Sf Mihail şi Gavril 2021: Tradiţii trebuie să respectăm cu sfinţenie

Sf Mihail şi Gavril 2021: Tradiţii trebuie să respectăm cu sfinţenie

Sf Mihail şi Gavril 2021 – Ca sarbatoare a ingerilor, ziua de 8 noiembrie a inceput a se serba in Biserica de prin veacul al cincilea si ea s-a raspandit repede in tot Rasaritul crestin.

Este o zi pe care Biserica o dedica ingerilor. Sfintii Ingeri sunt pomeniti si saptamanal, in fiecare zi de luni, dar si la fiecare Sfanta Liturghie.

A fost aleasa ziua a opta din luna a noua cum era la inceput, pentru ca cifra 8 este simbolul vietii vesnice- iar ei apartin vesniciei, iar pe de alta parte ne aminteste de cele noua cete ingeresti, asezate in cate trei grupuri suprapuse: Serafimi, Heruvimi, Scaune; Domnii, Puteri, Stapanii; Incepatorii, Arhangheli, Ingeri.

Sfanta Scriptura nu vorbeste clar despre momentul aparitiei lumii ingeresti din doua motive: evreii, inclinati spre idolatrie, ar fi cazut usor in ratacirea idolatra a popoarelor vecine si ca in cartea Facerii se urmareste numai infatisarea inceputului lumii vazute.
Sfintii Arhangheli sunt in numar de sapte: Mihail, Gavriil, Rafail, Salatiil, Uriil, Gudiil si Varahil, insa cei mai cunoscuti sunt Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil.

Numele Sfantului Arhanghel Mihail, Mi-cha-El in limba ebraica, inseamna cine este ca Dumnezeu?, iar numele Sfantului Arhanghel Gavriil, Gabriel in limba ebraica, inseamna Dumnezeu este puterea mea.

Sfantul Arhanghel Mihail este cel care a pus capat caderii ingerilor rai; i-a vestit lui Lot pierirea Sodomei si Gomorei; i s-a aratat lui Iacov cand fugea de mania fratelui sau Isav si a vrajitorului Valaam, care dorea sa blesteme poporul Israel; a adus moartea asupra celor intai-nascuti ai Egiptului, pazind in acelasi timp viata celor intai-nascuti ai Evreilor; l-a intarit pe Iosua, fiul lui Navi, inainte de inceperea cuceririi Canaanului; iar conform Scripturii, toti mortii vor iesi din morminte la glasul trambitei Sfantului Arhanghel Mihail.

Sfantul Arhanghel Gavriil este cel care vesteste Nasterea Domnului, pe cea a Sfantului Ioan Botezatorul si a Maicii Domnului. El i-a talcuit prorocului Daniel viziunile. El a hranit-o pe Fecioara Maria in Sfanta Sfintelor si tot el este cel care a pravalit piatra de la usa mormantului Domnului si a sezut deasupra ei.

Sf Mihail şi Gavril 2021: Tradiţii trebuie să respectăm
De sărbătoarea Sfinților Mihail și Gavril se aprind lumânări atât pentru oamenii în viață, cât și pentru cei trecuți în neființă fără lumânare sau dispăruți în împrejurări năprasnice.

În ziua Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril se făcea marea pomenire pentru toți morții din familie.

În Transilvania, în dimineata zilei de 8 noiembrie se obisnuia să se gătească o turta din faina de porumb, cunoscuta sub numele de turta arietilor (berbecii tinuti departe de oi pana in aceasta zi, cand erau lasati sa se imperecheze). De Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil, berbecii erau introdusi intre oi si odata cu ei era aruncata si aceasta turta. Era semn de bucurie in randul ciobanilor daca turta cadea cu fata in sus, fiind privita ca simbol al fertilitatii. In urma intamplarii fericite, se credea ca la primavara, toate oile vor avea miei. In schimb, daca turta ar fi nimerit cu fata in jos, ciobanii aveau motiv de suparare

Superstiția spune că dacă, această turtă, va cădea cu fața în sus, oilor le va merge bine când vor făta, dacă însă va cădea cu fața în jos, se spune că le va merge rău.

Cel care lucrează în această zi, de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, se va chinui în ceasul morții până la ieșirea sufletului.

Ziua de 8 noiembrie este totodată “Vara Arhanghelilor”, care ține o zi. Pe lângă aceasta, între Arhangheli și Crăciun trebuie să mai fie între două și patru zile senine și călduroase care se numesc popular “Vara iernii”.

Despre Arhanghelul Mihail se spune că poartă cheile Raiului, este un vrednic luptător împotriva diavolului şi veghează la căpătâiul celor bolnavi. Dacă acestora le este scris să moară, Arhanghelul Mihail stă la capul lor, în partea dreaptă.

Se crede că în stânga stă diavolul, gata să înşface sufletul celui care trece în nefiinţă, iar Arhanghelul Mihail are menirea de a-l salva pe muritor de la aceastmoarte, retezându-i Diavolului capul cu sabia. Se spune că respectiva încăpere se umple de sânge, motiv pentru care totul trebuie spălat şi curăţat. Dacă bolnavilor le este dat să trăiască, atunci Arhanghelul Mihail stă la picioarele lor.