Dragă Adela,
Am o poveste foarte interesantă să-ți spun. Mă numesc Tudor, sunt fotograf profesionist, am 34 de ani și am două familii. Oficial, sunt însurat cu o femeie de la 22 de ani, este de aceeași vârstă cu mine, am fost colegi de facultate. Avem și o fetiță de 10 ani. Însă mai am, cumva, o „familie”.
Într-o excursie de-a mea de pe la 27 de ani, unde am stat o lună să documentez în imagini viața unei șatre de țigani, totul a luat-o într-o direcție neașteptată. Nu știu ce părere au oamenii despre căldărari, dar ăștia m-au primit cu brațele deschise, poate și pentru că liderul lor este un om deschis la minte, cu facultate, dar care a ales să trăiască printre ai lui, deși putea face orice altceva. Viețile lor, vreo 40 de suflete, sunt un roman în sine. Ideea e că, stând printre ei o lună de zile, m-am iubit cu fiica bulibașei, omul despre care tocmai ți-am povestit. O fată superbă, de 19 ani la vremea aceea.
Mi-a plăcut foarte mult de ea și în „pelerinajele” mele prin diferite locuri îmi făceam, cumva, timp să o vizitez. N-am apucat s-o vizitez de foarte multe ori până să-mi spun că a rămas însărcinată. M-am înspăimântat teribil, știind că familia ei formează o castă foarte închisă, am crezut că atât ne-a fost, dar tatăl ei a primit vestea calm și mi-a transmis, prin fiica sa, că nu pune pe mine nici o presiune, că a fost alegerea noastră și că sunt oricând binevenit la ei, deși știe că sunt însurat. Știu, e de necrezut, dar e adevărat. Acum am o fetiță de 10 ani, în București, și un băiat de 7 ani, care trăiește într-o șatră de țigani, pe care îl vizitez de câte ori pot (deși e greu, ei locuiesc în Transilvania și nu se stabilesc prea mult într-un loc anume). Mama lui e un exemplu de inteligență. Oamenii aceia sunt încântători, însă țin ca la ochii din cap și la familia mea din oraș. Știu că pare un roman, dar acesta este adevărul.
Problema mea? Mă împart, constant, între două lumi frumoase și simt că nu mai pot. Nu mai am resurse. Nici fizice, nici psihice. M-aș simți ușurat să-i spun soției mele că mai am o „familie” într-o șatră de nomazi, dar cred că aș pierde-o. Apoi, dacă o pierd pe ea, eu ce fac? Nu cred că m-aș adapta în partea cealaltă și mi-aș pierde și fetița care a crescut lângă mine timp de 10 ani. Sper că nu te-am amețit.
Spune-mi, cum s-o scot la capăt? Pentru că nu mai am energie să fiu eu însumi un nomad între două familii. Oricum, într-o zi o să scriu o carte despre toate astea, dar o voi face atunci când nu voi mai avea nimic de pierdut.
Adela răspunde:
Dragă Tudor,
Oricât de mult mi-aș dori să-ți dau o formulă fermecată, care să te facă să le ai pe toate fără să pierzi nimic, mă tem că nu se poate. Mai devreme sau mai târziu, va trebui să-ți asumi cine ești, cu prețul unor pierderi, cel puțin temporare. Dincolo de toate, motivul apăsării pe care o simți acum este exact nevoia ta de a recunoaște cine ești tu în realitate, în fața tuturor. Oricât ai fi de liber și nonconformist, mai devreme sau mai târziu, nevoia de a fi acceptat de ceilalți va ieși la iveală, așa cum se petrece și cu grupuri mai mari de oameni ”altfel”, care se luptă pentru nevoia lor de a fi acceptați de ceilalți. Desigur, iubita ideală din șatra de țigani, ți-a dat libertatea de care aveai nevoie.
Ce te macină pe tine acum, de fapt, este faptul că nu te simți autentic față de adevărata soție. Ți-e clar că se va supăra – pe bună dreptate – și vei fi nevoit să-i acorzi timpul și spațiul necesare pentru a digera o asemenea veste despre tine. O să treci prin niște momente în care vei avea, foarte probabil, sentimentul că ai pierdut totul dar, dincolo de toate acestea, vor rămâne faptele concrete. De exemplu: nimeni și nimic nu-ți poate lua faptul că ești tatăl acestor doi copii. Mai devreme sau mai târziu, ei se vor întoarce la tine, pentru că tu ești tatăl lor.
Cât despre femei, fata de țigan te va primi mereu cu brațele deschise, la fel ca întotdeauna. Cu soția, însă, nu se știe. Poate va dori să divorțeze, și nu o poți învinui pentru asta, e dreptul ei. Cu cât întârzii mai mult să-i spui, cu atât mai mult o minți, și va avea dreptate să fie supărată. Dacă, însă, este femeia potrivită pentru tine, există probabilitatea să-ți înțeleagă spiritul aventurier și să te ierte la un moment dat.
Sursa: libertatea.ro
