Brazilienii au inventat sintagma ”Joga Bonito”, adică frumusețea jocului, fotbalul cu zâmbetul pe buze. La noi, această stare de relaxare a fost prezentă din anii ”70, datorită lui Rică Răducanu, fostul mare portar al Rapidului și al echipei naționale. Rică a fost mai mult decât un fotbalist, a fost zâmbetul etern al Giuleștiului.
Nea Rică, sau Tamango, împlinește astăzi 71 de ani. Singurul portar prins în ofsaid a rămas aceeaşi persoană tonică, mereu cu zâmbetul pe buze, de parcă pentru el nu există necazuri sau probleme. Este mai tot timpul invitat la emisiuni de televiziune, pentru că în această lume atât de încrâncenată, cu oameni alergând în toate părţile pentru o viaţă mai bună, prezenţa lui Nea Rică înseamnă relaxare şi bună dispoziţie. Asta a fost filozofia lui de viaţă şi pare-se că a fost una bună, din moment ce la aniversarea celor 71 de ani îl găsim la fel de relaxat, gata să bea un şpriţ cu vecinii din cartier, aşa cum a făcut mereu. Nea Rică n-a fost niciodată o mare vedetă, plină de ifose şi cu nasul pe sus, a fost mereu un apropiat al oamenilor simpli, în anturajul cărora s-a simţit cel mai bine.
Ca portar, a alternat momentele de geniu cu cele penibile, a fost înger şi demon, dar acum, la ceasul retrospectivei, ne dăm seama că nu ar fi putut să fie altfel, pentru simplul motiv că aşa este firea lui, aşa vede el viaţa în general, nu doar sportul. Fostul selecţioner şi coleg la echipa naţională, Mircea Lucescu, îl lua mereu în anturajul tricolorilor, pentru că Nea Rică ştia să detensioneze atmosfera după o înfrângere, asumându-şi rolul de bufon, doar pentru ca un Bölöni, un Balaci sau un Cămătaru să nu simtă presiunea rezultatului. Nu era nevoie de psiholog sau de computer, era de ajuns ca Nea Rică să urce în autocar cu băieţii şi buna dispoziţie se instala imediat. S-a integrat perfect în marea familie a Rapidului, atmosfera boemă a Giuleştiului i s-a potrivit ca o mănuşă, şi Tamango a ajuns o legendă a clubului alb-vişiniu.
Nu se putea ca o astfel de personalitate să nu cocheteze cumva și cu actoria, regizorul Mircea Daneliuc distribuindu-l în rolul afaceristului Maricel din comedia ”Legiunea Străină”. Pentru meritele sale sportive i-a fost decernat titlul de maestru emerit al sportului, iar la 25 martie 2008 statul român i-a conferit Ordinul ”Meritul sportiv” Clasa a III-a. Tot în 2008 a primit și titlul de cetățean de onoare al Capitalei, în semn de prețuire pentru activitatea sa sportivă de-a lungul timpului.A făcut mereu spectacol în poarta Rapidului sau a echipei naţionale, oamenii știau că dacă merg la stadion nu te vor plictisi. Tamango venea cu o poantă sau o paradă mai altfel, doar așa, de amorul artei. Pentru toate aceste momente unice, Rică va rămâne una din cele mai pitoreşti figuri ale sportului românesc.
Merită respectul nostru pentru cele 61 de meciuri jucate la echipa naţională, pentru contribuţia avută la calificarea la Cupa Mondială din Mexic 1970 şi în sferturile de finală ale Europenelor din 1972, după o triplă de poveste cu una din marile echipe ale Ungariei. Cu un an în urmă, când a fost invitat în comuna sa natală, Vlădeni, din judeţul Ialomiţa, şi a aflat că baza sportivă din localitate va purta numele său, lui Nea Rică i s-a umezit privirea. Locul zâmbetului său molipsitor a fost luat de lacrimi, emoția copleșindu-l, în fața acestor dovezi de respect și recunoștință. E frumos să vezi că oamenii nu te-au uitat.
La mulţi ani, Nea Rică, să ne trăiești!
Cristian Huluban