Contactați-ne
ROL.ro
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Nici un rezultat
Toate rezultatele
ROL.ro
Nici un rezultat
Toate rezultatele

Tânărul din Brăila își săpa fântână cu ajutorul vecinilor, dar când au coborât au fost scoși la suprafață îngroziți, nu mai erau în stare să vorbească!

4 mai 2018
in Actualitate

O întâmplare cu adevărat ciudată, care pare a fi de domeniul paranormalului, a avut loc în comuna Frecăței, din județul Brăila. Aici un tânăr voia să își sape fântână cu ajutorul unor vecini, însă a făcut o descoperire de-a dreptul șocantă. În timpul lucrului, unul din vecini începu să strige de disperare și să urle; restul bărbaților l-au scos imediat pe om din fântana, dar acesta tremura de groază.

Tânărul a cerut și el să se afunde cu frânghia în fântâna aflată încă în construcție, era curios să vadă ce s-a întâmplat, mai ales după ce și-a văzut vecinul în stare de șoc. Totuși, după doar câteva minute a ieșit și el, tremurând la rândul lui.

Mesajul Părintelui Chiril de la Muntele Athos pentru poporul român

28 noiembrie 2024

Vouchere sociale – a treia tranșă. Guvernul a anunțat când intră banii

19 octombrie 2022

Alocaţii iunie 2025. Se amână plata banilor. Când se virează pe card cei 719 lei

16 mai 2025

Sfântul Dumitru – tradiții și obiceiuri. Ce nu este bine să faci niciodată în ziua de 26 octombrie

25 octombrie 2022

Ce se întâmplase de fapt? În urma afundării și alunecării tubului și fundului fântânii se realizase o prăbușire a peretelui de pietriș pe porțiunea de 60-70 de cm, nu spre interior, ci spre exteriorul lăcașului unde fusese tubul, lăsând la iveală o gaură ce părea nemărginită atât în sus, cât și în jos, atât înspre dreapta, cât și înspre stânga, cum priveai prin spărtura de nisip.

Spațiul părea infinit și luminat într-o nuanță de roșu indescriptibil, asemănător cumva cu roșul soarelui ce apune în miezul verii. Din acest hău venea o muzică, un zgomot șuierător, înfricoșător, scrie antena3.ro.

Se pare că întâmplarea s-a petrecut în anii 80, iar la fața locului au apărut atât preotul, cât și milițianul alături de primarul satului. După ce preotul și-a scos sutana și a coborât împreună cu primarul, preotul a declarat irevocabil că este lucrarea diavolului, iar primarul a decretat că fântâna trebuie astupată, iar situația, imediat raportată la județ, scrie taifasuri.ro.

Spre miezul noptii, cand tânărul, impreuna cu iubita lui, se intorceau acasa, la poarta casei iubitei a aparut o masina neagra din care au iesit doi domni imbracati in costume negre, fara cravate, cu palarii si cu parul lung, curgandu-le pe langa urechi, asemanatori cu evreii ultraortodocsi pe care ii vedem la tv. Cei doi l-au convins pe tanar de faptul ca interese sus-puse cer astuparea fantanii si i-au oferit un plic cu bani, drept despagubire. Unul dintre straini a vorbit ceva indescriptibil la un aparat bizar (nu existau telefoane mobile pe vremea aceea!) si imediat a aparut o autobetoniera imensa, in cabina careia erau doi muncitori in combinezoane negre. Imediat ce au astupat gaura, atat masina neagra, cat si betoniera s-au facut nevazute, iar P. si iubita sa au constatat cu stupoare ca banii din plic se prefacusera in… praf! Numerele de inmatriculare ale masinilor, desi au fost notate de martori, acestea s-au dovedit ca aparatineau unor masini inexistente.

„Oamenii in negru” din Insula Mare a Brailei pareau a fi entitati sosite dintr-o alta lume. Nici azi nu se stie cine i-a chemat, de unde veneau, la ce aparate au vorbit si cu cine, cum au disparut intr-o secunda si mai ales ce au gasit fantanarii atat de infricosator. Un lucru e cert: in Insula Mare a Brailei, in comuna Frecatei, exista o poarta catre lumea subterana, necunoscuta noua si plina de mister.

Surse: antena3.ro, taifasuri.ro

CITEȘTE ȘI:

Trecea cu mașina pe lângă lacul ăsta când a văzut o gaură uriașă în el. A tras pe dreapta și s-a uitat mai atent, nu și-a putut crede ochilor când și-a dat seama ce era

Deși avem tehnologie modernă sofisticată, trebuie să recunoaștem că încă sunt unele zone ale Pământului care au rămas încă neexplorate. Dar sunt și astfel de momente când suntem martorii minunilor pe care natura încă ni le pregătește.

Un bărbat a trecut pe lângă lacul Berryessa când a văzut o gaură misterioasă în el. Acest lac este considerat cel mai mare din Napa, California, și este considerat cel mai mare lac creat de om din California. Dar în afară de mărimea lacului, altceva atrage atenția multor oameni.

Este vorba despre această gaură mare care pare un pasaj către o altă lume și poate fi găsită în acest lac artificial. Gaura poartă numele de ,,Glory Hole” (tr.: ,,Gaura Gloriei”), și, deși pare un portal către o altă dimensiune este de fapt un deversor care a fost creat tot de oameni pentru a asigura scurgerea dirijată a surplusului de apă care vine dinspre barajul Monticello. Apa de aici este sursa de apă și de hidroelectricitate pentru rezidenții care trăiesc în zona North Bay a regiunii San Francisco Bay Area.

Priviți cum arată această construcție realizată de om de sus:

ShareTweetPinTrimiteTrimite
Urmatorul Articol

Ea e „Vocea de la Metrou!”, o auzi zilnic! Ea e femeia care îți zice „Atenție se închid ușile!” Nu te așteptai la asta, o știe toată țara!

Părintele Calistrat: „Rugăciunea de Aur este fix la miezul nopţii!” Rosteşte-o acum şi ai să vezi ce putere are:

18

Alimentul care te ține departe de țânțari chiar și când ai geamurile deschise. Trucul care te scapă de cheltuieli

08

Alocaţii iunie 2025. Se amână plata banilor. Când se virează pe card cei 719 lei

16

Poveste de viata: “Am 50 de ani și nu am copii. Dar nu trebuie să te plângi de mine — dimpotrivă, mă simt foarte fericit”

13

Horoscop JOI, 23 mai 2024. Decizie importantă în afaceri şi o moştenire neaşteptată

23

Cum alegi cele mai bune plase de mini fotbal

02

Moșii de vara 2025: Ce trebuie să dăm de pomană pe 7 iunie

03

Anunțul momentului de la CJ Prahova: A fost emisă prima autorizație pentru centura Azuga–Bușteni. Lucrările vor începe în scurt timp

19

S-au anunțat primele ninsori în România, în toamna 2025. Meteorologii Accuweather au făcut anunțul

19

Rugăciunea mamei care te scoate şi de la fundul mării! Aceasta este:

23
ROL.ro

© 1998-2025 ROL.ro | Contact

  • Ortodoxia.me
  • DailyNews.ro
  • Femina.ro
  • Travel.ro
  • Cinema.ro

  • Termeni si Conditii
  • Informatii Cookies
  • Politică de Confidențialitate
  • ANPC
  • Contact

Urmariti-ne

Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Contactați-ne

© 1998-2025 ROL.ro | Contact

Acest site foloseste cookies respectand Regulamentul (UE) privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii aici