Contactați-ne
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Nici un rezultat
Toate rezultatele
Nici un rezultat
Toate rezultatele

VESTITA OSPITALITATE ROMÂNEASCĂ

18 ianuarie 2018
in Special

Respect, educație, bun simț. Toate aceste calități au fost arătate premierului nipon nu de politicienii români, care l-au ignorat, ci de cetățenii de rând, care și-au exprimat, în mediul online, scuzele pentru felul în care delegația din Japonia a fost primită în România. Poporul acesta, de care voi vă bateți joc de 28 de ani, arată lumii întregi că nu vrea să fie precum voi, cei din conducerea țării, arată că educația și bunul simț încă nu s-au pierdut. Da, ele nu mai există pentru voi, politicienii, dar oamenii simpli au reacționat imediat, simțindu-se datori să își ceară scuze unui oaspete venit de la mii de kilometri distanță.

Dacă delegația niponă ar fi mers în casa unui om oarecare, ar fi fost primită, vă asigur, cu totul altfel decât au făcut-o guvernanții noștri. Poate nu avea omul să pună pe masă delicatesele servite la guvern, dar japonezii ar fi simțit căldura și omenia unui popor pentru care unele lucruri încă mai contează. Miile de mesaje postate pe diverse site-uri (ale ambasadei Japoniei, ale premierului nipon, etc) demonstrează că românii s-au simțit și ei jigniți de felul în care conducătorii lor s-au purtat cu oaspeții veniți de departe. Au încercat să repare ceea ce probabil nu va mai putea fi reparat prea curând, pentru că, din nou, imaginea României în lume are de suferit din cauza celor care o conduc.

Prim-ministrul Japoniei, Shinzo Abe, asculta discursul presedintelui Romaniei, Klaus Iohannis (nu este in imagine), in timpul declaratiilor comune de la finalul convorbirilor oficiale dintre delegatiile Romaniei si Japoniei, la Palatul Cotroceni din Bucuresti, marti, 16 ianuarie 2018. ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO
Prim-ministrul Japoniei, Shinzo Abe, asculta discursul presedintelui Romaniei, Klaus Iohannis (nu este in imagine), in timpul declaratiilor comune de la finalul convorbirilor oficiale dintre delegatiile Romaniei si Japoniei, la Palatul Cotroceni din Bucuresti, marti, 16 ianuarie 2018. ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO

Vizita premierului japonez avea o uriașă importanță, economică și strategică, pentru România. Am ratat-o, ne-am bătut joc de ea, și acum vom suporta consecințele. Delegația niponă, care dorea să stabilească noi oportunități de afaceri în Estul Europei, din cauza problemelor pe care companiile japoneze le au în Marea Britanie odată cu venirea Brexit-ului, a avut în componență 30 de oameni de afaceri foarte potenți. Aceștia nu au bătut drumul până aici pentru o cină protocolară și o vizită la Muzeul Satului, veniseră cu planuri concrete de dezvoltare ale afacerilor lor. În afară de România, premierul nipon avea în program vizite și în Estonia, Lituania, Letonia, Bulgaria și Serbia. În ceea ce o privește pe România, vă dați seama că oamenii s-au lămurit.

De acord, situația politică de la noi era, la acel moment, așa cum era. Dar, dacă s-ar fi gândit măcar vreun politician la binele acestei țări, ar fi trimis pe cineva să se întâlnească cu delegația japoneză. Putea să se ducă chiar Tudose, deși tocmai fusese mazilit. Măcar salva aparențele, semna un protocol de colaborare, lăsa în urma lui niște acorduri pe care se putea lucra în viitor. Domnul Tudose a preferat să facă pe băiețelul supărat, s-a dus la Palatul Victoria să-și ia jucăriile și să plece repejor. Putea merge oricine din aparatul de stat, doar era imaginea României în joc, dar cui din politică îi pasă de imaginea țării?

j3

Ne place să spunem despre noi că suntem ospitalieri, că ne deschidem ușa în fața tuturor, dar iată că tocmai cei care reprezintă poporul român, conducătorii lui, își tratează oaspeții cu o indiferență și o nesimțire strigătoare la cer. Stați liniștiți, domnilor guvernanți, vor încerca oamenii de rând, prin mesajele lor, să mai spele imaginea României, pe care voi ați terfelit-o încă o data. Lor le pasă mai mult de soarta țării, voi îmbuibați-vă în continuare.

Cristian Huluban

Urmatorul Articol

Nea Marin e însurat cu Maria de mai bine de 35 de ani! Cum arată femeia pe care o iubește la nebunie de o viață de om și care i-a dăruit două fete: „E totul pentru mine”

Părintele Calistrat: „Rugăciunea de Aur este fix la miezul nopţii!” Rosteşte-o acum şi ai să vezi ce putere are:

18

Alimentul care te ține departe de țânțari chiar și când ai geamurile deschise. Trucul care te scapă de cheltuieli

08

Cum alegi cele mai bune plase de mini fotbal

02

Poveste de viata: “Am 50 de ani și nu am copii. Dar nu trebuie să te plângi de mine — dimpotrivă, mă simt foarte fericit”

13

Horoscop JOI, 23 mai 2024. Decizie importantă în afaceri şi o moştenire neaşteptată

23

Alocaţii iunie 2025. Se amână plata banilor. Când se virează pe card cei 719 lei

16

Moșii de vara 2025: Ce trebuie să dăm de pomană pe 7 iunie

03

Ce pensie primește un român care a lucrat doar 5 ani

03

Pensionarii care primesc bani în plus în fiecare lună: Anunțul făcut de Casa Națională de Pensii Publice

28

3 rugăciuni extrem de puternice, scurte, pe care să le spui pentru vindecare de orice fel de boală, pentru îndepărtarea tuturor relelor, linişte şi ajutor mare în viaţă!

30

© 1998-2025 ROL.ro | Contact

  • Ortodoxia.me
  • DailyNews.ro
  • Femina.ro
  • Travel.ro
  • Cinema.ro

  • Termeni si Conditii
  • Informatii Cookies
  • Politică de Confidențialitate
  • ANPC
  • Contact

Urmariti-ne

Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Contactați-ne

© 1998-2025 ROL.ro | Contact