Contactați-ne
ROL.ro
  • Actualitate
  • Cyber Security
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Actualitate
  • Cyber Security
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Nici un rezultat
Toate rezultatele
ROL.ro
Nici un rezultat
Toate rezultatele

Și-a scuturat bebelușul de numai două luni atât de tare încât ochii au început să îi sângereze abundent, ce a făcut bărbatul imediat apoi ÎNTRECE ORICE LIMITĂ

in International

Trupul neînsuflețit al lui Eden Robinson a fost găsit în dormitorul tatălui său, copilul sângera din ambii ochi, avea fața, pieptul și picioarele vinete. Mama copilului nu știa că bebelușul ei este abuzat. Easton Robinson, în vârstă de 39 de ani, își neagă faptele în fața curții din Nottingham.

Copilul de numai două luni a murit din cauza severelor răni pe creier după ce a fost scuturat puternic de tatăl său, trupul lui a fost găsit de paramedici. un vecin a declarat că a auzit un zgomot puternic din apartamentul cuplului și un sunet de frustrare la doar câteva minute înainte ca ambulanța să ajunsă.

La spital, doctorii au reușit să repornească inima copilului pentru 26 de minute înainte ca trupul micuțului să intre în colaps datorită rănilor severe. Se pare că bebelușul avea și oase rupte, precum și un întreg istoric de răni ale creierului.

Ancheta continuă pentru aflarea gradului în care faptele tatălui au contribuit la moartea atât de timpurie a propriului copil.

Sursa: Daily Mail

Urmatorul Articol

SOȚIA a pus POLIȚIA să-l ARESTEZE pe SOȚUL ei după ce l-a prins cu DOUĂ ADOLESCENTE frumoase; 4 ZILE mai târziu SOȚIA a primit cel mai mare ȘOC din VIAȚA EI. Uite ce s-a întâmplat

CYBER3
Protecție maximă pentru telefonul tău
CYBER3.AI

Nu-l lăsa pe escroc să câștige.

SCAM, phishing, apeluri și mesaje false — oprite instant pe telefonul tău, cu baza de 2,507,489 de amenințări cunoscute.

INSTALEAZĂ GRATUIT
GRATUITFără contCYBER3 - Fabricat în România Google Play

Alimentul care te ține departe de țânțari chiar și când ai geamurile deschise. Trucul care te scapă de cheltuieli

08

Părintele Calistrat: „Rugăciunea de Aur este fix la miezul nopţii!” Rosteşte-o acum şi ai să vezi ce putere are:

18

Moșii de vara 2025: Ce trebuie să dăm de pomană pe 7 iunie

03

Cum alegi cele mai bune plase de mini fotbal

02

Alocaţii iunie 2025. Se amână plata banilor. Când se virează pe card cei 719 lei

16

Poveste de viata: “Am 50 de ani și nu am copii. Dar nu trebuie să te plângi de mine — dimpotrivă, mă simt foarte fericit”

13

Horoscop JOI, 23 mai 2024. Decizie importantă în afaceri şi o moştenire neaşteptată

23

Rugăciunea puternică pe care e bine să o citești noaptea, între orele 00:00 și 03:00, când cerurile sunt deschise, iar rugăciunea ajunge direct la Dumnezeu! Să spui așa cu mare credință:

16

Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist

30

Proteză mobilă sau dinți ficși? Ce trebuie să știi înainte de a face o alegere

21
CYBER3.AI Security LLM · Autonomous Monitoring & Response - Global Scan & VAS - Senzor INLINE & EDR/XDR app - Protecție mobilă - Suveran UE - AI Act - NIS2 compliance
ROL PORTAL SERVICES Agentic companies — Autonomous AI defense Agents for every customer.
🧠 CYBER3.AI Security LLMCOPILOT AI de securitate, suveran 🛰️ CYBER3 Global ScanUNSTOPPABLE — descoperire autonomă + VAS 🛡️ SOC & VASsenzori INLINE FasterUp · EDR/XDR app 📱 CYBER3.APPMobile Protection
Termeni Confidențialitate Securitate Status © 2026 CYBER3.AI · ROL PORTAL SERVICES SRL · Sovereign EU cybersecurity
ROL.ro

© 1998-2026 ROL.ro | Contact

  • cyber3.ai
  • cyber3.app
  • fasterup.com
  • ortodoxia.me

  • Termeni si Conditii
  • Informatii Cookies
  • Politică de Confidențialitate
  • ANPC
  • Contact

Urmariti-ne

CYBER3.AIProtecție maximă pentru telefonul tău.Verifică orice link, apel sau mesaj în peste 2.500.000 de amenințări cunoscute. GRATUIT, fără cont.INSTALEAZĂ GRATUIT
Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Actualitate
  • Cyber Security
  • Ortodoxie
  • Economie
  • Sport
  • IT / Tech
  • Timp liber
Contactați-ne

© 1998-2026 ROL.ro | Contact