Termenul de umilință este tradus în dicționar după cum urmează: „A face pe cineva să se simtă umil, punându-l într-o situație de inferioritate nemeritată, înjosindu-l, jignindu-l”. Asta face statul român cu bolnavii, cu pensionarii, cu toți cei care ar trebui să beneficieze de sprijinul autorităților. Zi de zi asistăm la astfel de episoade, care ne demonstrează cât de mult contează viața unui om în ochii celor care conduc această țară.
Laura Florescu are 38 de ani, locuiește în Câmpulung Moldovenesc și suferă de scleroză multiplă. Pentru cei care nu știu ce înseamnă să fii afectat de o astfel de boală, să dăm câteva detalii. Scleroza multiplă este o afecțiune neurologică cronică, afecteaza sistemul nervos central, în mod special creierul, măduva spinării și nervii optici. Scleroza multiplă poate provoca dificultăți în forța și controlul muscular, tulburări de vedere, de echilibru, ale sensibilității și tulburări ale funcțiilor mentale.
Laura Florescu primește de la statul român o pensie de boală de 520 lei lunar, iar din 2013 i se alocă și un ajutor pentru handicap în valoare de 270 lei lunar. Ei bine, pare-se că cei de la Casa de Pensii Suceava au considerat că ajutorul primit pentru handicap este prea mare, și l-au redus până la suma de 39 de lei lunar. Motivația celor de la Comisie a fost că boala este reversibilă, deși starea de sănătate a tinerei femei se agravase, fiindu-i descoperite încă cinci pareze. Dar nedreptatea la care statul român a supus-o pe Laura Florescu nu se termină aici.
A fost înștiințată de Casa Județeană de Pensii Suceava că i se suspendă ajutorul de handicap, adică cei 39 de lei, pentru că a scris o carte de poezii, în urma căreia a primit fabuloasa sumă de 260 de lei. Venitul realizat din vânzarea cărții este considerat ilicit, din moment ce pacienta nu poate munci. Mai mult, trebuie să ramburseze suma de 520 de lei, odată ce domnii de la Casa de Pensii au desoperit o asemenea ilegalitate. Iată cât de vigilent este statul român atunci când vine vorba de recuperarea unei sume „uriașe”, de la un om amărât, pensionat pentru o boală cumplită, care a „prejudiciat grav” bugetul de stat. Asta este definiția umilinței, pentru cei loviți de soartă, în timp ce marii infractori sunt lăsați să-și facă de cap. Pentru ei nu există astfel de măsuri.
Faptul că i s-a suspendat ajutorul de handicap este revoltător, bineînțeles, dar ce deranjează cel mai mult, umilința cea mai mare constă în decizia aberantă de a-i acorda, unui om aflat într-o asemenea stare, o sumă ridicolă, de doar 39 de lei lunar. Când stabilesc aceste drepturi, la ce se gândesc oare acei oameni din comisiile de specialitate? Aș întreba și eu, ce poate să facă un senator sau deputat cu 39 de lei lunar? Desigur, domniile lor nu pot avea astfel de griji, pentru că și-au asigurat pensii speciale, de zeci de mii de lei, în timp ce oamenii bolnavi și pensionarii abia își duc zilele. Asta înseamnă umilință, domnilor parlamentari, să vă acordați pensii uriașe, în timp ce unei femei diagnosticată cu scleroză multimplă, i se suspendă un ajutor de 39 de lei lunar, pentru că a îndrăznit să scrie o carte. Nu mai are rost să mai căutăm definiția umilinței în dicționare, este de ajuns să ne uităm în jur, avem atâtea exemple.
Cristian Huluban
