Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege care defineşte noţiunea de “înstrăinare părintească”, în contextul creşterii numărului de dispute judiciare cu privire la exercitarea în comun a autorităţii părinteşti.
Proiectul de lege modifică şi completează dispoziţii din Legea nr. 272/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.
Potrivit expunerii de motive, demersul legislativ vizează definirea noţiunii de înstrăinare părintească, stabilirea modalităţilor în care aceasta poate fi constatată, efectele juridice ale constatării existenţei înstrăinării părinteşti, urmând a fi instituite măsuri în contextul creşterii numărului de dispute judiciare între părinţi cu privire la exercitarea în comun a autorităţii părinteşti, cu privire la modalitatea de păstrare a relaţiilor personale între copii şi părintele cu care aceştia nu locuiesc în mod constant, precum şi cu privire la stabilirea modului în care fiecare dintre părinţi va contribui la cheltuielile de creştere şi educare ale copilului.
Legea defineşte noţiunea de înstrăinare părintească şi instituie măsuri
“Înstrăinare părintească – formă a violenţei psihologice prin care unul dintre părinţi sau persoanele prevăzute în lege, în mod intenţionat, urmărit sau asumat şi apropriat, generează, acceptă sau foloseşte o situaţie în care copilul ajunge să manifeste reţinere sau ostilitate, nejustificate sau disproporţionate faţă de oricare dintre părinţi”, prevede un amendament.
Persoanele la care face referire legea sunt familia extinsă – rudele copilului, până la gradul IV inclusiv, precum şi familia substitutivă – persoanele, altele decât cele care aparţin familiei extinse, inclusiv afinii până la gradul IV şi asistenţii maternali care asigură creşterea şi îngrijirea copilului, în condiţiile legii.
Proiectul defineşte părintele înstrăinat ca fiind părintele faţă de care copilul manifestă reţinere sau ostilitate, nejustificate sau disproporţionate.
Copiii au dreptul la protecţie şi asistenţă în realizarea şi exercitarea deplină a drepturilor lor, în condiţiile prezentei legi.
Sesizarea sau constatarea că minorului nu îi este respectat unul sau mai multe drepturi obligă persoanele responsabile potrivit legii să acţioneze conform competenţelor prevăzute de lege, stipulează proiectul.
În caz de neînţelegere între părinţi cu privire la modalităţile de exercitare a dreptului de a avea legături personale cu copilul, instanţa va stabili un program în funcţie de vârsta copilului, de nevoile de îngrijire şi educare ale acestuia, de intensitatea legăturii afective dintre copil şi părintele la care nu locuieşte, de comportamentul acestuia din urmă, de existenţa unei situaţii de înstrăinare părintească, precum şi de alte aspecte relevante în fiecare caz în parte.
Pentru restabilirea şi menţinerea relaţiilor personale ale copilului, serviciul public de asistenţă socială şi, după caz, direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului de la nivelul fiecărui sector al municipiului Bucureşti au obligaţia de a dispune consiliere, acordată de specialişti din cadrul serviciilor publice de asistenţă socială sau a organismelor abilitate, atât copilului, cât şi părinţilor săi, la solicitarea acestora sau din oficiu, iar când există suspiciune de înstrăinare părintească sau orice altă formă de violenţă asupra copilului şi instanţa de judecată a fost sesizată au obligaţia să solicite acesteia efectuarea unei expertize.
În cazul în care unul dintre părinţi împiedică sau afectează în mod negativ legăturile personale ale copilului cu celălalt părinte, prin nerespectarea programului stabilit de instanţă sau convenit cu celălalt părinte ori refuză sau se opune respectării măsurilor legale, serviciul public de asistenţă socială şi, după caz, direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului de la nivelul fiecărui sector al municipiului Bucureşti, la solicitarea oricăruia dintre părinţi, vor dispune monitorizarea relaţiilor personale ale copilului pentru o durată de până la 6 luni, concomitent cu solicitarea adresată instanţei de tutelă în vederea suplinirii acordului părintelui care se opune sau, după caz, modificarea măsurilor privitoare la copil.
În vederea asigurării menţinerii relaţiilor personale ale copilului cu părinţii săi sau cu alte persoane alături de care s-a bucurat de viaţa de familie, precum şi pentru asigurarea înapoierii copilului la locuinţa sa la terminarea perioadei de găzduire, precum şi pentru a preveni împiedicarea preluării copilului, la finalul găzduirii la domiciliul părintelui care nu locuieşte cu copilul, precum şi pentru respectarea dispoziţiilor privitoare la stabilirea locuinţei copilului, instanţa poate dispune, la cererea părintelui interesat sau a altei persoane îndreptăţite, instituirea uneia sau mai multor măsuri cu caracter asigurătoriu, a unor garanţii sau aplicarea de penalităţi.
Proiectul se mai referă, între altele, la “planul de servicii” care are ca obiectiv prevenirea abuzului, neglijării, înstrăinării părinteşti, exploatării şi a oricăror forme de violenţă asupra copilului sau separarea copilului de familia sa. În acest scop, serviciul public de asistenţă socială ori, după caz, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului de la nivelul fiecărui sector al municipiului Bucureşti are obligaţia de a oferi servicii şi prestaţii destinate menţinerii copilului în familie şi de a sprijini accesul copilului şi al familiei sale la alte servicii.
Planul de servicii poate avea ca finalitate transmiterea către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului a cererii de instituire a unei măsuri de protecţie specială a copilului, dacă, după acordarea serviciilor prevăzute de acest plan, se constată că menţinerea copilului alături de oricare dintre părinţii săi nu este posibilă sau contravine interesului superior al copilului.
Orice persoană fizică sau juridică, precum şi copilul pot sesiza direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului din judeţul/sectorul de domiciliu să ia măsurile corespunzătoare pentru a-l proteja împotriva oricăror forme de violenţă, inclusiv violenţă sexuală, vătămare sau de abuz fizic sau mental, înstrăinare părintească, de rele tratamente sau de exploatare, de abandon sau neglijenţă.
Pentru semnalarea cazurilor de abuz, înstrăinare părintească sau de neglijare a copilului, la nivelul fiecărei direcţii generale de asistenţă socială şi protecţia copilului se înfiinţează obligatoriu telefonul copilului, al cărui număr va fi adus la cunoştinţa publicului.
În cazul în care abuzul, neglijarea, înstrăinarea părintească, exploatarea şi orice formă de violenţă asupra copilului a fost săvârşită de către persoane care, în baza unui raport juridic de muncă sau de altă natură, asigurau protecţia, creşterea, îngrijirea sau educaţia copilului, angajatorii au obligaţia să sesizeze de îndată organele de urmărire penală şi să dispună îndepărtarea persoanei respective de copiii aflaţi în grija sa.
Proiectul introduce penalități
Proiectul introduce totodată penalităţi pe ziua de întârziere impuse persoanei care refuză punerea în aplicare sau respectarea dispoziţiilor privitoare la stabilirea locuinţei copilului sau a programului de menţinere a relaţiilor personale ale copilului; penalitatea se poate stabili între 10% şi 15% din venitul net lunar al celui obligat la plata acesteia, dar nu mai puţin de 300 lei.
În cazul în care instanţa constată existenţa unei situaţii de înstrăinare părintească, stabilirea penalităţii este obligatorie, iar limitele minime şi maxime ale penalităţii se dublează.
Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului a fost adoptat de Senat, Camera Deputaţilor fiind for decizional.