Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, Medicul Valeriu Gheorghiță, a anunțat, marți, că în România au ajuns până acum 948.149 de doze de la Pfizer și 36.000 de la Moderna. Acesta a mai precizat că dintre persoanele care s-au vaccinat cu prima doză, 79% sunt persoane vulnerabile, adică pesrsoane peste 65 de ani, bolnavi cronici, persoane cu handicap și rezidenți ai unor centre sociale.
România are 578 de centre de vaccinare deschise la nivel național, iar alte 180 de centre urmează să fie deschise în februarie.
Distribuția celor 36.000 de doze de vaccin Moderna va începe de, miercuri, 3 februarie iar din 4 februarie va începe imunizarea.
Valeriu Gheorghiță a declarat că Ministerul Sănătății și Agenția Națională a Medicamentului vor decide care sunt categoriile de persoane eligibile pentru a li se administra vaccinul AstraZeneca, în funcție de vârstă.
România va primi o altă tranșă de vaccinuri anti-COVID Pfizer-BioNTech, de 163.800 de doze, în perioada 8-15 februarie.
“În rândul persoanelor vaccinate s-au înregistrat 1.880 de reacții adverse comune și minore.
1.826 de doze de vaccin au fost aruncate până acum din diverse motive deteriorarea flacoanelor, temperatură necorespunzătoare ceea ce reprezintă un procent de 0,24% din totalul de doze distribuite.
În rândul cadrelor didactice la vaccinare, peste 27.000 de persoane reprezentând 14% dintre cei care și-au exprimat dorința au fost vaccinate. 110.000 de cadre didactice sunt programate la vaccinare”, a mai adăugat președintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților Privind Vaccinarea.