Contactați-ne
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Nici un rezultat
Toate rezultatele
Nici un rezultat
Toate rezultatele

Și-a văzut pentru PRIMA oară MIREASA chiar în ziua cea mare. Când i-a dat voalul jos, a vrut să SE SINUCIDĂ! Uite cum arată FEMEIA

6 iunie 2017
in Actualitate

Nunta este un eveniment special și unic pentru miri. Cu toate acestea, există colțuri de lume în care acest eveniment nu reprezintă decât o formalitate. În țările și regiunile care au o economie precară, totul este aranjat, interesele economice fiind prioritare.

Astfel, se ajunge ca familiile să se înrudească doar pentru bani, iar mirii să se cunoască pentru prima dată chiar în ziua marelui eveniment.

Este și cazul lui Kang Hu, un tânăr de 33 de ani care a vrut să își ia viața chiar în ziua care ar fi trebuit să fie cea mai frumoasă din viața sa. Motivul? Ei bine, tânărul s-a speriat după ce și-a văzut pentru prima dată mireasa, care era incredibil de urâtă.

„L-am văzut târziu. Ne-am dat seama că dispăruse, după care l-am văzut plutind pe albia râuluui, cu fața în jos. L-am recuperat repede, i-am făcut masaj cardiac și l-am readus la viață”, a povestit un prieten din partea mirelui.

Bărbatul a fost transportat ulterior la spital, unde a primit îngrijiri medicale.

Iată mai jos o fotografie cu mireasa:

 

mireasa

 

 

 

Sursa: kanald.ro

Urmatorul Articol

Au intrat într-o CASĂ PĂRĂSITĂ și au văzut niște PACHETE CIUDATE URIAȘE, învelite în plastic, peste tot! Când au tăiat plasticul și au văzut CE era ASCUNS acolo, au început să TREMURE și au sunat imediat la POLIȚIE. Uite CE GĂSISERĂ

Părintele Calistrat: „Rugăciunea de Aur este fix la miezul nopţii!” Rosteşte-o acum şi ai să vezi ce putere are:

18

Alimentul care te ține departe de țânțari chiar și când ai geamurile deschise. Trucul care te scapă de cheltuieli

08

Horoscop JOI, 23 mai 2024. Decizie importantă în afaceri şi o moştenire neaşteptată

23

Poveste de viata: “Am 50 de ani și nu am copii. Dar nu trebuie să te plângi de mine — dimpotrivă, mă simt foarte fericit”

13

Alocaţii iunie 2025. Se amână plata banilor. Când se virează pe card cei 719 lei

16

Cum alegi cele mai bune plase de mini fotbal

02

Moșii de vara 2025: Ce trebuie să dăm de pomană pe 7 iunie

03

Ce pensie primește un român care a lucrat doar 5 ani

03

Când va ninge în București. Meteorologii au anunțat perioada în care vor cădea primii fulgi de zăpadă

06

3 rugăciuni extrem de puternice, scurte, pe care să le spui pentru vindecare de orice fel de boală, pentru îndepărtarea tuturor relelor, linişte şi ajutor mare în viaţă!

30

© 1998-2025 ROL.ro | Contact

  • Ortodoxia.me
  • DailyNews.ro
  • Femina.ro
  • Travel.ro
  • Cinema.ro

  • Termeni si Conditii
  • Informatii Cookies
  • Politică de Confidențialitate
  • ANPC
  • Contact

Urmariti-ne

Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Actualitate
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Contactați-ne

© 1998-2025 ROL.ro | Contact