Contactați-ne
ROL.ro
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Nici un rezultat
Toate rezultatele
ROL.ro
Nici un rezultat
Toate rezultatele

Sondaj INSCOP. Geoană ar câştiga clar într-o finală cu Ciolacu

19 septembrie 2024
in Actualitate

Mircea Geoană se află pe primul loc la intenţia de vot pentru turul I la prezidenţiale, urmat de Marcel Ciolacu şi Elena Lasconi, potrivit unui sondaj INSCOP realizat în perioada 11-16 septembrie 2024. In turul II, Geoană ar câştiga clar într-o finală cu Ciolacu, conform sondajului.

Intenția de vot la alegerile prezidențiale – Turul I

Raportat la cei care și-au exprimat preferința pentru un candidat din listă, indiferent dacă declară că vin sau nu vin sigur vot (87,4% din total eșantion, eroare 3.16%), 21,4% dintre alegători ar vota pentru Mircea Geoană (independent), 20,3% pentru Marcel Ciolacu (PSD), 14,2% pentru Elena Lasconi (USR), 13,6% pentru Diana Șoșoacă (SOS Romania), iar pentru George Simion (AUR) -12%. Pentru Nicolae Ciucă (PNL) ar opta 7,1% dintre alegători, pentru Cristian Diaconescu (independent) 4,7%, iar pentru Kelemen Hunor (UDMR) – 3,7%. Pentru Cristian Terheș (Partidul Național Conservator Român) ar vota 1,9%, iar Ana Birchall (independent) ar obține 0,7%. 0,4% spun că ar vota alt candidat.

Raportat la cei care și-au exprimat preferința pentru un candidat din listă și declară că vin sigur la vot (61,8% din total eșantion, eroare 3.76%), 20,8% dintre alegători ar vota pentru Mircea Geoană (independent), 20,5% pentru Marcel Ciolacu (PSD), 16% pentru Elena Lasconi (USR), 12,5% pentru Diana Șoșoacă (SOS Romania), iar pentru George Simion (AUR) -12,4%. Pentru Nicolae Ciucă (PNL) ar opta 5,6% dintre alegători, pentru Cristian Diaconescu (independent) 4,5%, pentru Kelemen Hunor (UDMR) – 3,6%, pentru Cristian Terheș (Partidul Național Conservator Român) 2%, iar Ana Birchall (independent) ar obține 0,9%. 1.2% spun că ar vota alt candidat.

Intenția de vot la alegerile prezidențiale – Scenarii turul al II-lea

Marcel Ciolacu vs. Mircea Geoană

Dacă în turul aI II-lea al alegerilor prezidențiale ar ajunge Marcel Ciolacu și Mircea Geoană, 47,8% dintre respondenți spun că l-ar vota pe fostul Secretar General Adjunct al NATO, iar 34,2% pe actualul premier. 1,8% nu s-au hotărât, 13,9% declară că nu ar vota, iar 2,2% nu știu sau nu răspund. Raportat la respondenții care au ales un candidat, 58,3% ar vota cu Mircea Geoană, respectiv 41,7% cu Marcel Ciolacu.

Mircea Geoană vs. Nicolae Ciucă

Dacă în turul aI II-lea al alegerilor prezidențiale ar ajunge Mircea Geoană și Nicolae Ciucă, 50,1% dintre români l-ar vota pe fostul Secretar General Adjunct al NATO, iar 27,9% pe președintele Senatului. 1,3% nu s-au hotărât, 18.4% spun că nu ar vota, iar 2,2% nu știu sau nu răspund. Raportat la respondenții care au ales un candidat, 64,2% ar vota cu Mircea Geoană, respectiv 35,8% cu Nicolae Ciucă.

Marcel Ciolacu vs. Elena Lasconi

Dacă în turul al II-lea al alegerilor prezidențiale ar ajunge Marcel Ciolacu și Elena Lasconi, 43,5% dintre români l-ar vota pe actualul premier, iar 36,8% pe lidera USR. 0,7% nu s-au hotărât, 16,6% spun că nu ar vota, iar 2,4% nu știu sau nu răspund. 54,2% dintre cei care și-au exprimat preferința pentru un candidat l-ar vota pe Marcel Ciolacu, iar 45,8% pe Elena Lasconi.

Mircea Geoană vs. Elena Lasconi

Într-o confruntare ipotetică în turul al II-lea al alegerilor prezidențiale între Mircea Geoană și Elena Lasconi, 46,9% dintre români l-ar vota pe fostul Secretar General Adjunct al NATO, iar 29,2% pe lidera USR. 1,6% nu s-au hotărât, 19,4% spun că nu ar vota, iar 2,9% nu știu sau nu răspund. Raportat la respondenții care au ales un candidat, 61.7% ar vota cu Mircea Geoană, respectiv 38,3% cu Elena Lasconi.

Remus Ştefureac, director INSCOP Research, afirmă că, ”după confirmarea oficială a candidaturilor de către principalii competitori, sondajul INSCOP Research prezintă prima fotografie care măsoară intenţia de vot pentru alegerile prezidenţiale în condiţii de campanie electorală, urmând ca în săptămânile următoare să observăm şi tendinţele”.

”Prezenţa declarată la turul 1 de către cei care aleg un candidat este de aproximativ 60% din totalul populaţiei, ceea ce confirmă ipoteza că la alegerile prezidenţiale vor vota mai mulţi cetăţeni decât la alegerile locale şi europarlamentare. În ceea ce priveşte intenţia de vot, observăm doi candidaţi care îşi dispută prima poziţie – Mircea Geoană şi Marcel Ciolacu, singurii care obţin scoruri de peste 20% şi se plasează la o distanţă de 5-7 procente de Elena Lasconi”, precizează Ştefureac.

El arată că ”numărul mare de candidaţi măsuraţi înainte de finalizarea procedurilor de strângere a semnăturilor şi validarea finală a competitorilor duce la o fragmentare mare a intenţiei de vot, iar prezenţa candidaţilor independenţi generează o situaţie nouă pentru democraţia recentă a României în care este posibil ca în turul al doilea să se califice finalişti cu scoruri de sub 25% în turul 1”.

”Din acest motiv, competiţia pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale va fi mult mai disputată decât la alte scrutine prezidenţiale. În ceea ce priveşte estimările pentru turul al doilea, candidaţii care nu se limitează la un anumit bazin electoral, ci atrag voturi din mai multe zone precum Mircea Geoană, au o intenţie de vot semnificativ mai mare în toate scenariile în care participă. În absenţa lui Mircea Geoană, Marcel Ciolacu se clasează pe primul loc, dar cu scoruri mai strânse. Cei doi candidaţi ai dreptei, Nicolae Ciucă şi Elena Lasconi ar fi practic la egalitate în turul al doilea”, arată directorul INSCOP.

Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP Research, membru corporate al ESOMAR, la comanda Institutului pentru Libertate şi Democraţie. Datele au fost culese în perioada 11-16 septembrie 2024.

ShareTweetPinTrimiteTrimite
Urmatorul Articol

Cauti o firma de constructii? Iata la cine poti sa apelezi

Părintele Calistrat: „Rugăciunea de Aur este fix la miezul nopţii!” Rosteşte-o acum şi ai să vezi ce putere are:

18

Alimentul care te ține departe de țânțari chiar și când ai geamurile deschise. Trucul care te scapă de cheltuieli

08

Moșii de vara 2025: Ce trebuie să dăm de pomană pe 7 iunie

03

Horoscop JOI, 23 mai 2024. Decizie importantă în afaceri şi o moştenire neaşteptată

23

Poveste de viata: “Am 50 de ani și nu am copii. Dar nu trebuie să te plângi de mine — dimpotrivă, mă simt foarte fericit”

13

Cum alegi cele mai bune plase de mini fotbal

02

Alocaţii iunie 2025. Se amână plata banilor. Când se virează pe card cei 719 lei

16

Carduri pentru alimente 2025: Data la care urmează să intre banii

11

Ce sumă trebuie să plătești lunar dacă vrei să cumperi vechime pentru pensie în 2025

16

Cum poți deveni proprietarul unui teren, chiar dacă nu deții acte

11
ROL.ro

© 1998-2025 ROL.ro | Contact

  • Ortodoxia.me
  • DailyNews.ro
  • Femina.ro
  • Travel.ro
  • Cinema.ro

  • Termeni si Conditii
  • Informatii Cookies
  • Politică de Confidențialitate
  • ANPC
  • Contact

Urmariti-ne

Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Contactați-ne

© 1998-2025 ROL.ro | Contact

Acest site foloseste cookies respectand Regulamentul (UE) privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii aici