Cuvântul harem vine direct din limba arabă, de la termenul de haram, care însemna “interzis”, “de neatins”. Ghidați de acest precept, sultanii le-au reprimat orice formă de sexualitate cadânelor, exceptând firește actele sexuale, mai bine zis violurile, al căror protagonist era chiar el, sultanul, scrie Descopera.
Originea femeilor din haremurile turcești era variată. În palatul Topkapi, care a slujit de secole drept reședință a haremurilor sultanilor otomani, se aflau femei din toate colțurile lumii. Majoritatea erau răpite, primite drept cadou, sau capturate din țările vecine: Grecia, Serbia, Bulgaria, Țările Române, Cerchezia, Georgia, Ungaria, Persia.
Pe lângă această categorie, existau femeile primite cadou din țări îndepărtate precum Rusia, Spania, Italia, Franța, Arabia, China, India, Africa Neagră. Înainte de construirea palatului Topkapi de către cuceritorul Bizanțului, Mehmet al II-lea, cadânele sultanilor turci trăiau în jurul acestora în clădirile administrative, și-i urmau în campaniile militare în niște căruțe speciale. Istoricii notează că multe astfel de cadâne erau furate din căruțe de dușmanii turcilor, când aceștia își deplasau armatele prin țări straine…
Hrisoavele vremii apucă să noteze că femeile cele mai frumoase din harem erau sclavele capturate în Caucaz și din Țările Române. Frumusețea unei astfel de roabe era un subiect sensibil. Pentru turci, o femeie era frumoasă doar dacă era neapărat grasă. Astfel, turcii căutau să răpească cele mai frumoase femei care erau supuse apoi unui adevărat regim de îngrășare forțată pentru a corespunde regulilor de frumusețe otomane. Prin urmare, femeile nu erau doar spălate, epilate, parfumate și pictate cu henna pe pleoape și în părțile intime, ci erau îngrășate la propriu. Armată de eunuci le forța să mănânce zilnic, cantități enorme de rahat, miere, alune, fistic, orez, și unt…Rarii ambasadori străini care au avut privilegiul de a le vedea le-au descris ca pe niște “tristi munți de grasime”.
Tinerele fete, unele niște copile la data aducerii lor în harem erau convertite obligatoriu la Islam, fiind obligate să devină musulmane. Cele care se opuneau erau torturate de femeile din familia sultanului până când, din cauza groazei și durerii, acceptau religia lui Mahomed. Despre cele mai îndărătnice și rebele cadâne, istoria a apucat să retină că erau aruncate ienicerilor…
Erau cazuri când, datorită numărului prea mare de cadâne, unele dintre ele îmbătrâneau și mureau în harem fiind încă virgine, sultanul neavând, literalmente, timp de ele, sau uitându-le numele și înfățișarea. Prin tradiție, șefa peste cadâne și eunuci era mama sultanului sau prima sa soție care avea titlul de sultană.
Spre sfârșitul secolului 16, rolul sultanilor turci în conducerea și administrarea întinsului Imperiu Otoman a început să se estompeze. Puterea temuților sultani otomani începea să se scurgă încet-încet în două direcții. Astfel, corpul ienicerilor și haremul devin adevărații stăpâni ai imperiului. Tonul l-a dat nimeni alta decât cadâna Roxelana, o sclavă rusoaică, care prin ambiție și cruzime ajunge soția favorită a puternicului suveran Soliman Magnificul. Această femeie aprigă a ajuns, de fapt, adevăratul conducător din umbră al Imperiului Otoman la perioada sa de apogeu.
Acest fapt, nemaiîntâlnit până atunci, a fost posibil datorită intrigilor Roxelanei care au dus la instalarea în postul de mare vizir a favoritului ei Ibrahim Pașa. Bătrân, bolnav și plictisit deja de o viață în care făcuse absolut tot ce-și dorește, Soliman Magnificul acceptă fără a se gândi prea mult toate doleanțele Roxelanei. Intrigile cadânei rusoaice nu se opresc aici. Văzând că, odată ajuns mare vizir, Ibrahim Pașa nu-i mai respectă ordinele și dorințele, face în așa fel încât Soliman să-l execute.
Alți viziri care au făcut imprudența de a-i atrage atenția sultanului că niciodată o femeie nu mai dăduse ordine în Imperiu, s-au trezit la rândul lor înlăturați din funcții. Roxelana nu se lasă până nu-și instaurează fiul preferat, pe Mehmet, drept succesor al sultanului. Cum Mehmet moare de tânăr, în locul său va domni alt fiu al Roxelanei, Selim, poreclit “cel betiv” datorită atracției sale pentru băuturile tari.
Cu atâtea soții și cadâne, sultanii aveau sute de copii, evident toți aceștia având mame diferite. În rândul copiilor, concurența de a ajunge sultan era acerbă încă de la cele mai fragede vârste. Se detașează ca exemplu concludent destinul celui mai cunoscut copil ai haremului, sultanul Mehmet al II-lea, cuceritorul Constantinopolului. Mehmet a fost unul dintre nenumărații copii ai sultanului Murad al II-lea. De mic se datasease prin inteligență, ambiție și cruzime.
La tinerețe, deja își ucidea toți frații și urca pe tron. În schimb, mulți sultani au fost mai înclinați spre plăcerile carnale, decât spre politică și campanii militare. Cel mai clar exemplu apare în persoana sultanului Murad al III-lea. Murad era un adevărat obsedat sexual, nefiind interesat decât dacă i se aducea o cadână nouă. În tot acest răstimp, Imperiul Otoman începea sa decadă, sultanul fiind refractar la adevăratele probleme care au declanșat sfârșitul celui mai temut imperiu musulman.
Sursa Realitatea
