Istoricii au analizat starea psihică a liderilor politici și militari implicați în evenimentele care au precedat Primul Război Mondial, identificând semne de stres extrem, epuizare și tulburări comportamentale care le-au influențat deciziile din vara anului 1914.
Printre cazurile studiate se numără Conrad von Hötzendorf, șeful Marelui Stat-Major austro-ungar, care trecuse printr-o depresie profundă după moartea soției și ajunsese să se proiecteze într-un rol eroic pentru a impresiona o nouă iubită. Diplomatul francez Léon Descos suferise, la rândul său, un declin nervos după Războaiele Balcanice, devenind obsedat de ideea păcii inviolabile.
Ministrul austro-ungar de Externe, Leopold Berchtold, se confrunta cu insomnii și coșmaruri, iar premierul francez René Viviani a fost aproape de o cădere nervoasă în timpul unei vizite diplomatice la Sankt-Petersburg. Ambasadorul rus la Belgrad, Nicholas Hartwig, considerat de un coleg ca fiindu-și pierdut echilibrul psihic, avea probleme cardiace și nu a supraviețuit crizei din iulie 1914.
Aceste stări, alături de instabilitatea împăratului german Wilhelm al II-lea și presiunile asupra țarului Nicolae al II-lea, conturează climatul psihologic în care liderii europeni au luat decizii ce au dus la declanșarea conflictului mondial.
