Accidentul rutier cumplit care s-a produs în localitatea 2 Mai a provocat indignare și nemulțumire la nivel național. Astfel, guvernanții doresc să introducă câteva reguli dure în procesul de obținere al permisului de conducere. Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a anunțat că va propune mai multe modificări legislative în acest sens.
Sâmbătă, 19 august 2023, un accident cumplit a avut loc în localitatea 2 Mai. Un tânăr de 19 ani a intrat cu mașina pe care o conducea într-un grup de tineri. În urma impactului violent, doi tineri au decedat pe loc, iar alți trei au fost răniți. Șoferul a fugit de la locul accidentului, dar la scurt timp a fost prins de polițiști în stațiunea Vama Veche. În urma testării cu aparatul DrugTest, tânărul a ieșit pozitiv la trei tipuri de droguri de mare risc – cocaină, amfetamină și metamfetamină.
Regulile pentru obținerea permisului auto s-ar putea schimba în România
Tragicul accident a produs un val de indignare și nemulțumire la nivel național. Totodată, guvernanții vor să facă mai multe schimbări la nivelul legislației pentru a preveni pe viitor astfel de tragedii.
Mai exact, Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a anunțat că va propune o serie de modificări legislative, printre acestea regăsindu-se și confiscarea mijloacelor de transport în care sunt depistate droguri sau conducătorul auto a fost confirmat pozitiv. Totodată, Predoiu vrea introducerea obligativităţii testului antidrog cu ocazia examinării medicale pentru dobândirea sau reînnoirea permisului, dar şi extinderea examinării medicale la restituirea permisului de conducere reţinut pentru consumul de alcool şi droguri.
„Voi propune Guvernului şi Parlamentului legislaţie pe următoarele direcţii – măsuri care vizează conducătorii auto: instituirea obligativităţii testului antidrog cu ocazia examinării medicale pentru dobândirea sau reînnoirea permisului şi extinderea examinării medicale la restituirea permisului de conducere reţinut pentru consumul de alcool şi droguri. Deci, vrei carnet, test antidrog. Instituirea unor noi situaţii în care efectuarea testării antidrog – alcool este obligatorie suplimentar prevederilor actuale: atunci când în vehicul sunt identificate substanţe care pot avea caracter psihoactiv, recipiente cu alcool desfăcute, conducătorul auto figurează în baza de date că a încălcat norme privind consumul de alcool şi droguri la volan, precum şi când a comis infracţiuni la regimul substanţele interzise”, a declarat Cătălin Predoiu.
În plus, Ministrul Afacerilor Interne va propune mărirea termenului pentru restituirea permisului de conducere, atunci când acesta a fost anulat, ca urmare a consumului de alcool şi droguri. În prezent acest termen este de un an, însă pe viitor ar putea fi prelungit până la cinic ani. Mai mult, Cătălin Predoiu dorește instituirea unei măsuri prin care mijloacele de transport în care au fost depistate droguri sau conducătorul auto a fost confirmat pozitiv cu droguri să fie confiscate imediat.
„În prezent – 6 luni de la data executării pedepsei amenzii sau pedepsei în regim de privare de libertate, voi propune 3 ani. Un an de la data graţierii totale ori a restului de pedeapsă de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus suspendarea pedepsei sub supraveghere sau de la data împlinirii termenului de prescripţie a executării pedepsei în caz de consum de alcool şi droguri. În prezent este un an, voi propune 5 ani.
Instituire a măsurii de confiscare obligatorie a mijloacelor de transport în care sunt depistate droguri sau conducătorul auto a fost confirmat pozitiv cu droguri. Este o prevedere care funcţionează şi în state membre ale Uniunii Europene”, a spus Ministrul Afacerilor Interne.