Contactați-ne
ROL.ro
  • Actualitate
  • Cyber Security
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Actualitate
  • Cyber Security
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Nici un rezultat
Toate rezultatele
ROL.ro
Nici un rezultat
Toate rezultatele

Vești despre pașaportul CORONAVIRUS. Din luna iulie ar putea fi introdus la nivel european

in Actualitate

Autoritățile au transmis că pașaportul covid-19 ar putea fi introdus la nivel european. Actul poate fi introdus în întreaga Uniune Europeană, inclusiv în România. Vezi ce se întâmplă cu persoanele nevaccinate sau cu cele care nu au contactat virusul, dar vor să călătorească.

Pașaportul de vaccinare anti-COVID-19 a fost propus inițial de Organizația Mondială a Sănătății. Acum, actul pare a deveni realitate pentru toți europenii. Deși nu toate țările din Uniunea Europeană sunt de acord cu implementarea acestei măsuri de călătorie, iată că subiectul va fi pus în discuție la sfârșitul acestei luni, urmând ca, dacă va fi aprobat, să devină o necesitatea pentru călători începând cu a doua luna a acestei veri.

„Urmează ca în a doua jumătate a acestei luni să existe o inițiativă legislativă pe care Comisia Europeană să o prezinte la reuniunea informală de la sfârșitul lunii martie. Este vorba despre un certificat digital care să ateste, sau nu, dacă o persoană este vaccinată.

Va fi un certificat standardizat, la nivel european, securizat, pentru a nu putea fi falsificat. O aplicație, probabil pe telefonul mobil. Mai devreme de luna iulie nu văd posibilă introducerea acestuia”, a declarat europarlamentarul PNL, Cristian Bușoi, informează Antena 3.

Nici România nu face excepție de la această regulă.

Dacă oficialii vor decide, până în luna iulie se va implementa pașaportul covid-19 la nivel european. În Spania există o probabilitate destul de mare că acest act de clătorie să fie impus chiar din luna mai a anului 2021.

„O să vedem până la urmă formula tehnică la care se va ajunge, dar ideea este să ne adaptăm la această pandemie tocmai prin aceste instrumente în care cei care şi-au asumat vaccinarea sau cei care au şi test şi vaccinare pot să vină”, a afirmat Dan Barna.

S-a pus în discuție și problema călătorilor nevaccinați, chiar de cei de la putere din Franța și Germania, Cristian Bușoi subliniază faptul că acestora nu li se vor interzie călătoriile, însă, cei nevaccinații ori cei care nu au trecut deja prin boală, vor fi nevoiți să respecte măsurile de carantinare impuse de fiecare stat european în parte.

De altfel, măsuri care se pun în practică și acum.

„Asta nu înseamnă că cei care nu au fost vaccinați sau nu au acest pașaport digital, nu vor mai avea dreptul să călătorească. Se vor supune unor restricții care există deja.

Mai mulți lideri europeni, printre care și cancelarui german, Angela Merkel, și președintele Franței, au subliniat faptul că nu este un instrument prin care oamenii vor fi împiedicați să meargă într-o altă țară”, a mai adăugat europarlamentarul PNL.

Urmatorul Articol

Orașul Bragadiru întră în carantină pentru 14 zile. Ce spune prefectul Capitalei despre carantina în București

CYBER3
Protecție maximă pentru telefonul tău
CYBER3.AI

Nu-l lăsa pe escroc să câștige.

SCAM, phishing, apeluri și mesaje false — oprite instant pe telefonul tău, cu baza de 2,507,489 de amenințări cunoscute.

INSTALEAZĂ GRATUIT
GRATUITFără contCYBER3 - Fabricat în România Google Play

Alimentul care te ține departe de țânțari chiar și când ai geamurile deschise. Trucul care te scapă de cheltuieli

08

Părintele Calistrat: „Rugăciunea de Aur este fix la miezul nopţii!” Rosteşte-o acum şi ai să vezi ce putere are:

18

Moșii de vara 2025: Ce trebuie să dăm de pomană pe 7 iunie

03

Cum alegi cele mai bune plase de mini fotbal

02

Poveste de viata: “Am 50 de ani și nu am copii. Dar nu trebuie să te plângi de mine — dimpotrivă, mă simt foarte fericit”

13

Alocaţii iunie 2025. Se amână plata banilor. Când se virează pe card cei 719 lei

16

Horoscop JOI, 23 mai 2024. Decizie importantă în afaceri şi o moştenire neaşteptată

23

Rugăciunea puternică pe care e bine să o citești noaptea, între orele 00:00 și 03:00, când cerurile sunt deschise, iar rugăciunea ajunge direct la Dumnezeu! Să spui așa cu mare credință:

16

Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist

30

Proteză mobilă sau dinți ficși? Ce trebuie să știi înainte de a face o alegere

21
CYBER3.AI Security LLM · Autonomous Monitoring & Response - Global Scan & VAS - Senzor INLINE & EDR/XDR app - Protecție mobilă - Suveran UE - AI Act - NIS2 compliance
ROL PORTAL SERVICES Agentic companies — Autonomous AI defense Agents for every customer.
🧠 CYBER3.AI Security LLMCOPILOT AI de securitate, suveran 🛰️ CYBER3 Global ScanUNSTOPPABLE — descoperire autonomă + VAS 🛡️ SOC & VASsenzori INLINE FasterUp · EDR/XDR app 📱 CYBER3.APPMobile Protection
Termeni Confidențialitate Securitate Status © 2026 CYBER3.AI · ROL PORTAL SERVICES SRL · Sovereign EU cybersecurity
ROL.ro

© 1998-2026 ROL.ro | Contact

  • cyber3.ai
  • cyber3.app
  • fasterup.com
  • ortodoxia.me

  • Termeni si Conditii
  • Informatii Cookies
  • Politică de Confidențialitate
  • ANPC
  • Contact

Urmariti-ne

CYBER3.AIProtecție maximă pentru telefonul tău.Verifică orice link, apel sau mesaj în peste 2.500.000 de amenințări cunoscute. GRATUIT, fără cont.INSTALEAZĂ GRATUIT
Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Actualitate
  • Cyber Security
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Contactați-ne

© 1998-2026 ROL.ro | Contact