Pe data de 4 noiembrie 1970, un buletin de știri anunța că polițiștii din suburbia Arcadia a Los Angelesului au luat în custodie o fetiță de 13 ani care a fost ținută într-o asemenea izolare de către părinții ei încât nici măcar nu a învățat să vorbească. Fata încă purta pampers, și scotea doar sunete de copil mic atunci când un asistent social a descoperit-o.
Printre primii care au văzut-o pe fată s-a numărat și sergentul Frank Linley: ,,Știam deja că are 13 ani. M-am uitat o dată la ea, nu era mai mare decât fiica mea care tocmai împlinise 7 ani.” Totul se petrecuse în casa familiei. Tatăl, Clark, se izolase de lume după ce mama lui fusese lovită și ucisă de către un șofer care a fugit de la locul faptei. După ce i s-a întâmplat asta, lucrurile în casa lui nu au mai fost niciodată la fel.
Sergentul Linley continuă: ,,În casă era complet beznă, toate draperiile și jaluzelele erau trase, nu exista nicio jucărie, nu erau haine, nimic care să indice că acolo locuia un copil. Camera copilului era în spatele casei, fereastra fusese acoperită. Mobila camerei era o cușcă cu un capac ca pentru pui, înăuntru era o oliță și un fel de dispozitiv făcut acasă, care semăna cu o cămașă de forță, acesta fusese folosit pentru legarea fetei”.
Timp de 13 ani Genie, care a fost numită astfel în presă – acesta fiind numele pe care i-l dăduseră cei care aveau grijă de ea după ce fusese salvată, dar numele adevărat nu i-a fost niciodată dezvăluit, a trăit în acest fel. Noaptea era legată de pat, ziua era legată de oliță. În acest timp, Clark, tatăl ei, i-a ordonat soției sale, Irene, să nu vorbească niciodată cu ea. Femeia era aproape oarbă din cauza cataractei și era prea speriată pentru a i se împotrivi. Când poliția i-a interogat, niciunul nu a vrut să vorbească despre familia lor și nici nu dădeau semne că ar fi înțeles întrebările.
Clark s-a asigurat că tăcerea era permanentă. Înainte de proces, s-a împușcat mortal.
Între timp oamenii de știință erau uimiți de cazul fetei, la un an de la descoperirea și salvarea ei, Genie devenise curioasă, nu mai era persoana sălbatică și speriată, dar ea nu va putea învăța niciodată să vorbească fiindcă centrii nervoși din creierul ei care sunt responsabili pentru vorbire și limbaj nu au fost suficient de bine stimulați, astfel încât daunele asupra creierului ei sunt ireparabile.
Acum Genie locuiește într-un azil pentru adulți din Los Angeles. Ea urmează ceea ce a obținut mama ei în cadrul unui proces: nu are voie să îi vadă nici pe cei care au salvat-o mai demult și care au însemnat atât de mult pentru ea.
Cazul ei este unic, măcar pentru faptul că, în ciuda vieții sale tragice, Genie i-a ajutat pe oamenii de știință să afle că capacitatea limbajului nu se formează de la sine, și dacă nu se formează în copilărie, această capacitate poate fi pierdută pentru totdeauna.
