15 Iunie 1985, Ploiești, Stadionul Petrolul. Trebuia să fie o zi de sărbătoare, venise în oraș Cenaclul Flacăra. Și ploieștenii, la fel ca locuitorii altor orașe unde poposea caravana muzicii și poeziei, au luat cu asalt stadionul pentu a-și asculta idolii.
Peste 10.000 de oameni s-au înghesuit în tribunele devenite neîncăpătoare, afară au rămas alte câteva mii. Și a început spectacolul, dar și o ploaie sâcâitoare, un adevărat potop. Adrian Păunescu nu a vrut cu nici un chip să oprească spectacolul, recitând cu patos poezia lui Eminescu „Doina”. Fulgerele au provocat căderea curentului și oamenii, speriați, s-au bulucit spre ieșire. S-au călcat în picioare, au fost cinci morți și zeci de răniți. Cei din conducerea Partidului Comunist s-au folosit de ocazie pentru a interzice Cenaclul Flacăra, care ajunsese la o cotă de popularitate periculoasă pentru dictator și acoliții săi.
Ca de obicei, și în tribunele stadionului din Ploiești, majoritari erau tinerii, cei care doreau să asculte muzică bună, care erau sătui de programul de doar două ore de la televizor, două ore în care se vorbea doar despre marile realizări ale regimului comunist. Cenaclul Flacăra era o evadare din cotidian, un loc unde puteai să cânți alături de artiștii de pe scenă, era un strigăt de libertate al celor care se săturaseră de toate restricțiile impuse de regimul Ceaușescu. La Ploiești, Cenaclul Flacăra susținea concertul cu numărul 1615, după 12 ani de spectacole prin toată țara. Așa a ajuns acest fenomen cultural să fie denumit „Woodstock-ul românesc”.
Da, au fost și poezii și cântece prin care se făcea propaganda partidului și conducătorului iubit, dar trebuie să spunem că, în acel context politic, nu puteai să organizezi concerte de asemenea amploare fără să ai aprobarea „de sus”. Așa erau vremurile, dar dacă vrem să fim corecți până la capăt, trebuie să recunoaștem că Cenaclul Flacăra era, în primul rând, o manifestare a muzicii și poeziei, un mijloc de educare foarte important pentru acele timpuri. S-au dat publicității cifre incredibile. În cei 12 ani de existență a Cenaclului peste 6 milioane de oameni au fost prezenți la concerte, ceea ce este absolut incredibil, în contextul de care vorbeam mai sus. O generație întreagă a crescut cu aceste concerte, a învățat poezii și cântece, Cenaclul fiind pentru mulți o adevărată supapă de libertate.
Poetul Adrian Păunescu, cu toate păcatele sale, era în primul rând un mare român. Rămâne memorabilă manifestarea de la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1984, unde, în fața a 12.000 de oameni, Păunescu și Cenaclul Flacăra susțineau o idee îndrăzneață pentru acele vremuri: „La 1 decembrie este Anul Nou al românilor!”, pentru a cinsti locul unde a avut loc Marea Unire. Deși ziua națională era sărbătorită pe 23 August, Cenaclul Flacăra a sugerat, încă de atunci, că adevărata zi a tuturor românilor ar trebui să fie 1 Decembrie. În cadrul Cenaclului, de-a lungul anilor, au cântat mulți artiști care vor deveni nume de referința ale culturii românești, atrași fiind de atmosfera liberă de la concerte, de popularitatea formidabilă pe care Cenaclul o avea în rândul oamenilor.
Pentru cei care au crescut cu acest fenomen cultural, pentru cei care privesc cu nostalgie înapoi, să amintim mesajul cu care începea fiecare spectacol, recitat de poetul Adrian Păunescu: „Dacă sufletul tău înţelege/ De la rock pân’ la imnuri şi rugi / Te salut, tineret în adidaşi! / Te salut, generaţie în blugi!”
Cristian Huluban
