Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat că România se află în topurile vaccinării din întreaga lume, chiar dacă ”unele lucruri puteau fi gândite ceva mai bine” în ceea ce priveşte procesul de vaccinare împotriva COVID-19.
Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu a vorbit în cadrul unei emisiuni TV, luni seară despre situația actuală a vaccinării anti-COVID din România și despre cum a funcționat aceasta de la bun început.
”În general, trebuie să spunem că lucrurile merg bine. Avem peste 700.000 de oameni vaccinaţi. În toate topurile, România arată bine la nivel de cum s-a organizat vaccinarea şi câţi oameni avem vaccinaţi până astăzi. Da, poate unele lucruri puteau fi gândite ceva mai bine, dar unele lucruri nu avem de unde să le ştim, şi anume numărul dozelor de vaccin a fost ceva ce nu s-a putut previziona”, a declarat Vlad Voiculescu la B1TV, luni seara.
Voiculescu a vorbit şi despre prioritizarea bătrânilor, a bolnavilor cronici şi a persoanelor cu handicap.
”De la început, când dintr-o dată au venit mai repede vaccinurile şi într-o cantitate ceva mai mare decât era aşteptat iniţial, până acum, unde vedem că sunt anumite probleme de producţie, anumite probleme care ţin de negocierea mai degrabă între companii şi Comisia Europeană.
În momentul acesta, ce am făcut, ce am anunţat acum două zile, după o discuţie cu preşedintele şi premierul, este că vom prioritiza bătrânii, bolnavii şi cei cu handicap. Asta este necesar pentru că nu ştim, nu ştim care va fi presiunea asupra sistemului sanitar şi asupra ţării acesteia”, a adăugat Voiculescu.
Ministrul Sănătăţii a precizat că a existat şi o discuţie la nivelul Guvernului privind categoriile de persoane care au prioritate la vaccinare.
”Nu vă ascund că a fost o discuţie în Guvern şi a fost o soluţie de compromis pe care am avut-o, dar încă de la început, încă de la început, am avut un raport cred că destul de sănătos, şi anume 75%-25%, adică trei sferturi din vaccinuri au mers întotdeauna către persoanele la risc, adică categoriile menţionate mai devreme, bătrâni, bolnavi, cei cu handicap şi cei care îi îngrijesc.
Dintotdeauna sau de când am venit noi în Guvern, odată ce pentru prima dată a fost modificată Strategia de vaccinare, la nivel Hotărârii de Guvern, am pus regula aceasta care a fost respectată, cu o singură depăşire a numărului de 25%, care a fost amendată imediat. Am declarat atunci imediat şi cei, cred, de la Comitetul de vaccinare au corectat acest lucru relativ rapid”, a mai declarat Vlad Voiculescu.