu mine am muncit mult pentru a o mai elibera de stresul acela bolnăvicios, dar e prea mult de muncă. Nu vorbesc despre copiii mei de obicei, pentru că încerc să le respect intimitatea, dar am simțit nevoia să scot asta aici. Ceva trebuie să se schimbe. ”
Bineînțeles că Laditan a avut mulți susținători pe Internet, care i-au comentat pozitiv la postare.
Tu, ca părinte, ce părere ai despre asta? Dă-ne părerea ta într-un comentariu la postarea de pe Facebook, pentru că este importantă pentru noi.
