Super veste pentru românii care vor să devină părinți, dar au probleme cu infertilitatea. Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Gabriela Firea, a făcut anunțul mult așteptat de cuplurile din România.
Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Gabriela Firea, a anunțat marți, 17 ianuarie 2023, acordarea primelor vouchere pentru fertilizarea in vitro, menționând că a primit 8.000 de solicitări pentru această procedură, iar 300 de dosare au fost deja aprobate. Potrivit spuselor sale, vor fi acordate trei astfel de decontări pe parcursul unui an întreg.
„Se decontează procedura de fertilizare in vitro și ne-am oferit să decontăm două vouchere, unul de 5000 de lei și unul de 10.000 de lei, dacă medicul specialist consideră că prima etapă este una de succes. Sunt convinsă că vom avea cât mai multe rezultate bune, gravide și copii născuți în țara noastră.
Diferența este că ne-am gândit împreună cu ONG-urile de profil să oferim trei astfel de decontări pe parcursul unui an, la indicație medicală. Dacă primul tratament nu este cu reușită, nimeni nu trebuie să se dezarmeze, urmează un al doilea și al treilea, la indicație medicală.
Nu există o limită peste cele trei proceduri, acestea pot continua și anul viitor, încă trei, bineînțeles, cu indicația specialiștilor. Am primit peste 8000 de solicitări. Dosarul îl considerăm destul de simplu, nu am vrut să încărcăm cu birocrația dorința femeilor și partenerilor sau soților de a avea copii. Trei sute au fost aprobate, ne dorim ca aceste proceduri să fie decontate cât mai rapid și să nu se piardă timp prețios”, a explicat ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.
„Începem anul cu vești foarte bune!”, a anunțat luni, 9 ianuarie 2023, Gabriela Firea. Potrivit spuselor sale, există deja peste 7.200 de solicitări pentru programul de creștere a natalității.
„Înregistrăm proiecte pentru rețeaua celor 150 de centre de zi pentru copii și facem pași rapizi pentru implementarea cardului pentru tineri. Sunt extrem de bucuroasă să constat că programul social național pentru creșterea natalității este un succes. Până astăzi, au fost trimise peste 7.200 de solicitări pentru sprijinul financiar dedicat cuplurilor sau persoanelor infertile. Avem deja aproape 200 de dosare care au fost declarate eligibile, iar zilele acestea vor fi transmise și primele vouchere”, a spus ea.
De săptămâna viitoare, primii participanți la programul social național pentru creșterea natalității vor putea să înceapă tratamentul și să-și cumpere medicamentele din farmaciile partenere. Reamintim că, în cadrul acestui program, se acordă un sprijin financiar de 15.000 lei pentru acoperirea costurilor tratamentului.
„Vă asigur că analizăm cu atenție toate solicitările, primim în continuare dosarele pe care ni le trimiteți și avem fonduri suficiente. Totuși, ar fi bine să nu transmiteți dosarele de mai multe ori pentru că analiza documentelor este una amănunțită și astfel se îngreunează munca echipei din minister”, a spus ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.