Traumatismele cranio-cerebrale sunt considerate principala cauză de deces și dizabilitate la copii[1]. Pot fi ușoare, moderate sau severe, în funcție de amploarea și natura leziunii, durata pierderii conștienței și a amneziei posttraumatice, semnele și simptomele pot varia, iar consecințele, temporare sau permanente, nu sunt întotdeauna evidente imediat.[7] Din punct de vedere al mecanismului de producere, principalele cauze sunt reprezentate de căderi, lovituri și accidente rutiere, sportive ori la locul de joacă.[5] Există mai mulți factori de risc asociați cu traumatismele cranio-cerebrale și în continuare vom vorbi despre câțiva dintre aceștia.
1.Vârsta mică
Numărul copiilor cu vârsta cuprinsă între 0 și 4 ani care ajung la spital după ce au suferit un traumatism cranio-cerebral este mai mare decât al celor din alte categorii de vârstă[7], ei fiind mai predispuși și la a suferi răni grave, ce pot duce la inclusiv la deces, la cap.[4]
În cazul lor, majoritatea traumatismelor se produc prin cădere, fie de la propria înălțime, fie din pat, pătuț ori de pe o altă piesă de mobilier, de pe scări, de pe bicicletă, trotinete ori alte echipamente de joacă.[4]
O altă cauză frecvent asociată cu traumatismul cranio-cerebral la copiii mici, în special la cei cu vârsta sub 2 ani, este reprezentată de traumă cerebrală abuzivă[1], care poate apărea, de exemplu, în urma scuturării violente a bebelușului.
2.Sexul
Rata de incidență a traumatismelor cranio-cerebrale este mai ridicată în rândul băieților decât al fetelor, în toate grupele de vârstă, dar în special în cazul celor care au între 0 și 4 ani.[1] Pe de altă parte, în cazul fetelor, durata de spitalizare și perioada de recuperare după un astfel de traumatism sunt mai lungi și prognosticul mai prost.[2]
De asemenea, incidența traumatismelor cranio-cerebrale ușoare pare să fie în creștere în rândul adolescentelor care practică un sport.[1]
3.Activitățile sportive
În rândul copiilor mai mari sau adolescenților, o cauză importantă a traumatismelor cranio-cerebrale este reprezentată de activitățile sportive. Riscul producerii unui astfel de traumatism este mai ridicat, de exemplu, în cazul copiilor care practică sporturi precum ciclismul, fotbalul, baschetul, judo, rugby sau alte sporturi de contact, în special atunci când nu se folosește echipamentul de protecție recomandat.[1][6]
4.Accidentele de circulație
Traumatismele cranio-cerebrale la copii se mai pot produce și în urma unor accidente de circulație. Severitatea rănilor și mortalitatea au scăzut odată cu utilizarea scaunelor auto pentru copii, dar accidentele continuă să reprezinte o cauză importantată a traumatismele cranio-cerebrale severe.
În cazul copiilor de vârstă școlară, există riscul de a suferi un traumatism nu numai în calitate de pasageri, ci și ca pietoni, în timp ce în cazul copiilor mai mari și al adolescenților apare posibilitatea producerii unui accident de bicicletă sau motocicletă.[1]
5.Anotimpul
Riscul producerii unui traumatism cranio-cerebral este mai ridicat în lunile vară și primăvară, când copiii se află adesea în aer liber și se implică în diverse activități și sporturi. Fie că se plimbă cu bicicleta sau rolele, practică skateboarding sau își petrec mai mult timp în locurile de joacă, șansele de a suferi o leziune mai ușoară sau mai severă sunt mai ridicate în restul anului.[6]
6.Violența domestică
Violența domestică reprezintă o altă posibilă cauză a traumatismelor cranio-cerebrale, una destul de frecvent întâlnită, și, din păcate, copiii îi cad adesea victime. Studiile au arătat că sugarii au de șase ori mai multe șanse să fie abuzați decât copiii cu vârsta cuprinsă între 1 și 5 ani.[3]
Creierul copiilor se află în plin proces de dezvoltare. În cazurile severe, un traumatism cranio-cerebral poate duce la apariția unor complicații grave, uneori chiar și la deces. Simptomele pot varia și nu sunt întotdeauna evidente. Tocmai de aceea, atunci când copilul tău se lovește, cade sau este implicat în orice fel de accident, chiar și unul aparent ușor, este foarte important să te asiguri că este consultat de un specialist.
Bibliografie:
- ARAKI, Takashi, et al. „Pediatric Traumatic Brain Injury: Characteristic Features, Diagnosis, and Management.” Neurologia Medico-Chirurgica, vol. 57, no. 2, 2017, pp. 82–93, www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5341344/, 10.2176/nmc.ra.2016-0191. Accessed 17 Nov. 2022.
- Arambula, Sheryl E., et al. „Sex Differences in Pediatric Traumatic Brain Injury.” Experimental Neurology, vol. 317, July 2019, pp. 168–179, www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC7105146/, 10.1016/j.expneurol.2019.02.016. Accessed 17 Nov. 2022.
- Costello, Kellianne, and Brian D. Greenwald. „Update on Domestic Violence and Traumatic Brain Injury: A Narrative Review.” Brain Sciences, vol. 12, no. 1, 17 Jan. 2022, p. 122, www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC8773525/, 10.3390/brainsci12010122. Accessed 17 Nov. 2022.
- Haarbauer-Krupa, Juliet, et al. „Fall-Related Traumatic Brain Injury in Children Ages 0–4 years.” Journal of Safety Research, vol. 70, Sept. 2019, pp. 127–133, www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6927527/, 10.1016/j.jsr.2019.06.003. Accessed 17 Nov. 2022.
- Haydel, Micelle J, and Wajeeha Saeed. „Pediatric Head Trauma.” Nih.gov, StatPearls Publishing, 21 Nov. 2021, www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK537029/. Accessed 17 Nov. 2022.
- „Head Injury in Children.” Stanfordchildrens.org, 2019, www.stanfordchildrens.org/en/topic/default?id=head-injury-in-children-90-P02604#:~:text=Children%20who%20suffer%20a%20severe,lifelong%20medical%20and%20rehabilitative%20treatment.. Accessed 17 Nov. 2022.
- „Pediatric Traumatic Brain Injury.” Asha.org, 2015, www.asha.org/practice-portal/clinical-topics/pediatric-traumatic-brain-injury/#collapse_2. Accessed 17 Nov. 2022.
